Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 14
1. În marea lucrare duhovnicească a lui Dumnezeu din lume, fiecare om duhovnicesc şi familie duhovnicească îşi are rânduită de Dumnezeu misiunea sa, după cum într-o oaste pământească fiecare ostaş şi fiecare grupă are locul şi rostul său în planul Marelui Comandament General.
2. În acest loc pe care un om sau o echipă duhovnicească îl ocupă în planul cel mare al lui Dumnezeu – fiecare trebuie să fie pe deplin pătruns de conştiinţa misiunii şi a răspunderii sale faţă de Marele Stăpân ceresc.
3. În această conştiinţă, noi trebuie să ne simţim răspunzători nu numai pentru sectorul care este în faţa noastră, ci şi pentru toată întinderea câmpului de lucru al lui Hristos, cât putem cuprinde.
Atunci ne va durea tot ce nu se face bine şi tot ce se face rău, oriunde, fiindcă prin toate acestea suferă Domnul nostru şi pierde Evanghelia şi împărăţia Sa.
4. Conştiinţa intereselor personale este partea firească a oricărui om lumesc. Conştiinţa intereselor evanghelice este însă dovada unui om duhovnicesc, dovada unui ostaş adevărat al lui Hristos.
5. Dumnezeu va aduce odată vremea ca şi în toate confesiunile creştine să se trezească vie şi înaltă conştiinţa Evangheliei Sale, cum era în vremea primilor creştini.
După atâtea secole de somn evanghelic, Duhul Sfânt va sufla peste toate aceste văi pline de oase moarte şi le va ridica – o mare oştire (Ezec 37, 1-11).
6. Trebuie măcar la sfârşitul vremilor să se petreacă în creştinism, prin puterea lui Hristos şi Lucrarea Duhului Sfânt, fenomenul fericit al revelaţiei generale. Trezirea din somnul uscat al inconştienţei şi al împrăştierilor de veacuri.
7. Atunci se vor dărâma schelăriile, se va înlătura molozul, vor fi arse gunoaiele şi va fi pregătit templul cel nou şi viu al lui Hristos pentru recepţia finală.
8. Până atunci însă, toţi cei în care s-a trezit această conştiinţă trebuie să lucrăm şi să luptăm împreună, spre a-i trezi pe toţi cei din jurul nostru şi a-i ajuta să-şi formeze şi să-şi crească tot mai frumos această conştiinţă a viitorului unic şi veşnic.
9. Avem şi noi şi trebuie să avem o conştiinţă deplin formată a apartenenţei noastre, a Oastei Domnului, la Lucrarea Evangheliei în care ne-am înrolat prin naşterea din nou – şi trebuie ca fiecare dintre noi să-şi desăvârşească această conştiinţă şi să se comporte în totul potrivit ei, – în cuvinte, în atitudine, în toate faptele noastre zilnice.
10. Conştiinţa colectivităţii noastre evanghelice trebuie să determine toată orientarea şi activitatea noastră. Să depăşim – cum s-ar zice – stadiul egoist al proprietăţii şi intereselor individuale, trecând la nivelul înalt, altruist şi superior al părtăşiei, al intereselor şi al proprietăţii noastre frăţeşti, în specificul divin al marii Evanghelii în care ne-a încadrat Hristos, Domnul nostru.
11. Noul timp şi noul nivel duhovnicesc, din ce în ce mai larg, mai înalt şi mai luminos, trebuie să ne impună atât nouă, cât şi tuturor creştinilor din lumea întreagă conştiinţa misiunii noastre împreunate şi a cerescului nivel pe care să-l atingem în trăirea ei.
12. Toate schelăriile confesionaliste şi toţi profitorii conservatorişti trebuie depăşiţi. Biserica cea nouă şi vie trebuie să spargă tavanele joase şi negre care îi opresc creşterea şi-i închircesc mădularele – înălţân¬du se dintre toate acestea şi peste ele spre unitatea şi frumuseţea realizării totale în Hristos.
13. Duhul Sfânt va face această divină înviere şi transformare în toate sectoarele zonei evanghelice. Această fericită lumină ridică tot mai multe forţe de pretutindeni, tinzând spre acel fericit timp al unei singure turme şi unui Singur Păstor.
14. Frământările, deocamdată prea sterile pentru ajungerea la marea unitate creştină, merg atât de încet fiindcă acolo încă sunt mulţi oameni prea fireşti, prea egoişti, prea limitaţi.
15. Dar Dumnezeu îi va înlocui ori pe ei, ori mentalitatea lor, a tuturor; şi atunci, izbăviţi de sub puterea formalismului uscat şi mort – se vor îmbrăţişa în lumina Primăverii şi Primenirii Veşnice.
16. De aceea, frumoasa conştiinţă de grup, de colectiv creator este de cea mai mare însemnătate pentru noi. Marele Ideal Evanghelic al Mântuitorului nostru şi apropierea vremii ne obligă pe toţi la asta.
Hristos Domnul nostru ne va ferici dacă vom face aşa – sau ne va osândi dacă nu vom face.
17. Trebuie ca toţi fiii lui Dumnezeu să depăşim hotărâţi şi binevoitori stadiul şi ispitele oricăror interese şi lupte dintre noi, interne şi externe… Toate acestea bântuie de secole toate asociaţiile omeneşti şi arată nivelul cel mai jos şi mai josnic, cu toate laudele lor de cultură şi civilizaţie.
18. Mâncătoria, gelozia şi egoismul sunt lepra şi rugina care îi macină şi-i otrăvesc pe toţi oamenii lumeşti, cât şi toate înjghebările lor, chiar şi ale celor mai înaintaţi şi mai capabili.
19. Ce lupte sunt între scriitori, între artişti, între oamenii de ştiinţă, între marii şefi şi între toţi cei înălţaţi în scaunele lumii! Ce ură şi rivalitate îi rod! Nici un ideal lumesc nu-i în măsură să-i unească măcar pe doi inşi – făcându-i să colaboreze.
20. N-au fost nici măcar doi oameni de geniu care să-şi fi unit total şi definitiv eforturile lor creatoare, spre a da astfel împreună mult mai mult de cum a dat separat fiecare.
Fiindcă nici unii nu s-au putut ridica până la contopirea în marea şi divina conştiinţă a lui Hristos.