Cu proaspătă plăcere mă-ntorc mereu şi-acum
spre toate-acele drumuri pe care-am mers cu Tine,
chiar când doar gândul numai mi-l pot porni la drum
se-ntoarce totdeauna cu braţe pline-pline!

La orice răspântie în care-am aşteptat
zâmbesc de-o revedere sau plâng de-o despărţire:
aici am stat pe iarbă, acolo ne-am rugat
– şi toate-s încă pline de cântec şi iubire!

Pe drumurile vieţii cu Tine mi-au rămas
nemuritoare urme şi feţe neuitate,
iar când mă-ntorc spre ele, la fiecare pas,
cu proaspătă plăcere le regăsesc pe toate.

Şi toate-acestea numai că Tu ai fost cu noi,
sfinţind umblarea noastră cu dulcea-Ţi frumuseţe;
nimic nu se-nvecheşte, ci toate-s tot mai noi,
scăldate-n strălucirea Curatei Tale Feţe.

Cu câtă bucurie, când trec pe-a noastre căi,
văd Chipul Tău cel dulce pe chipurile-aduse
şi-Ţi întregesc Fiinţa din toţi cei dragi ai Tăi:
în loc de mii de feţe văd doar pe-a Ta, Iisuse!

Traian Dorz, Cântarea anilor