Cornel RUSU, din Cuvântul, Cheie a Darurilor
De marea sărbătoare a Sfintelor Rusalii, mare adunare la Sâncrai, la fratele Ionel Novac. Venim şi noi de la Ghelari. După slujba sfântă de la Biserică, unde fraţii răspund la Sfânta Liturghie, în curtea fratelui Ionel, sub cerul liber, are loc frumoasa adunare. Venit de curând la Oaste, fratele Roman Furca, fratele Petru ni l-a prezentat.
Sunt de faţă: fratele Traian Dorz, fratele Silviu Hărăguş, fratele Ilie Marini, fratele Popa Petru de la Batiz, pe atunci fratele Magdici, sora Lucreţia de la Laz; atunci am cunoscut pe Pop Alexandru, venit şi el cu un grup de tineri din partea Clujului, şi mulţi, mulţi fraţi şi surori, o curte mare, arhiplină.
Rugăciunile şi adunarea cu cântări, vorbiri şi meditaţii biblice au decurs în linişte. Mare revărsare de har am simţit toţi cei prezenţi, de la cel mai mare, până la cel mai mic copil. Revărsarea Duhului Sfânt se face resimţită şi astăzi în sufletele iubitoare, credincioase, doritoare de a-L avea. El coboară raiul în sufletele oamenilor, făcându-i să locuiască în lumina părtăşiilor divine cu Domnul şi sfinţii săi. Şi Se roagă pentru noi, şi ne ajută în slăbiciunile noastre.
O, Duhule Sfinte, vino şi condu-ne spre cer, şi vom cânta din harfa sufletului nostru melodia veşniciei în acorduri minunate pentru slava Tatălui şi a Fiului, Care ne-a răscumpărat.
Printre fraţii care s-au rugat la încheiere, a fost şi sora Lucreţia de la Laz, care cu rugăciunea şi lacrimile ei, a aprins şi zguduit toată adunarea.
După rugăciunea de încheiere, cu soţia am trecut dealul la Nădăştia, cu sora Ileana şi fratele Judele, unde am poposit peste noapte.
Dimineaţa, în casa fratelui Ionel, cu fratele Popa Petru şi ceilalţi fraţi de bază, s-a organizat o consfătuire frăţească, cu participare selectă, urmând ca rezultatul consfătuirii să fie adus la cunoştinţa întregii adunări.
Mai întâi, o rugăciune de cerere a binecuvântărilor cereşti. Apoi, discuţii:
a) Oastea Domnului şi aşezământul bisericesc;
b) Rolul Oastei Domnului în aşezământul bisericesc;
c) Actualizarea învăţăturilor Părintelui Iosif privind activitatea fiecărui ostaş al Oastei Domnului în Biserica şi adunarea din localitatea sa.
d) Oastea Domnului ne învaţă să ne însuşim, să primim şi să trăim învăţătura Bisericii noastre, aşa cum ne este lăsată de Sfinţii Părinţi, fără să comentăm la nici una din practicile ei.
În concluzie:
– Oastea Domnului nu este cult. Ea este o societate Misionară Ortodoxă. Ea nu vine pentru dezorientare cultică, pentru a spune că icoana sau crucea sau tămâia nu sunt bune. Pentru astfel de dezordini erau destui alţii, nu mai era nevoie şi de o Oaste cu pricini.
– Oastea Domnului este Răsad al Duhului. Ea priveşte toate prin Duhul, trecând dincolo, la viaţa în Hristos. Oastea Domnului Îl vesteşte pe Iisus Cel Răstignit. Un Iisus pe Care cei mulţi nu-L cunosc, nici chiar acei ce s-au despărţit de Biserică pe motiv inovator, al unei pretinse vieţi spiritualizate.
– Oastea Domnului face să învie Biserica primilor creştini aici, în sânul Bisericii noastre. Noi să fim: o inimă, o simţire şi un gând, stăruind în învăţătura Apostolică, în Sfânta Liturghie, în rugăciuni, cum ne vrea Domnul Iisus, Capul Bisericii.
– Ca mădulare vii ale Bisericii lui Hristos, fiecare ostaş al Domnului să se silească pentru învierea şi viaţa celor din preajma lui, prin vorbă, faptă şi cuvânt.
