b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Tămăduirea celor zece leproşi

Să luăm aminte că Evanghelia aceasta se petrece şi azi. Beteşug de lepră este şi astăzi şi oameni leproşi sunt şi astăzi destui. Deosebirea e numai atât că oamenii de azi nu poartă boala leprei în oasele lor, ci în sufletul lor. Lepra era o boală cumplită, ce ataca mai întâi pielea cu răni şi bube rele. Intra apoi în oase şi le strâmba, făcând din om un schelet, un mort viu care umbla rătăcitor până ce moartea îl băga în pământ. Aşa-i, iubite cititorule, şi păcatul. O lepră, o boală cumplită ce cuprinde tot mai mult şi mai mult sufletul, până când îl strică şi îl omoară de tot. Şi păcătosul este un mort viu (Efes. 2, 1). O, dacă ni s-ar da nouă putinţă să vedem sufletele oamenilor de azi în chip văzut, ne-am îngrozi de neghiobiile şi sluţeniile sufletelor atacate de lepra păcatului.
Lepra era o boală molipsitoare, şi cei cuprinşi de ea erau scoşi afară dintre ceilalţi oameni. Şi păcatul este o astfel de boală molipsitoare de care tot creştinul trebuie să se ferească. Sunt însă atâţia creştini care se duc duminicile şi serile unde se vorbesc tot felul de vorbe porcoase; şi sunt atâţia părinţi care îşi lasă copiii, nopţile, de se umplu de lepră, de boală sufletească.
Cei zece leproşi s-au tămăduit după ce s-au întâlnit cu Iisus şi cu lacrimi s-au rugat Lui: „Iisuse Doamne, ai milă de noi!“ Tot aşa se poate curăţi şi un creştin de lepra păcatului. Întâi trebuie să simţi lepra păcatului ce ţi a cuprins sufletul cu rană de moarte şi apoi, cu sufletul rănit, să cazi în faţa Mântuitorului, cu lacrimi, strigând: „Iisuse Mântuitorule, ai milă de mine şi mă scapă din pieire sufletească!“.
„Duceţi-vă şi vă arătaţi preoţilor“ – le-a zis Iisus leproşilor, pentru că preoţii erau puşi, pe acele vremuri, de control asupra celor leproşi şi ei dădeau atestat despre cei curăţiţi. Preoţilor li s-a încredinţat şi azi controlul sufletesc despre bolile sufleteşti ale oamenilor, şi taina mărturisirii îi cheamă şi azi pe oameni să-şi arate bolile sufleteşti.
Câţi însă se mărturisesc cu regularitate şi bine?
Cei zece leproşi, după ce s-au tămăduit, au uitat pe Marele lor Binefăcător şi numai unul s-a întors să-I mulţumească. O, ce mult se aseamănă greşeala leproşilor cu purtările oamenilor de azi! Lumea este plină de mila şi darurile Domnului. Ce dar mare este nouă, spre pildă, sănătatea sau mintea, priceperea. Şi apoi, mai ales, darurile cele sufleteşti, pentru cine le ştie preţui şi folosi. Cel mai mare dar ce ni s-a dat nouă este Jertfa Crucii prin care ne-a izbăvit pe noi Domnul, ca pe cei zece leproşi. Atâtea daruri ni s-au dat nouă, încât ar trebui să stăm tot în coate şi genunchi, cu rugăciuni de mulţumită lui Dumnezeu. Dar e aşa de puţină mulţumirea între creştinii de azi! Şi asta-i încă o dovadă că nu trăim şi nu înţelegem Evanghelia cea adevărată.
Dar şi mai mult greşim decât cei nouă leproşi când, în loc de mulţumită, noi batjocorim cu păcate darurile Domnului. Un astfel de batjocoritor este cel care suduie, de prea buiestru şi sănătos; cel care pradă banii şi averea ce i-a dat-o Dumnezeu sau n-ajută cu ea pe cel necăjit. O astfel de batjocură este acel nărav urât şi păgân că omul aleargă la aldămaş în crâşmă de câte ori Dumnezeu l-a scăpat din ceva necaz sau l-a ajutat în ceva izbândă. În atâtea chipuri şi feluri noi batjocorim mila şi darul Tatălui de sus…
Iată câte lucruri frumoase şi de suflet mântuitoare ne învaţă Evanghelia cu cei zece leproşi. Nu uita, cititorule, nu uita această învăţătură!

Leproşii de după război…

Ce mult se aseamănă purtările oamenilor acum, după război, cu cei zece leproşi din Evanghelie! Ca şi leproşii din Evanghelie, oamenii se rugau în vremea războiului: „Doamne Iisuse, fie-ţi milă de noi!“. Dar, la terminarea războiului, în loc de mulţumită lui Dumnezeu, au răsunat puştile şi aldămaşurile. În vremea războiului, un credincios îmi scria: „Şi, mai departe, vei afla, domnule părinte, că am pus gând bun înaintea lui Dumnezeu că, de voi scăpa din acest potop de foc, apoi trei sferturi din viaţa mea am să o petrec în rugăciune şi numai un sfert pentru mine“… Cel care a scris scrisoarea a scăpat din focul războiului, dar mâna lui care scrisese făgăduinţa am văzut-o izbind masa dintr-o crâşmă şi din gura lui curgeau cele mai grozave înjurături. E plină lumea de azi cu astfel de leproşi pe care Domnul i-a scăpat din focul războiului; ei însă răsplătesc cu păcate pe Marele Mântuitor.

Bogăţiile pe care Dumnezeu le dă omului

Un om, nemulţumit cu averea sa, cârtea împotriva lui Dumnezeu.
Un bătrân, auzindu-l, se apropie de el, îi apucă mâna dreaptă şi zise:
– Ai vrea să ţi se taie mâna asta pentru o mie de galbeni?
– Nu, negreşit că nu!
– Dar mâna stângă?
– Nici!
– Ai vrea să-ţi dai ochii pentru zece mii de galbeni?
– Ferească Dumnezeu! Nu mi-aş da un ochi pentru nimic în lume!
– Ei vezi, răspunse bătrânul, ce bogăţii ţi-a dat Dumnezeu? Şi te mai plângi încă, în loc să-I mulţumeşti.

Setea îţi spune de eşti sănătos ori bolnav

Sănătatea trupului o poţi cunoaşte şi după sete.
Când eşti sănătos, bei apa la termenele ei şi nu pofteşti mai mult decât ţi-e lipsa. Dar când eşti bolnav nu te mai saturi de apă. Din ce bei, tot mai multă ai bea.
Aşa poţi cunoaşte şi sufletul tău de s-a încuibat în el boala lăcomiei sau ba. Dacă eşti mulţumit cu cât îţi dă Dumnezeu şi lucrul mâinilor tale, sufletul tău este sănătos şi ferit de boala lăcomiei. Dar dacă niciodată nu mai eşti îndestulat cu cât ai, ci tot mai mult şi mai mult pofteşti, atunci sufletul tău este bolnav de boala şi setea lăcomiei.

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an