Rusalii_21-Telita(Nast-MD)Traian Dorz, din Calea bunului urmaş

1. Dragostea şi ura, când sunt mari şi adevărate, sunt amândouă sincere şi nu pot fi ascunse inimilor. Iar ele îşi răspund una alteia la fel. Ochii sunt atunci numai o fereastră prin care inimile se privesc şi îşi răspund. De aceea ochii nu pot minţi ca buzele.

2. Arta adevărată nu este numai aceea ce se arată ochilor – deşi este şi asta.
Nu este numai adevărul, sau numai bunătatea, sau numai frumuseţea, sau numai iubirea, – ci este toate acestea, împletite prin fiecare manifestare a fiinţei şi a expresiilor lor.
Căci tot ceea ce este viu şi învietor este plăcut, frumos şi apropiat. Iar ceea ce este aşa este neapărat necesar fiecărei fiinţe, căci aceasta îi întreţine oricui vi-aţa.
Aceasta este adevărata Artă.

3. Izvorului îi este tot atât de necesar să curgă cum îi este necesar omului să bea din el. Sufletului însuşi îi este neapărat necesar să fie bun, după cum şi alţii au nevoie de bunătatea sa.
Răutatea omului rău este o crimă în primul rând împotriva lui însuşi.

4. Când într-un suflet credincios trăieşte puternic Hristos, atunci din adâncul lui va izvorî apa vie a binefacerilor neîntrerupte şi puternice.
Harul lui Dumnezeu care îi umple viaţa este de o aşa trăire, încât nu mai poate fi reţinut, să nu se reverse în orice lucru şi cuvânt bun spre alţii.
Trebuie să ţâşnească, fiindcă nu poate altfel, căci Duhul Sfânt este totdeauna viu şi lucrător.

5. Omul Duhului Sfânt vorbeşte nu pentru că nu poate să tacă şi nu doar pentru a spune orice, ci pentru că are neapărat ceva sfânt de spus.
Pentru că are de adus o solie sfântă, are de mărturisit un adevăr ceresc, are în el ceva ca un fulger sau ca un trăsnet.
Aşa este plinătatea Duhului.

6. După ce a spus exact ce trebuia şi exact cât tre-buia, atunci el tace.
Tace, lăsând să lucreze mai departe adevărul grăit.
Să vorbească solia spusă
şi să lumineze fulgerul arătat.
Căci numai cine ştie să vorbească ce trebuie şi cum trebuie,
acela ştie să şi tacă apoi la timp.

7. Omul Duhului Sfânt nu scrie numai pentru că nu-i în stare să lucreze altceva, ci scrie numai atunci şi numai ceea ce simte că nu poate să nu scrie. Fiindcă este mânat şi împins de puterea Duhului Sfânt din el.
Simte că i-ar plesni inima dacă n-ar spune ceea ce i s-a dat să spună.
Că l-ar apăsa un munte dacă n-ar da afară ceea ce clocoteşte în adâncul ei, ceea ce arde şi se umflă acolo.
Aceasta este inspiraţia adevărată.
Acela nu tace, pentru că nu poate să tacă, chiar da-că ar trebui să îngheţe de frig. Şi să moară de foame.

8. Omul Duhului Sfânt nu va face binele pentru ca să i se facă înapoi întocmai,
cum nici izvorul nu-şi revarsă apa pentru ca să i se mai aducă iarăşi înapoi,
nici măcar ca cei ce-o beau să-i mulţumească în vreun fel.

9. Omul bun va fi bun nu de ochii oamenilor,
ci şi în mijlocul nopţii sau al pădurii singuratice el va fi tot ca în mijlocul privirilor mulţimii.
Şi în gândurile lui tainice, şi în odăiţa lui ascunsă, el va fi tot ca în biserică sau în adunarea sa.
Aşa este omul bun. Nu poate fi altfel.

10. Omul Duhului Sfânt va trăi în lumină, va umbla în curăţie, va lucra în sfinţenie şi va împărţi cu dreptate, căci nu poate să lucreze decât astfel.
Când totul este curăţit în el, atunci totul la el va fi curat.
Totul fiind luminat, totul va fi luminos.
Totul fiind descoperit, el nu are nimic de ascuns.
Râul care curge prin el din Hristos fiind viu, vie este şi apa pe care el o dă altora.
Şi viaţa se simte în tot ce se revarsă din inima lui.
Astfel lucrurile lui nu sunt numai vorbe şi numai artă, numai idei şi numai imagini sau sunete plăcute ochilor, urechilor sau minţii omeneşti,
ci sunt fior şi putere…
hrană inimii şi înviorare duhului,
adică viaţă!
Viaţă care creşte şi înnoieşte viaţa şi în alţii, creând mereu creatori.
Aşa este şi aşa trebuie să fie un om al Duhului Sfânt.

