Mărturie a fratelui Ioan MariniPrIosifTrifa-072dpi-160x224

Binecuvântat este cel ce prin scrisul şi graiul său îndeamnă pe oameni să citească Sf. Scriptură şi se luptă să ducă pretutindeni cunoştinţa Cuvântului dumnezeiesc. Şi, cu atât mai mult, merită numele de binefăcător al mulţimii acela care îngenunchează un popor întreg lângă Sfânta Carte a lui Dumnezeu.

Părintele Iosif Trifa a fost unul din aceştia. Timp de 27 de ani de preoţie, a lucrat fără preget şi a luptat zi şi noapte pentru a ridica şi a ţine „sus Cuvântul Vieţii” şi pentru a apropia poporul nostru de Cuvântul lui Dumnezeu. Întreagă viaţa sa de preot şi propovăduitor de la altar şi amvon a fost o şcoală a Bibliei.

O şcoală a Bibliei a fost scrisul său la multele gazete şi foi religioase pe care le-a redactat sau la care a colaborat.

O şcoală a Bibliei sunt cele peste 40 de neîntrecute cărţi pe care le-a scris şi care au trezit o ţară întreagă la citirea Sf. Scripturi.

Din această şcoală a Bibliei a ieşit şi marea mişcare de trezire religioasă „Oastea Domnului”, pe care a iniţiat-o şi condus-o cât timp a fost în viaţă şi care se alimentează şi acum din scrisul său (din cărţi şi foi) şi din spiritul pe care Duhul Sfânt l-a dat acestei Mişcări.

Cea mai mare dorinţă a vieţii sale a fost aceea de-a adânci în sufletul poporului cunoştinţa cuvântului biblic.

Şi i-a reuşit. Prin străduinţele sale binecuvântate de Domnul, scumpa Carte a lui Dumnezeu a ajuns să fie astăzi în bună parte şi Cartea poporului nostru.

Zeci de mii de Biblii, Testamente şi Psaltiri, pe care librăria întemeiată de dânsul le-a trimis prin ţară, sunt astăzi o avere cu care a fost împroprietărit pe veci poporul nostru românesc.

Slăvit să fie Domnul! Poporul s-a trezit! Poporul citeşte Biblia. Cârciumile şi jocurile au fost părăsite, cărţile de joc aruncate pe foc. Sute de mii de români, care nu văzuseră mai înainte şi nu ştiau ce este Biblia, se hrănesc astăzi din cuvântul biblic, din Cuvântul lui Dumnezeu.

Iată o biruinţă care a înviorat viaţa religioasă a Bisericii, biruinţă pe care Biserica o poate folosi cu succes şi mai departe pentru înviorarea cadrelor ei sufleteşti amorţite de-a binelea pe multe părţi.

Şi dacă a fost atât de nedrept judecat şi răsplătit de oameni, dacă lumea nu l-a înţeles şi dacă invidia şi răutatea omenească nu l-au putut vedea, poporul l-a iubit pe acest păstor care cu preţul sănătăţii şi al vieţii sale a mers înaintea oilor, ducându-le la păşunea cea aleasă şi la izvoarele vieţii Cuvântului lui Dumnezeu.

Oiţele Domnului au fost singura mare mângâiere a sa aici pe pământ. Ochii i se umpleau de lacrimi când auzea pe oamenii simpli din popor că citesc din Biblie şi vorbesc din Cuvântul lui Dumnezeu ca nişte şcolari înaintaţi. „De acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne” – spunea adeseori, când vedea minunea biblică în mijlocul poporului nostru. „Când laicii şi oamenii din popor au ajuns să grăiască astfel din Biblie – spunea el – pot pleca mulţumit. Eu mi-am încheiat misiunea pe acest pământ”.

Părintele Iosif a plecat, dar în urma sa rămân sute de şcolari ai Bibliei, care se hrănesc în fiecare zi din paginile Cărţii Sfinte şi cresc în cunoştinţa lui Dumnezeu şi în orice pricepere, tinzând să ajungă la desăvârşirea credinţei în Hristos (Efeseni 4, 14-15).