Traian Dorz, povestire din «PE GENUNCHII LUI IISUS»
Niciodată greutăţile vieţii nu sunt aşa de mari cum ţi se par la început.
La început ţi se pare că problema asta este aşa de grea şi de încurcată, că n-ai s-o poţi rezolva niciodată.
Înainte de a veni o primejdie, ţi se pare că este aşa de mare, că n-ai să poţi trece prin ea.
Până n-ai început unele lucruri, ţi se pare că vor fi cu neputinţă să le faci.
…Şi, când de la început îţi faci astfel de gânduri, eşti gata să pierzi orice curaj. Eşti gata să te laşi păgubaş şi să nu mai încerci deloc şi să nu mai faci nimic.
Ce rău este să fii fricos şi slab!
A gândi aşa este şi foarte ruşinos, şi foarte păgubitor. Fiindcă niciodată ceea ce ni se pare de la început foarte încurcat nu este chiar aşa cum ni se pare. După ce am rezolvat problema, după ce am trecut primejdia, după ce am făcut lucrurile care se păreau aşa de grele şi peste puterile noastre, deseori zâmbim şi spunem: «O, ce uşor a fost, iar mie mi se părea cu neputinţă!»
Ori de câte ori aud pe câte cineva speriindu-se de la început de câte ceva, îmi vine în minte povestea lui Culiţă cu lupul. Să v-o spun, ca s-o ştiţi şi voi:
Era mai de mult pe la noi un biet om, anume Culiţă, cam slab de minte şi fără nimeni. Umbla pe sate şi trăia din ce căpăta de milă, căci toţi îl cunoşteau.
Noi, copiii, ne bucuram totdeauna când venea şi pe la noi, căci adeseori ne spunea o poveste sau întâmplare de-a lui, la care ascultam ca la cine ştie ce.
Vorbea ca un copil… şi sufletul lui era tot aşa, nevinovat şi bun ca al unui copil.
Într-un rând, venind la noi, n-a mai intrat în casă râzând, ca de obicei. Când l-am văzut, l-am întrebat dintr-o dată cu teamă:
– Ce-ai păţit, Culiţă?
– Am văzut un lup mare-mare.
– Unde-ai văzut lupul acela mare-mare, Culiţă?
– Acum, când am trecut prin pădure.
Atunci ne-am adunat în jurul lui cu toţii, îngroziţi şi plini de dorinţa să aflăm povestea lui Culiţă.
– Şi cum era?
– Veneam pe cale, veneam-veneam, zice el, şi, când mă uit înaintea mea, iacă un lup mare-mare sta în loc.
Ce să fac? Să merg înainte, mă temeam. Să mă întorc înapoi?… Dar dacă vine şi îmi sare-n spate? Mă rog lui Dumnezeu: Doamne… Doamne… Doamne Iisuse, ajută-mi!
Şi am prins curaj, şi merg, şi merg… Şi, când sunt mai aproape, văd că era… un câine.
Mă temeam şi de câine, dar iară mă rog lui Dumnezeu: Doamne, ajută-mi! Poate că-i un câine turbat, poate că-i un câine rău, poate că-i un câine flămând… şi mă tem. Ajută-mi, Doamne… Doamne Iisuse, ajută-mă!
Şi iară merg, şi merg…
Şi, când sunt lângă el, văd că era… mort.
Atunci noi, toţi copiii, am izbucnit în râs şi nu ne mai puteam opri râzând de păţania şi de frica lui Culiţă.
Pe urmă a început şi el să râdă, iar apoi, de câte ori îl vedeam, îl rugam să ne spună povestea lui cu lupul.
De fiecare dată ne-o spunea plin de teamă, ca şi cum atunci ar trăi din nou clipele de groază. Noi îl ascultam şi ne minunam, îngrozindu-ne şi bucurându-ne împreună cu el.
Atunci făceam haz de frica lui Culiţă, dar astăzi îmi dau seama că păţania lui are un mare înţeles şi o învăţătură foarte însemnată pentru toţi.
Căci de multe ori ne înspăimântăm şi noi, ca bietul Culiţă, când în drumul vieţii noastre apar încercări, primejdii sau datorii ce ni se par cu totul peste puterile noastre.
Ne speriem de departe şi de multe ori o luăm pe altă cale sau fugim înapoi.
