Traian Dorz, CÂNTĂRILE ROADELOR
Credinţa nu-i numai Iubirea ce crede totul orişicui,
ci-i şi-Adevăr
ce-ţi porunceşte să nu dai orişicui crezare.
– Ce limpede-i aceasta,
totuşi, atâta timp eu nu ştiui,
pân’ am plătit uşurătatea cu lacrimi
şi cu jertfe-amare!
Acum, când am aflat lumina
cu care-n adâncimi privesc,
nu m-ameţeşte înălţimea
cum nici vâltoarea nu mă-mbată,
trec peste marea liniştită
cum peste valuri mari păşesc
cu ochii unei noi cunoaşteri
ce rar mai poate fi-nşelată.
Cu cât tăcerea-i mai adâncă
cu-atât cuvântul e mai clar,
cu cât am plâns mai multe lacrimi
cu-atât vederea-i mai curată,
cu cât mai mare-a fost furtuna
e mai senin în urmă,
dar
puţini cunosc ce spun acestea
şi mulţi nu-nvaţă niciodată!
Câte-am pierdut în lumea asta
şi câte încă-am să mai pierd,
căci numai la hotarul morţii
începe-adevărata viaţă!
Abia acum ştiu ce-i Iubirea
când nu mai ştiu să mai dezmierd
– dar de aici începe drumul scăpat de fumuri
şi de ceaţă!