de Traian Dorz, din Eternele Poeme
Eternele-mi poeme nu-s astea de acum
acelea mă aşteaptă de Dincolo de vreme
şi n-am ajuns acolo, sunt încă tot pe drum,
dar simt cum nerăbdarea le-ndeamnă să mă cheme.
Dorita Primăvară nu-i asta de April,
deşi de orice dată şi-aceasta-i însorită,
deşi mereu mă-ntoarce la anii de copil
– mai am o Primăvară şi-Aceea-i cea dorită.
Nemuritoarea Harfă nu-i asta de acum,
deşi şi-aceasta poate că uneori ne pare,
deşi pe câte-o coardă mai are-un sfânt parfum
– mai am o harfă şi-aia mi-e cea nemuritoare.
De-aceea nu-s eterne poemele de-acum,
deşi mai au şi-acestea ceva etern în ele,
căci încă n-au fiinţa de Dincolo de drum
sunt încă tot dincoace, nu Dincolo de stele.
…O, da, va fi odată şi Primăvara mea
şi Harfa cea de aur şi mâna strălucită
şi Sânul ce m-aşteaptă
– şi-atunci îmi voi cânta
Poemele eterne în Slava Nesfârşită.