Culiţă, aşa cum era, a fost totuşi un om credincios. El a văzut lup ceea ce era înaintea lui, dar nici n-a fugit înapoi, nici n-a apucat pe alt drum, ci şi-a pus nădejdea în Dumnezeu, s-a rugat Lui şi a îndrăznit, fie ce va fi.
Dar câţi oameni curajoşi au făcut astfel în vremea încercării lor?
Câţi au avut curaj să înfrunte primejdia ce părea că îi ameninţă şi să meargă totuşi înainte pe drumul pe care îl luaseră cu legământ că nu se vor abate de pe el niciodată?
Şi câţi dintre cei care mai înainte se lăudau cu curajul şi credinţa lor au dat repede înapoi sau au fugit pe alte căi, îndată ce pe calea lor li s-a părut că văd de departe un lup…
Dragi copii, nu vă temeţi niciodată!
Aveţi totdeauna curaj! Aveţi totdeauna credinţă! Domnul Iisus a spus: „Să nu vi se tulbure inima, nici să nu vi se înspăimânte. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.” Căci, dacă înaintea voastră este într-adevăr un lup, mai repede vă mănâncă dacă fugiţi înapoi sau dacă tremuraţi plini de frică.
Însă, dacă mergeţi spre el fără teamă, totdeauna va fi mai slab el decât voi. Şi până la urmă îl veţi birui.
Dar dacă este numai „un câine mort”, gândiţi-vă câtă ruşine şi pierdere au cei care fug.
Cine se va mai putea încrede vreodată în statornicia lor, du¬pă ce ei au fugit din faţa unor primejdii care păreau de netre¬cut, dar peste care cei ce n-au dat înapoi au trecut totuşi uşor?
Şi ce preţ mai pot avea legămintele şi promisiunile unor astfel de „viteji” dacă, în faţa celei mai mici temeri şi primejdii, ei au alergat înapoi cuprinşi de frică şi s-au lepădat?
Cu curaj şi cu credinţă statornică în Dumnezeu veţi învinge întotdeauna, orice primejdie, orice încercare, orice vrăjmaş!
Nu este nici o primejdie din care să nu scăpăm, dacă avem credinţă în Dumnezeu. Dacă în clipele încercării ne rugăm fierbinte şi-L chemăm în ajutorul nostru, vom vedea cu bucurie cum El ne întăreşte şi ne izbăveşte.
Nu este nici o problemă pe care să n-o putem rezolva, dacă cerem ajutorul lui Hristos.
Şi nu este nici o lucrare pe care să n-o sfârşim cu bine, dacă umblăm călăuziţi de Duhul Sfânt.
În faţa tuturor acestora însă, trebuie să avem mai întâi gândul şi inima în întregime şi cu încredere la Dumnezeu şi să ne rugăm:
Preaputernic Dumnezeul nostru, Tu eşti nebiruit de Tare şi nesfârşit de Bun.
Eu Te rog, vino în ajutorul meu cu grabă, căci, iată, un mare necaz se iveşte iarăşi în calea vieţii mele. Nu mă lăsa să mă tem, Doamne, nici să-mi pierd nădejdea. Dar nici nu mă lăsa să fiu nepăsător, ca să nu fiu trântit pe neaşteptate.
Ci ajută-mă să merg înainte cu curaj, să lupt cu credinţă şi să birui cu răbdare.
Dă-mi, Doamne, totdeauna mintea curată cu care să prevăd totul aşa cum este în adevăr. Nici mai mare, ca să mă tem, nici mai mic, ca să mă înşel. Nici mai greu, ca să mă descurajez, nici mai uşor, ca să fiu găsit nepregătit.
Ci oricum ar fi, să rămân statornic şi să merg înainte pe drumul cel bun pe care am apucat.
Iar după ce am biruit, după ce am trecut cu bine prin toate, ajută-mă, Preaputernic Dumnezeul meu, să nu uit niciodată că numai Tu m-ai ajutat şi m-ai scăpat cu bine, ca să Ţi fiu totdeauna recunoscător şi credincios.
Căci a Ta este împărăţia şi puterea, şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Amin.
Iată ce am învăţat eu din păţania lui Culiţă cu lupul.
Slăvit să fie Domnul!