O fiinţă nou-născută are nevoie pentru creşterea şi desăvârşirea ei de trei lucruri: de hrană, de curăţenie şi de căldură.
Fără hrană se usucă.
Fără curăţenie putrezeşte.
Fără căldură îngheaţă.
Sufleteşte este tot aşa.
Hrana fiinţei noastre celei noi este Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură, Pâinea Vieţii. Cu hrana aceasta ne întreţinem viaţa şi creşterea.
Curăţenia fiinţei noastre celei noi este Rugăciunea. Prin ea ne descărcăm sufletul. Prin ea ne limpezim privirile. Prin ea ne înlăturăm zgura.
Iar căldura făpturii noastre celei duhovniceşti este adunarea, dragostea şi părtăşia noastră cu fraţii. Umblarea şi trăirea împreună cu cei care au primit acelaşi gând şi acelaşi duh cu noi.
Fără aceste trei binecuvântate mijloace duhovniceşti pe care Dumnezeu, Părintele fiinţei noastre, ni le-a pregătit ca să creştem şi să rodim prin ele – creşterea şi rodirea noastră nu e cu putinţă să se facă normal şi sănătos.
Fără aceste trei daruri cereşti, sufletul născut din nou curând se va pierde iarăşi sau se va împili (pipernici), ră¬mânând fără creştere şi fără roadă, o stârpitură netrebnică, rămasă pe veci în starea pe care o avea în clipa naşterii sale. Fără să mai crească şi fără să se împlinească niciodată la rostul său de om, pentru care fusese rânduit.
Trupeşte – astfel de creaturi stârpite şi împilite, de obicei, mor îndată.
Duhovniceşte însă, vai, trăiesc ani de zile atât de mulţi prin Lucrarea lui Dumnezeu.
Aceştia nici nu se hrănesc prin Cuvânt,
nici nu se curăţă prin Rugăciune,
nici nu se încălzesc prin fraţi.
Nici nu se hrănesc zilnic prin citirea şi meditaţia Cuvântului E vangheliei.
Nici nu se curăţă de întinăciunile lor prin lacrimile rugăciunii fierbinţi.
Nici nu se îmbracă în dragostea frăţească, dulce şi caldă, care este legătura desăvârşirii (Col. 3. 14; I Petru 4, 8).
Atunci cum să nu se usuce, cum să nu putrezească, cum să nu îngheţe?
După astfel de mortăciuni duhovniceşti, Domnul, în loc de folos, are pagubă.
Şi lucrarea Lui în loc de bucurie are ocară.
Dar ce minunată este făptura cea nouă şi sănătoasă care doreşte şi flămânzeşte după hrana cea bună şi dulce a Sfintelor Scripturi. Cu cât este mai sănătoasă şi mai bună starea sa, cu atât se hrăneşte şi se adapă mai cu plăcere din hrana cea bună şi din Apa cea Vie a Sfintelor Scripturi. Din laptele ei cel duhovnicesc şi proaspăt. Din mierea ei cea dulce şi hrănitoare.
Sufletul care se hrăneşte astfel, din zi în zi îl vezi crescând şi întărindu-se. Este o bucurie şi o laudă totdeauna frumoasă şi fericită un astfel de suflet pentru toată familia care îl are. Şi pentru părinţii (duhovniceşti) care au născut un astfel de fiu duhovnicesc.
Curăţenia rugăciunii, pe care o caută cu o dorinţă tot mai arzătoare, ca pe cea mai mare şi mai scumpă bucurie a sa, o va folosi cât mai des şi cât mai din plin.
Avem nevoie să chemăm neîncetat pe Domnul să ne cureţe şi să ne sfinţească. Fiindcă mai ales la începutul vieţii noastre duhovniceşti suntem încă foarte slăbiţi. Iar firea noastră cea veche uşor ne face să cădem şi să ne întinăm din nou şi din nou. De aceea ni se face atât de stăruitor îndemnul: „Rugaţi-vă neîncetat!“ (I Tes. 5, 17).
De rugăciune avem nevoie totdeauna. Dar cea mai mare nevoie o avem în primii ani după naşterea noastră din nou. De aceea şi Duhul Sfânt ne îndeamnă atunci mai puternic la rugăciune.
Rugăciunea este baia cea deasă de care are nevoie orice nou născut până creşte şi se întăreşte în Domnul.
Căldura adunării, dragostea frăţească, părtăşia sfântă cu sufletele credincioase cu care Domnul ne-a făcut o familie şi un trup prin aceeaşi învăţătură şi aceeaşi credinţă ţine loc de îmbrăcăminte, de adăpost şi de acoperământ cald pentru fiinţa noastră cea duhovnicească.
Căldura aceasta ne este încă de la început atât de necesară, încât n-am putea trăi fără. Ea, întocmai ca fără celelalte două.
Chiar dacă am trăi numai singuri undeva…
Chiar dacă am fi împiedicaţi să avem vreo legătură cu fraţii noştri…
Chiar dacă trupeşte noi n-am putea merge la biserică sau la adunare, o vreme, sufleteşte avem totdeauna şi oriunde o mare trebuinţă să ne simţim mereu înconjuraţi de dragostea frăţească.
Să nu ne simţim niciodată singuri şi izolaţi.
Să ne simţim cu fraţii la ceasul rugăciunii.
Să ne simţim între ei în zilele adunării.
Să ne simţim părtaşi cu ei la sarcinile Evangheliei lui
Oricât de departe am fi noi trupeşte, duhovniceşte să ne străduim să fim totdeauna cu fraţii noştri împreună. Un gând şi-un duh cu ei. O dragoste, o credinţă şi o nădejde în aceeaşi luptă şi muncă sfântă cu fraţii şi surorile noastre. Căci împreună cu ei facem parte vie şi sănătoasă din trupul lui Hristos (Rom. 12, 5). Dar rupţi de ei suntem sortiţi la uscăciune şi la moarte.
Dragă suflete născut din nou, te rog caută neîncetat aceste trei mijloace ale creşterii şi desăvârşirii tale în Hristos.
Nu te lipsi, duhovniceşte, niciodată de aceste trei, cum nu te lipseşti, trupeşte, de hrană, de curăţenie şi de căldură.
Preabunule Dumnezeul meu, Te rog din toată inima mea să mă luminezi şi să mă ajuţi să doresc din tot sufletul meu Cuvântul Tău, rugăciunea mea şi dragostea fraţilor.
Spre a putea astfel să cresc sănătos înăuntru şi rodnic afară.
Spre slava Marelui Tău Nume.
Spre cinstea Sfintei Tale Lucrări.
Spre bucuria fraţilor mei.
Spre îndreptarea tuturor celorlalţi şi
spre mântuirea sufletului meu.
Amin.
Traian Dorz, Cărarea tinereţii curate