Preot Iosif TRIFA
Învierea fiului văduvei din Nain –
EVANGHELIA DUMINICII A 20-A DUPĂ RUSALII

Evanghelia cu învierea fiului văduvei din Nain arată o minune a Mântuitorului Hristos: o mamă îşi ducea fiul la groapă şi, pe drum, s a întâlnit cu Iisus, Care i-a înviat odorul. Să luăm aminte că minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi astăzi. Ca şi văduva din Nain, şi noi avem un singur fiu de mare preţ: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte de moarte şi acest fiu al nostru; de multe ori chiar şi moare şi mulţi chiar îl şi îngroapă în păcate. Dar aceasta încă nu este nici o minune. Minunea aceasta este că şi fiul nostru, viaţa noastră sufletească, sufletul nostru se poate tămădui, poate chiar învia din moartea păcatelor, după ce ne-am întâlnit şi noi cu Iisus Hristos.
Da, da, iubite cititorule, aceasta este taina învierii noastre din moartea păcatelor: să ne întâlnim mai întâi cu Iisus, să-L primim ca pe Cel ce a murit pentru noi şi ne-a lăsat şi nouă darul învierii, precum a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar da-că va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Şi tu, iubite cititorule, te poţi întâlni cu Hristos oricând: fie că zaci cu sufletul bolnav pe pat, fie că ai plecat şi tu la groapă cu sufletul omorât de păcate. Hristos te aşteaptă ca să-ţi învie sufletul. Îţi trebuie însă ceva învietor de suflete, ca să te întâlneşti şi tu cu Iisus. Îţi trebuie lacrimile văduvei care-şi plângea copilul; îţi trebuie şi ţie lacrimi fierbinţi cu care să-ţi plângi căderea şi moartea ta cea sufletească. Îţi trebuie, dragă cititorule, un dor, o dorinţă fierbinte după Iisus, Doctorul cel bun, Care să te vindece, să te ridice, să te învie la o nouă viaţă. Când vei simţi acest dor şi îl vei stropi mereu cu lacrimile părerii de rău pentru păcatele tale, atunci şi tu eşti un mort ce a înviat la o viaţă nouă.
Eu am văzut astfel de morţi înviaţi. Cu prilejul unei adunări ce au ţinut-o aici, la Sibiu, cei care s-au hotărât împotriva beţiilor, sudalmelor şi altor păcate grele, un ostaş din Oastea Domnului ne-a spus, în chip mişcător, istoria învierii lui din păcate. „Eram un beţivan vestit în satul meu – ne spunea fratele nostru – şi astăzi oamenii se miră că m-am putut schimba aşa dintr o dată. «Uitaţi-vă, măi – zic oamenii – că prăpăditul cela de ieri s-a făcut cărturar şi acum învaţă pe oameni din cărţi şi gazete»“…
Iată, iubiţilor cititori, cum „s-a sculat un mort şi a început a grăi“!
Un cititor de la sate îmi scriea: „De când mi-ai trimis Biblia, domnule părinte, şi de când citesc în ea, simt că mă fac altul… Duminica merg regulat la biserică şi după ce vin de la biserică citesc oamenilor din Biblie“…
Iacă şi acesta este un mort care începe să „se scoale şi să grăiască“!
Dar de ce nu învie toţi păcătoşii, mă vei întreba?
Pentru că nu se întâlnesc cu Mântuitorul Hristos aşa cum trebuie, răspund eu. Sunt unii, foarte mulţi, care se roagă regulat, merg şi la biserică, dar cu Iisus nu se întâlnesc şi din păcate nu ies. Dacă nu ieşi din păcate, iubite cititorule, dacă nu începi o viaţă nouă după Evanghelie, acesta este semnul că tu încă nu te-ai întâlnit cu Mântuitorul Hristos.
O, ce dar mare este, iubite cititorule, în vorbele: „şi s-a sculat mortul şi a început a grăi“! Şi eu, cel care scriu aceste rânduri, eram odată, dragă cititorule, un mort ce mergeam spre groapa pieirii mele sufleteşti. Şi tocmai când ieşeam din poarta vieţii, Iisus a ieşit în calea mea şi m-a înviat. M-am întâlnit cu Iisus, Mântuitorul sufletului meu; şi de-atunci m-am schimbat, m-am sculat şi „am început a grăi“… şi voi grăi mereu despre minunile ce le face Iisus în sufletul omului.

Cum învie un suflet din moartea păcatelor

Chipul de mai jos ne arată cum poate un om să învie din moartea păcatelor. Nu cu putere de la sine se poate face această înviere, ci cu putere de la Domnul de sus, de la darul şi Duhul Lui cel Sfânt. Cartea «Oglinda inimii omului» ne arată inima unui om care fusese plină cu cele şapte păcate de moarte: cu trufia, care-i în chipul păunului, cu desfrânarea, în chipul ţapului, cu lăcomia, în chipul porcului, cu lenea, în chipul broaştei ţestoase, cu mânia, în chipul tigrului, cu pizma, în chipul şarpelui şi cu zgârcenia, care-i în chipul broaştei.
Cu ajutorul acestor şapte păcate de moarte, diavolul se făcuse stăpân şi poruncitor în inima omului. Atunci îngerul Domnului se apropie cu Evanghelia de cel păcătos, cu chemarea Domnului, şi-l întreabă: „Omule, iacă moartea şi pieirea cea sufletească stau înaintea ta!“. Păcătosul aude şi ascultă glasul Domnului şi, uitându-se în inima lui, o vede încărcată cu atâtea păcate. În această stare el suspină şi plânge, strigând: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din această moarte?!“ (Rom. 7, 24). Atunci îngerul îi zice: „Nu te teme, că Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu!“ Şi Duhul Domnului pătrunde în inima omului cu lumină şi dar. Satan fuge cu ceata lui de păcate, pentru că Satan numai acolo poate sta unde este întuneric de păcate şi fuge de unde au început să pătrundă lumina lui Hristos şi darul Duhului Sfânt.
Însuşirea şi puterea Duhului Sfânt tocmai acestea sunt: viaţa, o viaţă nouă; o trezire, o înviere la o viaţă nouă. Oriunde S-a arătat şi Se arată Duhul Sfânt, El a făcut şi face un mare răsunet, El face o zguduire, o schimbare din temelie a vieţii, El face o înviere la o via¬ţă nouă. Oriunde se arată puterea Duhului Sfânt, se face o minune ca aceea din chipul de la pag. 339. Minunea din chipul acesta trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră sufletească, iubiţilor cititori ai acestor rânduri. De o înviere la o viaţă nouă prin harul şi darul Duhului Sfânt avem lipsă şi noi. Fără această renaştere şi înviere sufletească nu este mântuire.
Lumea de azi e un uriaş cimitir plin cu „morţi care trăiesc“, cum foarte potrivit îi numeşte Apocalipsa pe cei păcătoşi (Apoc. 3, 1). Trebuie să ne trezim, să înviem din această moarte sufletească, dar această înviere o pot face numai darul şi harul Duhului Sfânt. Însă harul şi darul Duhului Sfânt se pogoară numai peste o viaţă pregătită sufleteşte pentru primirea lor: peste o viaţă de rugăciune şi predată cu totul Domnului.