EVANGHELIA DE DUMINICĂ ŞI TÂLCUIREA EI – (a Vameşului şi a Fariseului)

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 4 / 5 febr. 1922, p. 3

„Zis-a Domnul pilda aceasta: «Doi oameni au intrat în biserică să se roage, unul fariseu şi altul vameş. Fariseul stând, aşa se ruga întru sine: Doamne, mulţumescu-Ţi că nu sunt ca ceilalţi oameni: jefuitori, nedrepţi, preacurvari sau ca acest vameş. Postesc de două ori în săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu vrea nici ochii săi la cer să-i ridice, ci îşi bătea pieptul său, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului. Zic vouă că s-a pogorât acesta mai îndreptat la casa sa, decât acela. Că tot cel ce se înalţă smeri-se-va, iar cel ce se smereşte înălţa-se-va»”.
Iată, doi oameni pune această evanghelie înaintea noastră. Îi pune nu numai ca să ne uităm la ei, ci să şi învăţăm ceva de la ei.
De la vameşul – care îşi dusese păcatele la biserică şi se aşezase cu ele ruşinat acolo înapoi, lângă uşă, unde le stropea cu lacrimile părerii de rău – să învăţăm smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre.
De la fariseul – care tropotea îngâmfat prin biserică şi, în loc de rugăciune, se lăuda pe el şi-i hulea pe alţii, să învăţăm a ne feri de păcatul trufiei.
Să băgăm de seamă neîncetat, căci trufia este „începutul păcatului”, este „răsadul păcatului”, cum spune înţeleptul Sirah în Biblie (3, 27; 10, 13). „Învăţaţi de la Mine – a zis Iisus – căci sunt blând şi smerit cu inima”. „Dumnezeu stă împotriva mândrilor şi smereşte pe tot cel ce se înalţă.” Să băgăm de seamă că trufia sparge şi ţări şi îmburdă popoare. „Pentru trufie, Domnul a surpat ţările neamurilor”, zice Scriptura (Sirah 10, 17); şi acest adevăr l-am văzut cu ochii acum în războiul cel mare. Într-o clipeală, Dumnezeu a surpat multe popoare prea trufaşe şi îngâmfate – şi a înălţat pe altele, smerite şi umilite. Şi noi, românii, suntem între cele înălţate. Să nu uităm niciodată că smerenia ne-a ajutat înălţarea.