Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 august:
„Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele“ (Psalmi 89, 30).
Nu este nici un adevărat credincios care să nu dorească binele fiilor săi
şi să nu lupte cu toată puterea sa, până la moarte,
pentru mântuirea familiei sale şi a urmaşilor săi.
Nu este nici un adevărat slujitor al lui Hristos care să nu se roage în toată vremea pentru ai săi şi să nu stăruiască de ei şi pentru ei să calce pe urmele Domnului
şi să nu calce peste poruncile Lui.
Câtă vreme copiii ascultă îndrumările şi cât ei urmează pilda părinţilor lor credincioşi, atâta vreme şi binecuvântările Domnului se vor revărsa larg şi fericit peste viaţa lor luminoasă şi îmbelşugată.
Căci este totdeauna binecuvântat acel fiu pentru care se roagă fierbinte şi neîncetat un părinte credincios.
Sub paza rugăciunii şi a grijii părinteşti, mintea fiilor ascultători se întregeşte, se înalţă şi creşte luminos,
iar inima lor capătă o tot mai frumoasă curăţie şi o tot mai mare bogăţie a virtuţilor credinţei Domnului.
Acestea le vor deveni apoi lumina cărărilor vieţii
şi armele de atac şi de apărare în toate luptele cu toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti pe care vor avea şi ei să-i întâlnească pe căile vieţii lor.
Începând bine şi mergând bine, copiii credincioşi vor şi sfârşi bine,
lăsând, la rândul lor, şi ei, în urmă, tot nişte astfel de fii binecuvântat crescuţi.
Ce privelişte fericită este totdeauna o astfel de familie!…
Dar cât de rari sunt astfel de părinţi credincioşi!…
Cât de şi mai rari sunt astfel de fii credincioşi, care să preia cu bucurie de la părinţii lor solia sfântă a credinţei ascultătoare de Hristos şi să o ducă, la rândul lor, tot aşa de fericit mai departe, spre urmaşii lor!
O, cât de des vedem părinţi credincioşi, plângând cu durere în faţa lui Dumnezeu pentru copiii lor neascultători,
sau, în faţa copiilor lor neascultători, plângând pentru Dumnezeu!…
O, cât de adesea vedem copiii multor credincioşi că, îndată ce se ridică puţin în creştere, nu vor să mai ţină seama nici de respect, nici de ruşine, ci, însoţindu-se cu neascultarea şi cu păcatul prieteniilor rele,
se înstrăinează de credinţa şi de pilda părinţilor lor credincioşi…
Nu mai calcă la biserică,
nici la adunarea frăţească,
nici la rugăciune,
nici la ascultarea îndemnurilor sfinte,
dar calcă tot mai nepăsători şi mai îndrăzneţ cuvântul părinţilor lor
şi poruncile lui Dumnezeu.
Ce bine mai poate urma apoi pentru aceşti fii, din toate aceste călcări rele ale lor?
Şi ce viitor îi mai poate aştepta pe astfel de fii, care batjocoresc sfintele lucruri pe care ei le cunosc bine din copilăria lor,
făcându-se mult mai vinovaţi decât cei care nu le-au cunoscut niciodată?
Din pricina credinţei părinţilor lor şi pentru rugăciunile acestora, desigur, poate Dumnezeu nu-i va lăsa, ci-i va urmări, ajutându-i şi păzindu-i, apărându-i şi răbdându-i,
dar aşteptându-i mereu ca să-şi aducă odată aminte de casa părinţilor lor,
de creşterea pe care au primit-o de la mama lor,
de lacrimile şi de sfaturile bune ale tatălui lor
şi de rugăciunile şi dragostea în care au fost crescuţi de bunii lor părinţi, spre a le împlini…
Iar dacă, în stările şi în vremile lor bune, ei nu vor să se îndrepte, va avea Domnul grijă şi bunătate faţă de mântuirea lor şi va aduce peste ei loviturile şi nuiaua Lui, ca să-i trezească.
Căci în vremea necazurilor lor mulţi din aceştia au urmat calea fiului pierdut, a fiului cel care numai în ziua cea rea şi-a adus aminte de credincioşia şi de evlavia casei părinteşti, întorcându-se iarăşi la ea (Luca 15, 17)…
O, dacă n-ar fi plecat el şi nu s-ar fi înstrăinat niciodată de ea!
Cu cât ar fi fost mai bine pentru el
şi de câte dureri ar fi fost scutit şi el şi tatăl său!
Nenorociţi însă pe vecii vecilor sunt şi vor fi acei fii neascultători şi rătăciţi care nici în astfel de stări nu vor să se întoarcă, ci se îndărătnicesc să rămână mai departe în păcat.
Când totuşi vor vedea, va fi pe vecii vecilor prea târziu!
Dragul meu, oare tu n-ar trebui cumva să-ţi aduci aminte şi să vezi unde eşti faţă de Tatăl?
Preabunule Părinte Ceresc,
Care ai Inima Ta veşnic plină de o veşnică dragoste pentru toţi ai Tăi,
fii binecuvântat, Doamne, pentru toată iubirea şi răbdarea pe care o ai faţă de fiecare din noi
şi pentru toate binefacerile pe care le reverşi peste fiecare din ai Tăi,
până chiar şi peste urmaşii lor!
Te rugăm, ai milă de noi şi ori de câte ori ne rugăm pentru cei iubiţi ai noştri care nu Te cunosc
şi, mai ales, nu vor să Te cunoască,
ascultă-ne rugăciunile noastre.
Nu lăsa pe fiii noştri să se despartă de Tine după ce se despart de noi,
ci, oriunde ar merge, urmăreşte-i cu bunătate şi nu-i părăsi niciodată, Doamne.
Când va fi nevoie de nuia, n-o cruţa, Doamne, spre binele lor, cum am cruţat-o, adesea, noi, spre răul lor…
Numai să nu-i pierzi Tu, dacă noi i-am pierdut,
ci, până la urmă, să-i mântuieşti.
Fă-ne, Doamne, să dăm fiecare din noi o pildă sănătoasă copiilor noştri,
ca nici atunci când vor dispreţui sfatul nostru să nu poată uita pilda pe care le-am dat-o.
Ca măcar aceasta să-i aducă odată la Tine.
Amin.
*
* *
Viitorul sunt copiii – cum îi creşti, aşa îi ai,
şi-ţi vor face şi-a ta viaţă şi a lor un iad
sau rai.
Cine-i creşte-n cele bune, are-un viitor slăvit,
cine-i creşte-n necredinţă, va plăti în veci cumplit!