ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

În foaia «Lumina Satelor» numărul 26 din 1925, săptămânal ce apărea la Sibiu, Părintele Iosif Trifa, întemeietorul văzut al mişcării de redeşteptare duhovnicească a poporului român, Oastea Domnului, cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat întru cinstirea memoriei Ecaterinei Teodoroiu – una dintre cele mai alese fiice ale acestui „sfânt pământ ce zămisleşte doina şi martirii” –, scrie un articol de evocare a personalităţii ei marcante şi a rolului pe care Eroina de la Jiu l-a avut în timpul unora dintre cele mai dramatice şi decisive lupte care s-au dat în războiul pentru reîntregirea noastră naţională.
Astăzi, la 100 de ani de când sufletul Cătălinei, veşnic tânăr, s-a înălţat la cer de pe dealurile Vrancei udate şi cu sângele ei, figura sa rămâne parcă tot mai luminoasă în panteonul eroilor stăpâniţi de duhul jertfirii de sine pentru nemurirea neamului românesc; şi numele ei devine parcă tot mai răsunător în conştiinţa tuturor celor care vor forma în viitor „zidul iubirii de moşie” care nu se va înspăimânta de nici o faimă a vreunui tiran ce se va mai ridica vreodată împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii celor care nu s-au lepădat de El.

MONUMENTUL EROINEI ECATERINA TEODOROIU

În orăşelul Slatina din judeţul Olt s-a dezvelit, săptămânile trecute, statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu. Din acest prilej, s-au făcut mari şi înălţătoare serbări naţionale, la care au participat şi Majestatea Sa Regina, ministrul de război şi o mulţime de cărturari, armată şi popor mult, strâns din toată Oltenia.
Monument-Catalina Istoria acestei eroine este următoarea: în toiul marelui război, când nemţii ajunseră pe la Jiu, Ecaterina Teodoroiu plecase să-l caute pe fratele său, sergentul Nicolae Teodoroiu, care căzuse pe câmpul de luptă. Dar în loc să-l afle pe iubitul ei frăţior, copila a fost prinsă de duşmani şi făcută prizonieră. Pe drum însă, viteaza fecioară a împuşcat pe husarul ce o ducea în tabără şi, luându-i armele, hainele şi calul, a scăpat iarăşi în tabăra română, unde ceru să-l înlocuiască pe fratele său Nicolae, ca ostaş. Comandamentul armatei îi ascultă cererea şi, din acea clipă, Ecaterina Teodoroiu fu viteaza Regimentului 18 Gorj, până ce obuzele îi stricară picioarele şi umărul în luptele de la Filiaşi. După ce s-a vindecat într-un spital din Moldova, a plecat iarăşi înapoi la front, luptând mai departe ca comandant de pluton. Ecaterina Teodoroiu avea în fiinţa ei ceva supraomenesc, avea un prisos de avânt, curaj şi însufleţire cu care boteza regimente întregi. Era cunoscută în întreg frontul. În ziua din urmă a vieţii sale plecase la atac cu plutonul său, dar tocmai în clipa când s-a ridicat să dea năvală şi rostea vorbele: „Înainte, băieţi, eu sunt în fruntea voastră!”, două gloanţe de mitralieră i-au străpuns inima aprinsă de vitejie; şi a căzut fecioara, apărând cu scump sângele său pământul strămoşesc. Întreg frontul şi întreaga ţară a plâns atunci moartea eroinei, iar comandamentul armatei a ridicat-o, în semn de cinste şi recunoştinţă, la rangul de sublocotenent.
În monumentul de la Slatina, eroina e prinsă foarte potrivit, tocmai în clipa când îşi îndeamnă plutonul la atac. Într-o mână ţine puşca, în cealaltă coiful de oţel, în vreme ce frumosul păr îi flutură pe fruntea luminată de credinţa izbânzii. Statuia are o înălţime de 6 metri. Fecioara de la Jiu va rămâne de-a pururi, pentru neamul românesc, o predică despre dragostea de ţară şi neam şi despre jertfele ce trebuie să le facem pentru apărarea pământului strămoşesc. [Părintele Iosif Trifa]

Mausoleul-de-la-Mărășești