Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Fiecare să fiţi împodobiţi cu smerenia, cum porunceşte Sfântul Cuvânt al Dumnezeului nostru. Şi ne-ncetat trebuie să ne simţim nespus de îndatoraţi faţă de Domnul nostru iubit, ai Căruia suntem, răscumpăraţi fiind de El prin preţul cel nespus de mare al Sângelui Său sfânt prin care a plătit mântuirea noastră. De aceea, neîncetat trebuie să ne simţim îndatoraţi faţă de El şi să căutăm din toată inima să-I aducem şi noi prinosul şi prisosul dragostei noastre. De aceea, nu numai că trebuie să facem neîncetat tot binele de care suntem în stare, dar şi să nu ne gândim la vreo plată pentru asta, fiindcă tot ce facem este o datorie. Nu facem pentru ca Domnul să facă ceva pentru noi, pentru asta, ci facem pentru că El a făcut atât de mult pentru noi.
Domnul Iisus a spus: „Iar voi, după ce veţi face toate acestea, veţi spune: Sunteţi nişte robi nevrednici. N-am făcut decât ceea ce eram datori să facem.”
Dar ce vom spune oare atunci când n-am făcut nimic sau aproape nimic din multul care eram datori? Ci numai: „Doamne, ai milă de mine nevrednicul”. Aşa trebuie să zicem. Şi să ne dăm toate străduinţele ca, măcar de azi înainte, să facem mai mult, mai frumos şi mai bine ceva pentru El. Cu un cuget curat, cu o lacrimă de iubire. Acestea vor fi pentru El cele mai frumoase daruri din partea dragostei noastre. Amin.
Eu nu Ţi-am dat, Stăpânul meu,
toţi anii mulţi câţi m-ai răbdat,
nimic, decât păcatul greu;
nici mir plăcut, nici plâns mereu,
eu nu Ţi-am dat!
Eu nu Ţi-am dat, Prieten Bun,
pe-atâtea căi cât m-ai căutat,
nimic, decât un mers nebun;
nici grai frumos, nici crez străbun,
eu nu Ţi-am dat!
Eu nu Ţi-am dat, Iisuse Sfânt,
de câte ori s-ar fi-aşteptat,
nici al vorbirii ’nalt cuvânt,
nici al desăvârşirii cânt;
eu nu Ţi-am dat!
Eu nu Ţi-am dat, Iubite Drag,
nimic văzut şi lăudat,
doar dulcele iubirii prag
şi-un tremurat suspin de drag,
atât Ţi-am dat!
Atât aveam, Iisuse-al meu,
din multul cât Ţi-am datorat;
o, Dulce Dumnezeul meu,
atât aveam curat şi eu
şi-atât Ţi-am dat!…