11. Trăirea omului duhovnicesc nu se uzează prin întrebuinţarea ei continuă, nu-şi pierde valoarea ei în timp,
nici nu-şi scade puterea, dacă iau mereu din ea tot mai mulţi şi tot mai mult.
cum nu scade un râu puternic care satură toate gro-pile, toate vasele şi toată setea şi trebuinţele cetăţilor pe unde trece, fără să-i scadă niciodată nici albia, nici limpezimea, nici puterea din cauza aceasta.
Aşa râuri creează Hristos, Fluviul Unic şi Veşnic al Vieţii.
Şi aşa sunt şi râurile create de acest Fluviu prin Duhul Sfânt.
Aşa sunt sufletele prin care curge şi se revarsă în lume Hristos.
12. …O, voi, râuri pe care se revarsă Hristos spre oameni, fiţi cu mare băgare de seamă şi grijă; puneţi o bună stavilă totdeauna şi din timp apelor lumeşti, fireşti şi drăceşti (Iac 3, 15).
Căci numai o mică şuviţă de fire veche şi de dorinţă păcătoasă dacă se va strecura în apa curată a râvnei voastre pentru Hristos, aceasta va putea strica şi otrăvi, până la urmă, totul.

13. Numai un singur ban furat vă poate nimici o mulţime de bani câştigaţi pe dreptate.
Numai un singur defect primit în inimă vă poate nimici râuri de calităţi bune.
Numai un singur păcat al desfrânării poate nimici o viaţă întreagă de curăţie şi de înfrânare.
Numai o singură neascultare poate nimici o slujbă îndelungată, cu nenumărate jertfe şi osteneli.
Şi numai o învăţătură rătăcită vă poate pierde tot adevărul drept.
Căci păcatul este un lucru îngrozitor de puternic, de spurcat şi de otrăvitor.

14. Aţi auzit că s-a spus: Fiecare lucru are un duh. Şi fiecare trimis are un duh.
Dincolo de scris sau de cuvânt,
dincolo de lucrare sau de om
există un duh,
şi acesta este cel ce face tot ce se face.
Omul e numai unealta.

15. Există oştiri de duhuri rele
şi oştiri de duhuri bune.
Duhuri în slujba lui Dumnezeu
sau duhuri în slujba diavolului,
lucrând ori pentru mântuirea oamenilor, ori pentru pierderea lor,
pentru adevăr sau pentru minciună,
pentru bine sau pentru rău.
Şi fiecare dintre noi ajunge rob al unui duh în slujba căruia se lasă
şi în măsura în care se lasă, prin voinţa sa proprie, stăpânit de el,
se face părtaş lucrării acelui duh.

16. Nimeni nu poate spune „Hristos este Domnul“ decât dacă este stăpânit de Duhul Sfânt (I Cor 12, 3).
Şi cu cât se predă mai deplin în stăpânirea Sfântul Duh, cu atât omul spune mai mult şi mai frumos, mai convins şi mai puternic că Iisus Hristos este Domnul.

17. Nimeni nu poate să spună: „Iisus este anatema“,
sau: „Nu este rai şi nu este iad“,
sau: „Nu este Dumnezeu“, sau: „Nu a fost Hristos“
decât prin duhul cel rău.
Şi cu cât cineva va fi robit mai mult de duhul rău, cu atât mai mult sărmanul om va zice şi va face mai mult răul acesta.

18. Voi, toţi cei care vreţi să aflaţi adevărul despre un duh, priviţi roadele care rămân acolo unde lucrează el.
Priviţi sub frunzele vorbelor frumoase spuse de om,
priviţi sub poleiala înfăţişării din afară a omului
şi veţi vedea mereu roadele duhului său.
Sub masca văzută priviţi, ca să vedeţi faţa adevă-rată a omului; şi atunci veţi recunoaşte desluşit dacă trebuie să primiţi sau să respingeţi duhul care vine prin acel om.

19. Semnul că îi este dat cuiva Duhul Sfânt este acesta: dacă Iisus este proslăvit prin el.
Până când cineva nu Îl proslăveşte şi până nu-L înalţă pe Hristos prin cuvântul şi prin faptele sale, el nu poate să aibă Duhul Sfânt.

20. Cine are Duhul Sfânt, acela nu face altceva de-cât Îl proslăveşte pe Iisus:
nu numai prin cuvintele lui sau prin scrisul său,
nu numai prin cântările şi prin rugăciunile sale,
– ci mai ales prin viaţa zilnică şi prin faptele sale zilnice, smerite şi adânci, făcând ca lucrarea Domnului să crească şi în număr, şi în unitate, şi în binefaceri acolo unde lucrează el.
O, Duhule Sfinte, ajută-ne la aceasta!
Amin.

Lasă un răspuns


*