„«Doamne» – I-a răspuns bolnavul – «n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tul-bură apa şi până mă duc eu se pogoară altul înaintea mea.»“ (Ioan 5, 7)

Ce strigăt dureros este acesta: n-am pe nimeni! Dacă l-aţi spus vreodată, ştiţi ce amar este! Sunt atâţia care n-au pe nimeni, însă nu pot striga – sau nu ştiu să strige. Sau strigă, dar nu-i aude nimeni, căci locuiesc prea adânc în ţara durerii. Iar în ţara durerii toţi locuitorii sunt ori surzi şi nu-i aud, ori muţi şi nu le pot răspunde, ori paralizaţi şi nu-i pot ajuta! Ţara durerii este adesea un pustiu. Şi pustiul este locul unde nu este ecou. Acolo glasul n-are sunet.
Vai, e plină lumea de suflete care n-au pe nimeni! În adâncul inimii lor, în cele mai tainice locuri ale vieţii lor, adică atunci şi acolo unde omul are mai multă nevoie ca oricând să nu fie singur, cei mai mulţi oameni n-au pe nimeni, sunt în cea mai mare singurătate.

Vrei o dovadă? Chiar tu eşti dovada! Gândeşte-te: pe cine ai tu? Ai mamă sau tată, ai soţ sau soţie, ai vreun copil iubit sau vreun prieten apropiat?
Până unde merge sufletul iubit cu tine şi cât cunoaşte el din tainele tale cele mai grele şi mai adânci? Câte lucruri nu ţi le-ai spus fiinţei iubite şi nici nu i le vei putea spune niciodată! – Nici ei, nici nimănui pe pământ. Fiindcă simţi că nu te-ar putea înţelege. Ori nu te-ar putea ierta. Ori nu ţi-ar mai da nici o cinste. Ori nu te-ar mai putea iubi.

Tainele sunt totdeauna prea grele. Iar oamenii sunt prea slabi! Nu le pot purta. Vezi cu durere cât de aproape este hotarul până la care te pot însoţi chiar şi cei mai iubiţi ai tăi, în tainele sufletului tău. Şi cât de mult drum eşti silit să-l faci numai singur, căci ei nu pot merge mai departe cu tine. Şi cât de greu este tocmai drumul cel pe care trebuie să-l mergi singur.
Numai Iisus Hristos, Mântuitorul şi Dumnezeul tău, Care ştie toată viaţa ta şi cunoaşte toate păcatele tale, căci El le-a ispăşit, numai el Singur te poate înţelege. Numai Lui poţi să-I spui totul şi fără nici o teamă. Oricine L-a luat pe El vreodată ca Însoţitor, nu mai rămâne singur. Şi n-a ajuns părăsit niciodată.

Poate nici tu, sărman suflet, n-ai pe nimeni. Deşi eşti în mijlocul familiei tale, simţi că n-ai pe nimeni… Chiar lângă fiinţa cea mai apropiată ţie simţi totuşi că eşti  străin şi că eşti atât de singur. Poate eşti pe patul de boală şi de vreme îndelungată te chinui în suferinţă… şi n-ai pe nimeni. Poate eşti fără familie, fără vreo fiinţă iubită, fără avere, cu o grea putinţă de trai, singuratic şi străin.

Poate zaci în păcate grozave, care te târăsc la ruşinea şi pierzarea veşnică. Poate eşti chinuit de patimi care te stăpânesc cu asprime. Şi poate ai o conştiinţă împovărată de fărădelegi din care n-ai pe nimeni să te scape. Oricum ai fi de apăsat, de părăsit, de singuratic, nu uita: strigă-L îndată pe Iisus, ca să vină să te scape.
Aleargă la El şi ia-L Prietenul şi Mântuitorul tău, căci El a venit să caute şi să mântuiască tocmai ce era pierdut (Mat. 18, 11; Luca 19, 10). A venit să ajute tocmai acelora care nu mai au pe nimeni. El trece chiar acum pe aici pe unde zaci tu şi te poate mântui. Iată, crede cu tărie lucrul acesta, căci cartea aceasta este tocmai solia Lui către tine. Sub forma aceasta El cercetează ochii şi mintea ta, iar inimii tale îi vorbeşte prin puterea pe care o simţi că te mişcă. Şi prin Duhul Sfânt, Care te frământă, punând nădejdea Lui în sufletul tău.

Crede că Iisus este lângă tine şi vei simţi că este. Vino la El şi vei simţi că te învăluie cald cu iubirea şi bra-ţele Sale. Cere-I iertare şi vei simţi că ţi-a dăruit-o. Dă-I inima ta şi vei simţi că ţi-o primeşte. Predă-te lui Hristos cu credinţă, cerându-I naşterea din nou, apoi rămâi lângă El cu iubire neschimbată, slujeşte-L cu nădejde toată viaţa ta – şi vei simţi că eşti înfiat de Dumnezeu.
Că ai totul şi deplin pe totdeauna în El (Col. 2, 10). Şi că ai pe Dumnezeu, Care nu te va mai lăsa singur niciodată.

Ce fericiţi sunteţi voi, cei credincioşi, voi aveţi atât de mult! Voi aveţi pe Hristos în voi, nădejdea slavei (Col. 1, 27). Aveţi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere (Filip. 4, 7). Aveţi pe Duhul Sfânt călăuză, ajutor şi sfinţenie. Până veţi ajunge Acasă în braţele Domnului Iisus. Aveţi pe pământ şi în ceruri fiinţe iubite care se gândesc la voi, care vă înconjoară cu rugăciunile lor, cu mângâierea şi cu bucuria Duhului Sfânt şi care sunt gata să vă ajute cu dragoste când sunteţi în încercări.

Aveţi Cuvântul lui Dumnezeu, care vă sfătuieşte şi vă îmbărbătează, vă mustră şi vă învaţă, vă mângâie şi vă călăuzeşte, pentru a vă putea înfăţişa curaţi în ceruri, prin ascultarea de El.
Aveţi la Tatăl un Mijlocitor, pe Iisus Hristos, când aţi păcătuit, dacă veniţi cu lacrimi din nou aflaţi oricând iertarea Lui (1 Ioan 2, 1). Aveţi pe Dumnezeu ca Tată… şi atunci toată Natura vă este prietenă şi binevoitoare. Aveţi pe îngerii Domnului, care vă păzesc pretutindeni (Ps. 91). Aveţi pretutindeni pe lume sute de taţi, de mame, de fraţi, de surori, de case, masă, odihnă şi adăpost…

Fiindcă aţi renunţat la toate acum pentru Hristos, le veţi primi pe toate şi pe totdeauna prin El. Dar cine n-are pe Hristos e cea mai nefericită fiinţă de pe faţa pământului. Acum o văd numai unii, mâine o vor vedea aceasta cu toţii.

O Doamne şi Dumnezeul meu, atâta vreme din viaţa mea am fost şi eu un străin şi un suflet singuratic pe pământ.
Îţi mulţumesc acum că nu m-ai părăsit în starea aceasta, ci ai venit la mine, aducându-mi o dată cu Tine nu numai pacea şi bucuria sufletului meu , ci şi atâţia fraţi şi surori, suflete curate şi scumpe, cu care inima mea se bucură şi cu care rugăciunea mea se uneşte.

Fii binecuvântat, Doamne, pentru toate aceste comori scumpe pentru care Îţi mulţumesc şi pentru binecuvântarea şi fericirea cărora mă rog neîncetat. Amin.

Traian Dorz, HRISTOS — BINEFÃCÃTORUL NOSTRU