Botezul_Domnului_16_03Pr. Iosif Trifa

Proorocul Ilie, când s-a suit pe munte să descopere pe preoţii cei mincinoşi ai lui Baal, a turnat peste jertfă de trei ori apă şi apoi s-a rugat pentru focul din cer, care s-a pogorât şi a aprins jertfa.

Această jertfă a închipuit şi închipuie Taina cea mare a Sfântului Botez. Apa şi focul fac şi astăzi Botezul cel adevărat: apa îl spală pe om, şi focul Duhului Sfânt îl aprinde pentru Hristos.

Minunată a fost ivirea lui Ioan Botezătorul în lume! Un om a început o predică, o viaţă nouă. Nimeni nu cunoştea anume pe acest om şi nu ştia de unde vine. N-avea nici în îmbrăcămintea, nici în înfăţişarea lui ceva atrăgător. Nu era nici mare învăţat şi totuşi toţi iudeii alergau la dânsul şi se botezau în râul Iordan. Ioan câştiga sufletele cu vestea cea bună că soseşte un Mântuitor; câştiga sufletele cu căldura şi dragostea cu care Îl vestea pe acest Mântuitor şi chema pe oameni la pocăinţă, la o schimbare a vieţii, la o viaţă nouă. Ioan câştiga suflete prin pilda vieţii sale. Însăşi viaţa lui era o predică de înfrânare şi de viaţă pusă cu totul în slujba Domnului.

Predica şi viaţa lui Ioan arată şi azi calea spre Mântuitorul. Ioan e şi azi glasul celui ce strigă – azi, mai tare ca oricând – în pustia acestei vieţi: Pocăiţi-vă de păcatele voastre, căci Mântuitorul şi darul mântuirii au venit de mult. Ioan e şi azi o predică de mustrare – azi, mai aspră ca oricând – pentru cei care se îmbuibă în mâncăruri, în petreceri, în fălii şi beţii. Predica lui Ioan e şi azi o pildă că adevărul creştin trebuie spus fără cruţare, aşa cum l-a spus el fariseilor şi lui Irod-împăratul, chiar cu preţul vieţii. Minunate au fost predica lui Ioan şi botezul lui, dar totuşi predica şi botezul lui au fost numai o pregătire pentru Cel Ce a venit să boteze cu „Duh Sfânt şi cu foc“. Acest botez s-a pogorât peste Iisus în râul Iordanului.

Prin darul botezului din râul Iordan, Mântuitorul a spălat păcatul strămoşesc şi a înnoit omenirea prin apă şi prin Duh. Acest dar al înnoirii şi al naşterii din nou a trecut apoi asupra fiecărui om. Prin darul botezului, fiecare om se spală de păcatul strămoşesc şi se naşte a doua oară pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Mare taină este Sfântul Botez! Când se botează pruncii, li se unge cu „pecetea darului Duhului Sfânt“ fruntea, gura, ochii, urechile, mâinile, pieptul şi picioarele. Asta înseamnă că cel născut din nou, prin Taina Botezului, trebuie să şi pună în slujba Domnului şi în ascultare de Domnul mintea, graiul, ochii, urechile, mâinile, inima, picioarele, adică toată viaţa şi purtările lui. Ce bine ar fi să fie aşa! Dar cei mai mulţi oameni, după ce cresc mari, părăsesc darul şi puterea Duhului Sfânt şi slujesc păcatelor, de aceea nu se văd în viaţa lor „roadele Duhului“: iubirea, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, credinţa, blândeţea, înfrânarea… (Gal. 5, 22), ci se văd roadele trupului: pizmele, uciderile, beţiile, ospeţele cele cu cântece şi alte asemenea acestora (Gal. 5, 21). Dacă darul Botezului ne-a făcut „fiii lui Dumnezeu“, apoi şi trebuie să trăim ca fii ai lui Dumnezeu şi ca fraţi laolaltă. Dacă darul Sf. Botez face din corpul nostru „casa Duhului Sfânt“ (I Cor. 6, 19), apoi şi trebuie să trăim în Duhul lui Dumnezeu. Dacă la Botez ne lepădăm de satan şi „de toate lucrurile lui“, apoi să şi trăim această viaţă.

În cartea Faptele Apostolilor, la cap. 19, se spune că Apostolul Pavel, sosind la Efes, a aflat pe unii învăţăcei care erau botezaţi numai cu botezul cu apă al lui Ioan. „Lut-aţi Duh Sfânt?“, i-a întrebat Pavel. „Nici n am auzit că este Duh Sfânt, răspunseră cei botezaţi (19, 1-6). Cei mai mulţi creştini sunt parcă şi azi ca acei din Efes: rămaşi numai la botezul cu apă, căci focul şi puterea Duhului Sfânt lipsesc cu totul din viaţa şi purtările lor. Taina cea mare a Sfântului Botez aceasta este: să trăieşti o viaţă aprinsă, cuprinsă şi cârmuită de darul Duhului Sfânt.

Dragă cititorule! Pe lângă botezul ce-l primim în braţele naşilor, şi noi trebuie să ne încreştinăm, prin căinţă, prin întoarcerea către Dumnezeu, prin renaştere sufletească. Pe lângă botezul din braţele naşilor, noi trebuie să trecem mereu prin focul şi botezul cel curăţitor de păcate al Duhului Sfânt şi să ne spălăm mereu în apele credinţei şi în lacrimile căinţei. Acesta este botezul pe care îl cerem când ne rugăm cu Psalmistul: „stropi-mă-vei cu isop şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi… inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule“… Aces¬t¬a este botezul sufletesc şi aceasta este apa cea curăţitoare despre care aşa de frumos spun cetaniile de la prazni¬cul Botezului: „Aşa grăieşte Domnul: Cei însetaţi veniţi la ape şi beţi fără de argint şi fără preţ“ (…) „Acestea zice Domnul: Spălaţi-vă şi vă curăţiţi… scoateţi vicleşugurile din inimile voastre. Părăsiţi-vă răutăţile voastre, învăţaţi-vă a face bine! Căutaţi judecata, izbăviţi pe cei năpăstuiţi, faceţi dreptate văduvei şi săracului (…) Şi atunci, de vor fi păcatele voastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voi albi; şi de vor fi ca roşala, ca lâna le voi albi“ (Isaia 1, 16). Aceasta este Taina cea mare a Botezului: curăţirea de păcate şi înnoirea vieţii.

Lasă un răspuns


*