Preot Iosif TRIFA, DUHUL SFÂNT
„Iar voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim, până când va veni Duhul asupra voastră şi veţi lua putere!” (Fapte 1, 4)
Am vorbit, mai înainte, despre cum S-a arătat în lume Dumnezeu-Duhul Sfânt. Am vorbit, îndeosebi, cum S-a arătat Duhul Sfânt în Vechiul şi Noul Testament şi în viaţa Mântuitorului. Acum vom arăta, în continuare, cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru pogorârea şi primirea Duhului Sfânt.
Am arătat, mai înainte, cât de slabi erau apostolii fără darul şi puterea Duhului Sfânt. N-aveau nici cunoştinţă destulă, nici putere destulă. Mântuitorul i-a pregătit pentru primirea Duhului Sfânt. După slăvită Învierea Sa, Mântuitorul a mai petrecut patruzeci de zile cu apostolii, în care timp „le-a deschis lor mintea, ca să înţeleagă Scripturile” (Lc 24, 45) şi i-a pregătit, în special, pentru primirea Duhului Sfânt.
„După Patima Sa, Iisus li S-a arătat viu prin multe dovezi şi li S-a făcut văzut timp de patruzeci de zile, vorbind cu ei despre tainele Împărăţiei lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3). Ultimele cuvinte, ce le-a adresat Domnul apostolilor Săi, au fost făgăduinţa cea mare a trimiterii Duhului Sfânt: „Iar voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim, ci să aşteptaţi făgăduinţa Tatălui!… Şi, când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veţi lua putere şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi până la marginile pământului” (Fapte l, 4; 8).
Şi din felul cum i-a pregătit Mântuitorul pe apostoli pentru primirea Duhului Sfânt se vede însemnătatea şi locul ce-l au darul şi harul Duhului Sfânt în vestirea Evangheliei şi în lucrul mântuirii sufleteşti. Apostolii au trăit trei ani cu Mântuitorul şi totuşi, după Înălţarea Sa, ar fi pierdut, desigur, şi Evanghelia şi mântuirea, dacă n-ar fi venit peste ei Duhul Sfânt cu darurile Sale.
Ce s-ar alege de noi, nişte bieţi oameni neputincioşi, dacă n-am avea darurile Duhului Sfânt?…
Iară şi iară voi spune deci ce lipsă mare avem noi de Duhul Sfânt şi ce bine este că – prin darurile Duhului Sfânt – Domnul este cu noi şi va fi până la sfârşitul veacurilor (Mt 28, 20). Fără darul Duhului Sfânt, nu sunt – şi nu pot fi – nici creştinătate, nici creştini. „Precum corpul, fără de suflet, mort este – zice Fericitul Augustin – întocmai aşa, şi un creştin, fără de Duhul Sfânt, mort este.”
Un creştin adevărat trăieşte şi răsuflă în puterea Duhului Sfânt. „Un creştin fără Duhul Sfânt – zice un alt Sfânt Părinte – ce ar putea fi altceva, decât un Egipt fără râul Nil, un pământ fără ploaie, un sat fără fântâni, o vie fără soare, o fântână fără apă?”
Precum nu ne putem închipui ziuă fără soare, viaţă fără răsuflare, cer fără Dumnezeu, aşa nu poate fi nici creştin adevărat fără Duhul Sfânt. Nici un pas nu putem face spre cer fără Duhul Sfânt. Duhul Sfânt ne dă aripi sufleteşti, ne dă ochi sufleteşti, ne dă răsuflare şi viaţă. Un creştin fără Duhul Sfânt este un „mort ce trăieşte” (Apoc, cap. 3).
Un lucru este, aşadar, limpede ca soarele: noi avem lipsă de darul şi puterea Duhului Sfânt. Trebuie însă să facem şi pregătire pentru primirea acestui dar. El nu ni se dă cu forţa. Nici darul Golgotei, nici darul Duhului Sfânt nu ni se dau cu sila. Nici şcoala Golgotei, nici şcoala Duhului Sfânt nu-şi strâng şcolarii cu arcanul, ci trebuie să intrăm noi în ele.
Pildă ne dau şi aici apostolii. Domnul Iisus le-a dat în grijă să aştepte Pogorârea Duhului Sfânt în Ierusalim: „Iar voi să nu vă depărtaţi de Ierusalim!” Dar pregătirea încă nu era numai aceasta: să stea în Ierusalim. Evanghelia de la Luca ne spune mai departe că „în tot timpul acesta, apostolii erau în Templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu” (Lc 24, 53). Adică aşteptau Pogorârea Duhului Sfânt, petrecând în rugăciune. Darul Duhului Sfânt se pogoară şi azi numai peste o viaţă de rugăciune; peste cei ce trăiesc o viaţă de rugăciune.
A doua, apostolii aşteptau Pogorârea Duhului Sfânt re¬traşi de vuietul lumii; retraşi în singurătate şi rugăciune. Cu astfel de pregătiri trebuie să cerem şi să aşteptăm şi noi pogorârea Duhului Sfânt în viaţa noastră şi peste viaţa noastră.
Să ne retragem din lume; din duhul acestei lumi; din modele şi păcatele lumii, ascultând de Cuvântul Mântuitorului: „Voi în lume sunteţi, dar nu mai sunteţi din lume” (In 17, 16). Duhul Sfânt Se pogoară numai peste o viaţă retrasă din „duhul acestei lumi”.
Retraşi din lume, să petrecem o viaţă de rugăciune şi să cerem în rugăciunile noastre darul şi harul Duhului Sfânt! „Drept aceea – zicea Iisus – Tată1 nostru Cel din ceruri, da va Duhul Sfânt acelora care Îl cer” (Lc 11, 13).
Duhul Sfânt nu Se pogoară peste o viaţă ce se afundă şi se cufundă în răutăţi şi păcate. „A cere Duhul Sfânt – zice un Sfânt Părinte –, dar de lumeştile plăceri şi păcate a nu te lăsa, înseamnă ca şi când ai invita pe o mireasă să intre într-o casă de desfrânare”.
Cu o astfel de pregătire aştepţi tu, dragă cititorule, pogorârea Duhului Sfânt şi ceri sălăşluirea Lui în sufletul tău?…