– Aici, fratele Ilie Marini a făcut o asemănare între cuptor şi Biserică, zicând: Aşa cum cuptorul gol este un produs folositor, doar atunci când are lemne şi foc, tot astfel Biserica devine vie când are suflete ca să-l aprindă. Oastea Domnului este cea care aprinde focul Dragostei Divine, făcându-l să ardă vâlvătaie pentru Hristos, pentru ca viaţa duhovnicească să pulseze din plin…
… Şi discuţiile ziditoare ar fi continuat, dacă nu primeam de afară veşti triste. Pop Alexandru, pe motivul că nu a fost invitat şi el la consfătuire a produs scandal printre fraţii, surorile şi tineretul de afară, care, luând proporţii mari, a ajuns până la uşa camerei unde ne aflam.
Ridicându-ne de la rugăciune, fratele Traian a chemat mulţimile. Pop Alexandru s-a năpustit cu tot felul de insulte, spunând că el reprezintă trei judeţe şi că fraţii n-au luat în seamă meritele lui alese, ca să fie şi el primit la consfătuire, învinuind că totul s-a făcut în ascuns.
Fratele Traian Dorz a avut răbdare, a aşteptat şi când a prins prilejul a făcut o expunere amplă şi folositoare pentru toţi, chiar şi pentru Pop Alexandru.
– Noi, nu te ştim că eşti vreun fel de delegat. Cine te-a ales?… Am fost siliţi de împrejurări să facem o consfătuire în cerc mai restrâns, căci vremurile vitrege prin care am trecut multă vreme, ne-au stăvilit întâlnirile. Nu ne-am văzut de multă vreme şi ne vedeam împinşi de necesitatea unei stări de vorbă, ca să vedem şi să mai ştim unii despre alţii cum stăm faţă de solia mântuirii pe care am primit-o de la înaintaşi şi ce vom face pe viitor, ca să fim mai buni, mai plini de simţul datoriei. Şi înflăcărându-ne de dragostea divină, să vă împărtăşim şi frăţiilor voastre că suntem şi rămânem şi pe viitor ostaşi, aici, şi în felul cum ne-a aşezat Domnul ca să fim. Nu umblăm după scaune, titluri, onoruri, dar nu vrem nici compromisuri…
Dacă Sfântul Apostol Pavel a ocupat scaunul cel dintâi dintre păcătoşi, atunci, ce suntem noi faţă de acest uriaş al credinţei?
Smerenia şi bunătatea sunt actul de identitate al lucrătorului destoinic în Oastea Domnului. Dacă unii se declară ostaşi ori mari specialişti în Ogorul Domnului, dar smerenia şi Bunătatea lui Iisus nu vorbesc nimic despre ei, atunci aceştia sunt nişte mincinoşi şi Adevărul nu este în ei.
Laudele personale sunt doar nişte vorbe goale. Ce zice Domnul Iisus despre tine?… Ce zic fraţii înduhovniciţi despre starea ta?… Cine te împinge în faţă?… Duhul Sfânt pentru starea ta înduhovnicită sau oamenii pentru că ştii carte, sau orgoliul tău?…
Oastea Domnului este aflarea şi vestirea lui Iisus Cel Răstignit. Dacă nu L-ai aflat pe Iisus şi nu se vede pe faţa ta că-L trăieşti precum şi în umblările şi mişcările tale, atunci prin ce-L vesteşti, oare?
Pe cine nu-l curăţeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l îmbogăţeşte Harul Divin cu darurile sale, îl murdăresc viciile, iar patimile lumeşti îl stăpânesc. Va mai vesti el, sau acesta va deveni minciună în gura lui?…
Şi pe cine nu-l mlădiază focul încercărilor şi al suferinţelor pentru Hristos, îl va mlădia focul veşnic al suferinţelor din iad…
Fraţilor, să fim ostaşi vrednici de sfânta chemare! Să-L primim ca Domn şi Mântuitor şi să vieţuim împreună cu El şi ziua şi noaptea şi pretutindeni, căci numai părtăşia cu El, în El şi prin El ne dă destoinicie în luptă. Viaţa este luptă, şi biruitori sunt numai acei care în toată vremea au mâinile rugătoare ridicate spre cer, de unde orice dar bun şi desăvârşit se coboară. Slăvit să fie Domnul!
Pop Alexandru, văzându-se dezgolit în faţa mulţimii, a cerut iertare fraţilor şi, rugându-se în smerenie, a depus legământ de ascultare.
A urmat o pauză pentru masă, apoi, adunare până seara târziu, când ne-am despărţit.
Ca şi în ziua precedentă, o mare revărsare de Har şi Binecuvântări peste întreaga adunare. Iisus e printre noi şi ne vrea cu gelozie pentru El.