Sfântul Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»
Cu cât inima este mai curată, cu atât ea este mai vastă şi mai capabilă să primească în ea un mare număr de prieteni. Dimpotrivă, cu cât ea este mai necurată, cu atât ea se îngustează, şi cu atât mai puţin este în ea loc pentru dragoste, căci ea este împiedicată de iubirea de sine, şi această iubire este o falsă iubire.
Noi iubim lucruri josnice pentru un suflet nemuritor, ca: aurul şi argintul, adulterul, desfrânarea şi alte lucruri asemănătoare.
Dacă vrei să îndrepţi pe cineva de greşelile sale, nu crede că vei putea face aceasta prin propriile tale mijloace; tu nu vei face decât răul, din cauza propriilor tale patimi, a orgoliului tău de exemplu, şi a iritării ce rezultă din acestea. „Aruncă spre Domnul povara ta” (Ps 54, 25), cere din toată inima ta lui Dumnezeu, „Cel care cearcă inimile şi rărunchii” (Ps 7, 9), să lumineze inima acestui om. Şi dacă Dumnezeu vede că rugăciunea ta este plină de iubire, că ea porneşte într-adevăr din adâncul inimii tale, va împlini cu siguranţă dorinţa inimii tale şi vei zice curând, văzând schimbarea ce s-a făcut în acela pentru care te-ai rugat: „Această schimbare este lucrarea dreptei Celui Preaînalt” (Ps 77, 4, text slavon).
Dispoziţiile noastre interioare, chiar dacă nici un semn exterior nu le descoperă, au o mare influenţă asupra stării de spirit a altora. Aceasta se produce adesea, chiar dacă nimeni nu remarcă. Să presupunem că sunt supărat, sau indispus faţă de cineva; acela simte şi începe, la fel, să fie indispus faţă de mine. Dincolo de simţurile trupeşti, există o anumită comunicare între suflete.
În ceea ce priveşte acţiunea sufletului prin intermediul simţurilor, se pare că el se bucură de o putere extraordinară asupra altuia prin intermediul vederii, chiar la distanţă, cu condiţia ca acela să fie la vedere şi singur în momentul în care noi îl fixăm cu privirea. Privind pe cineva, îl putem pune în încurcătură şi tulburare. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să fixez cu privirea trecătorii, prin fereastra casei: ei erau atraşi ca de o forţă nevăzută către fereastra de unde îi priveam, examinau fereastra şi căutau să descopere o faţă umană. Alţii, dimpotrivă, se tulburau, grăbeau dintr-o dată pasul, schimbau trotuarul, îşi aranjau cravata, pălăria… Este aici un fel de mister.
Observă diferenţa dintre prezenţa Duhului dătător de viaţă şi prezenţa duhului care ucide şi distruge sufletul tău. Când ai gânduri bune în sufletul tău, te simţi fericit şi uşor; când pacea şi bucuria sunt în inima ta, înseamnă că Duhul cel bun, Duhul Sfânt, este în tine; când dimpotrivă, gândurile rele, zvâcnirile rele se trezesc în inima ta, te simţi rău şi împovărat; când eşti tulburat în interior, aceasta înseamnă că duhul cel rău, duhul înşelăciunii este în tine. Când duhul cel rău este în noi, atunci – în acelaşi timp cu această tulburare şi apăsare a inimii – simţim şi dificultatea de a ne apropia de Dumnezeu, căci duhul rău înlănţuieşte sufletul şi nu-l lasă să se ridice spre Dumnezeu. Duhul rău este un duh de îndoială, de necredinţă, de patimă, de opresiune, de tristeţe şi de tulburare; pe când Duhul cel bun este un duh de credinţă tare, de virtute, de libertate a duhului, de încântare, un duh de pace şi bucurie. Recunoaşte după aceste semne dacă este Duhul lui Dumnezeu sau duhul celui rău în tine; cât mai adesea posibil tinde-ţi inima recunoscătoare către Sfântul Duh, Care-ţi dă viaţă şi lumină, şi fugi din toate puterile de îndoială, de necredinţă şi de patimi, prin care şarpele răutăţii, furul şi ucigătorul sufletelor noastre, se strecoară în noi.
Există în viaţa creştinilor fervenţi ceasuri în care Dumnezeu se pare că i-a abandonat cu totul, ceasuri ale puterii întunericului; omul, atunci, din adâncurile inimii sale, strigă către Dumnezeu: „Pentru ce Ţi-ai întors faţa Ta de la mine, Lumină veşnică? Căci iată beznă străină a năvălit în sufletul meu, bezna Satanei cel blestemat şi l-a întunecat cu totul. O, cât este de greu pentru suflet să fie în acest întuneric înfiorător, care îl face să presimtă chinurile şi întunecimile iadului. Îndreaptă-mă, Mântuitorule, spre lumina poruncilor Tale şi netezeşte calea mea, Te rog cu stăruinţă!”