Traian DORZ, fragment din HRISTOS – MĂRTURIA MEA

Încă de la începutul lunii decembrie ninsese mult, apoi urmase un îngheţ puternic care făcuse peste zăpadă un pod de ne ţinea şi nu se rupea cu noi. Apa în vale îngheţase, că treceau şi căruţele peste ea.
Cu o zi înainte de vacanţă însă începuse să plouă şi un vânt cald crăpa gheaţa de pe vale şi topea zăpada de pe toate dealurile, încât începeau să curgă toate şanţurile şi răzoarele, umflând şi umplând albiile apelor.
Valea începuse să iasă pe afară. Apele, umflând gheaţa, o rupeau şi o crăpau în lespezi mari şi groase pe care apoi o cărau grămezi la vale, izbind şi doborând cu ea arinii şi răchitele care abia se mai vedeau din ape.
Aşa erau apele în ziua când noi primeam vacanţa de Crăciun şi veneam să trecem Valea spre casele noastre.
Puntea peste care treceam noi de obicei era luată de ape şi nu te puteai apropia nici pe departe de locul unde fusese.
– Haideţi să mergem în jos până la pod, le-am zis eu. Poate că vom putea trece pe pod.
Eu fiind cel mai mare dintre ei, toţi mă ascultau.
Am luat-o înainte cu cei patru, cinci copii, câţi erau, după mine.
Se însera repede, căci ziua era mică, norii groşi şi începea să plouă. Am ajuns la drumul care ducea la pod, dar apele se revărsaseră şi peste drum şi curgeau mari şi tulburi, rostogolind lespezi de gheaţă. Podul se vedea sus peste albia apei, dar până acolo trebuia trecut prin şuvoiul acesta care curgea peste drum şi se vărsa mai departe întâlnind valea. Ce mare era acolo unde se întâlneau aceste ape izbind lespezile de gheaţă care se încălecau grămadă cât casa unele peste altele, făcând un zgomot înspăimântător.
Nu ştiu ce îndemn puternic mă făcu să le zic celorlalţi:
– Eu mă bag în apă şi trec până la pod. Mă duc acasă să trimit pe ai voştri după voi. Voi staţi aici până trec eu.
Mi-am ridicat sumanul şi trăistuţa cu cărţile ce le luasem să le citesc în vacanţă – nişte cărţi cu chipuri – şi aşa, încălţat şi îmbrăcat, am intrat în apă.
Dar n-am făcut decât vreo cinci paşi până ce am nimerit într-o groapă făcută de ape.
O lespede de gheaţă m-a lovit în piept şi m-a răsturnat pe spate, umplân¬du mi hăinuţele şi traista de apă. M-am ridicat cu greu în picioare, dar apele mă târau la vale printre bucăţile de gheaţă, spre mijlocul lor cel adânc şi învolburat. Încă puţin, şi aş fi ajuns în matca cea adâncă în care m-aş fi cufundat pentru totdeauna.
N-am putut face nimic decât să strig: Doamne, scapă-mă!
Şi înainte cu o clipă de a fi prea târziu, nu ştiu de unde a apărut lângă mine un om cu o prăjină lungă, care mi-a strigat:
– Apucă-te de prăjină cu amândouă mâinile şi ţine-te bine!
Mâinile îmi erau îngheţate şi-mi tremurau, dar m-am prins de prăjina lui – şi aşa m-a scos afară. Apa şiroia de pe mine şi eu tremuram de frig şi de frică. Ceilalţi copii plângeau şi ţipau de spaimă. Omul acela a dispărut nu ştiu unde, lăsându-mă acolo, – nu l-am mai văzut.

M-am întors la ceilalţi copii şi le-am zis:
– Nu mai putem trece astăzi. Veniţi să mergem înapoi în sat. Am eu o mătuşă acolo şi vom dormi la ea.
Aşa am şi făcut. Când ne-a văzut mătuşa în ce hal eram, ne-a dezbrăcat pe toţi, ne-a pus hăinuţele să se usuce peste tot prin casă şi, aşa goi, ne-am culcat în patul cald, unde am dormit duşi până dimineaţa.
Când ne-am sculat era ziua albă, hainele ne erau uscate şi vremea se înseninase frumos.
Apele scăzuseră de tot, aşa că am putut trece fără nici o greutate, povestind acasă cu lacrimi tot ce am păţit.

Iar eu până în ziua de astăzi nu-mi pot explica altfel salvarea mea de atunci decât ca pe o minune pe care Domnul şi Mântuitorul meu a făcut-o pentru mine, izbăvindu-mă în ultimul moment de la o moarte sigură.
Căci n-am văzut pe omul acela nici înainte cu câteva minute de a cădea în apă – şi nici după ce m-a scos din apă. De unde a venit şi unde s-a dus – nu ştiu. Nu-mi pot explica altfel decât că a fost Domnul meu Iisus Însuşi, luând acest chip, pentru a mă salva. Acestea au fost doar câteva din minunile prin care Domnul şi Mântuitorul meu m-a salvat în chip tainic şi fericit de la moartea sigură.
Dar câte altele ca acestea aveau să urmeze în viaţa mea prin anii ce aveau să vină!