Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 29 iulie:

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine, în a căror inimă locuieşte încrederea!“

bibliaOameni care să fie plini de încredere în Dumnezeu, chiar în orice împrejurări, sunt foarte puţini.
Sunt foarte puţini acei oameni în inima cărora locuieşte statornic şi liniştit o încredere nezdruncinată în Dumnezeu.
Adică acei oameni care în nici chiar cea mai grea primejdie să nu-şi piardă încrederea în izbândă,
nici nădejdea în biruinţă,
nici pacea în răbdare
şi nici bucuria liniştită, aşteptând voia lui Dumnezeu.

O, dar câţi sunt – şi când sunt undeva – cât de preţioşi şi de necesari sunt aceşti oameni minunaţi!…
În stări de mari primejdii, ei încurajează şi întăresc pe toţi ceilalţi care, adesea, sunt pierduţi de tot.
Nimeni nu poate socoti cât aur valorează astfel de oameni plini de încredere în locurile cele de grea încercare şi în vremile de mare întuneric, la răscrucile de mari întâmplări ale oamenilor!…
Câte mii de vieţi au salvat aceştia de la pierzare, prin puterea lor de curaj sau prin încrederea pe care au insuflat-o acelora din jurul lor care se pierduseră de tot, prin limpezi-mea hotărârilor luate în mijlocul mulţimii demoralizate, zăpăcite şi împrăştiate… Şi prin atitudinea şi comportarea lor luminoasă, în robie, sau în boli, sau în foamete şi în munci,
când mulţimea era apăsată mai cumplit ca de orice năpastă de pierderea oricărei speranţe!…
În jurul unor astfel de focuri puternice şi-au încălzit sufletele mulţi pierduţi…
În locuri uscate şi pustii, mulţi însetaţi s-au adăpat zilnic din curajul şi încrederea lor, înnoindu-şi astfel puterea de rezistenţă, adăpându-se din izvoarele limpezi şi mereu proaspete ale încurajării şi încrederii acestora.

Când, în mijlocul mulţimii ajunsă în faţa unui vrăjmaş mai puternic…,
sau în vremi de primejdie…,
sau în stări de mari lipsuri,
în care cei mai mulţi îşi pierd mintea,
sau răbdarea,
sau îndrumătorii
şi ajung în panică,
o, ce mare bine este un om încrezător, liniştit şi cumpătat!
Câte nenorociri nu se pot ocoli,
câte vieţi nu se pot salva
şi câte bunuri nu pot fi câştigate printr-un astfel de om atunci!
Căci numai acela în inima căruia locuieşte necurmat încrederea în Dumnezeu,
doar singur acela,
poate avea inima echilibrată şi cuvântul liniştitor,
faţa încurajatoare şi spiritul prezent,
în clipele şi împrejurările de mare spaimă şi primejdie.

Crezând puternic în izbândă, omul încrezător vede limpede calea spre ea.
Văzând limpede, poate avea un duh liniştit şi un cuvânt dătător de putere şi de speranţă.
Iar mulţimea – care mai mult simte decât înţelege – i se alătură într-un salt salvator, ca printr-o înviere.
O, ce flacără creşte atunci din adâncul înnoitei încrederi a tuturor!
Cât de mult datorăm noi acelor astfel de oameni minunaţi din Istoria Bisericii şi a Neamului,
a Evangheliei sau chiar a vieţii noastre!
Cât de luminoasă şi salvatoare a fost apariţia lor în cele mai grele momente ale Istoriei.
Cât de fericit rod au lăsat atunci şi acolo unde, fără ei, totul ar fi fost pierdut.
Dumnezeu Însuşi venise prin ei spre a salva ceea ce, altfel, nu mai putea fi salvat…

O, cât de mult suntem şi noi datori să le fim recunoscători acelora!… Şi cât de mult trebuie să ne rugăm Bunului Dumnezeu ca să ne trimită mereu astfel de suflete mari, înţelepte şi încrezătoare, căci totdeauna este atâta nevoie de ele, fiindcă lupta credinţei, totdeauna, poate ajunge într-un loc sau într-un moment primejdios.

Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Slăvit,
Te rugăm, nu lăsa niciodată şi nicăieri pe pământ mulţimile fără izvoare de îmbărbătare,
fără înflăcăraţi îndrumători, curajoşi şi înţelepţi, în ceasul lor greu şi la răspântiile lor grele.
Te rugăm, mai ales, pentru vremurile şi pentru sufletele ajunse în mari primejdii şi întuneric, să nu le laşi, ci trimite-le celor care gem în robia asupritorilor, tovarăşi plini de încredere şi de tărie sufletească temeinică, plini de o înţeleaptă şi salvatoare judecată, pentru ca să oprească la timp prăbuşirea în deznădejde şi în moarte a celor chinuiţi
şi să le reaprindă în inimi iarăşi viaţa, prin speranţă.
Căci, dacă au puterea speranţei, oamenii îndură, cu răbdare, neînchipuit de mult,
rezistând şi luptând până la sosirea mântuirii lor.
O Doamne, Te rugăm, răsplăteşte cu o veşnică binecuvântare pe toţi acei neuitaţi binefăcători ai noştri,
care, prin puterea încrederii lor în Tine, ne-au insuflat şi nouă încrederea,
atunci când, copleşiţi de puterea întunericului, nu mai puteam vedea nici o izbăvire.
Ajută-ne să nu uităm niciodată binele pe care ni l-au făcut ei!
Amin.

*
* *

Cuvinte înţelepte:

„Un «şcolar» al Duhului Sfânt este, înainte de toate, un om fără frică. Frica de oameni, frica de lume au murit din el. E gata să sufere orice pentru Domnul şi sufletul său. Revărsarea Duhului Sfânt n-a lăsat în lume creştini fricoşi. Peste cei fricoşi n-a suflat Vântul cel ceresc. Fricoşii n-au trecut prin şcoala Duhului Sfânt!“ (Preot Iosif Trifa).

*

Încrederea să-ţi fie de neclintit atunci
Când umbli cu dreptate în dreptele porunci.
Când faci numai ce-i bine şi vrednic, şi frumos
Încrederea să-ţi fie stindardul luminos!