(Dregătorul bogat; păzirea poruncilor)
„Şi s-a întristat, căci era bogat foarte“…

Să luăm aminte! Nu cumva să credeţi că Evanghelia de mai sus ar cere de la noi să ne vindem averile şi să le dăm săracilor, ca să ne putem mântui. Nu avuţia şi strângerea ei sunt o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu, ci piedicile sunt beteşugurile sufleteşti ce le scorneşte avuţia în sufletul nostru, dacă nu băgăm de seamă. O evanghelie din duminicile trecute ne arată un om pe care avuţia îl aruncase în braţele băuturilor şi desfătărilor, iar Evanghelia de mai sus ne arată pe un altul, ce-şi făcuse din bogăţie un idol pe care îl avea mai drag şi mai de preţ decât mântuirea lui sufletească. „Bogăţia de ar curge, nu vă lipiţi inima de ea, zicea Psalmistul. Dar greşeala aceasta este că oamenii îşi lipesc mai mult inima de bogăţiile pământeşti decât de Mântuitorul şi de bogăţiile cele sufleteşti.
În multe chipuri şi feluri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi astă-vară într un sat. Ieşiseră domnii de la judecătorie în afacerea unui om ce pârâse pe altul că s-a băgat cu hotarul spre el. Cel pârât tăgăduia (cu toate că se vedea bine că şi-a lărgit hotarul cu strâmbul). Atunci judecătorul l-a poftit pe cel pârât să pună jurământ. Pârâtul a stat puţin pe gânduri şi o dată a pus piciorul pe piatra de pe hotar şi a jurat, sau mai bine zis şi-a dat sufletul pentru o bucată lată de 50 de centimetri de pământ (cam un sfert cât i-ar fi trebuit de groapă). Ca şi în chipul de alături, şi pe omul acela Evanghelia îl chema să iasă din lăcomie şi să plece după Iisus, dar lăcomia şi diavolul îl îndemnau de la spate: „Nu te lăsa, omule… sporeşte-ţi averea!“ Şi omul a ascultat glasul lăcomiei şi L-a părăsit pe Iisus… pentru o brazdă de pământ.
O, câte fac oamenii să-şi sporească averile: jură strâmb, înşală, fură, omoară şi îşi vând sufletul în sute de feluri, apucaţi de lăcomia de a-şi înmulţi avuţiile. De aceea zice Iisus: Cu anevoie vor intra cei avuţi în Împărăţia lui Dumnezeu.
Cititorule! La întrebarea „Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa de veci?“ acesta este răspunsul cel bun: să pleci după Hristos, să te pui în slujba Lui cu tot ce ai: cu averea ta, cu banii tăi, cu inima ta, cu ochii tăi, cu mâinile tale, cu picioarele tale, cu gura, cu vorba, cu scrisul şi sfatul tău. Asta înseamnă şi să te lepezi de toate patimile şi păcatele tale. Dar sminteala-i tocmai asta că, în asemănarea omului din Evanghelie, oamenii nu-şi pun tot ce au în slujba lui Hristos; nu vor să se despartă de anumite patimi şi plăceri. Sunt mulţi creştini foarte evlavioşi… până când nu-i vorba de punga şi averea lor, dar îndată ce vrei să le deschizi şi punga pentru vreo faptă bună, ai gătat-o aici.
Creştinilor! Moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu pot fi numai fiii lui Dumnezeu, iar fiii lui Dumnezeu pot fi numai aceia care L-au primit pe Hristos şi trăiesc cu Hristos; iar a trăi cu Hristos înseamnă că El este stăpân şi poruncitor în casa sufletului nostru. Dar când îl bagi pe cineva stăpân şi poruncitor în casa ta, trebuie să-i dai lui cheile de la toate încăperile tale: de la casă, de la cămară, de la lada cu bani, de la pod, de la pivniţă… Dacă nici casa, nici cămara, nici lada, nici punga ta nu se deschid niciodată pentru cei săraci şi pentru alte fapte bune, acesta e semnul cel rău că tu nu L-ai primit cu adevărat pe Hristos şi Evanghelia Lui.

Israelitenii în pustie au făcut din aur şi temple, şi idoli

Biblia ne spune că israelitenii de două ori şi-au strâns şi topit aurăriile. O dată, când femeile şi-au topit podoabele de aur, iar Aron a făcut din ele un viţel de aur – idol – la care se închinau şi înaintea căruia jucau, în vreme ce Moise, sus pe muntele Sinai, vorbea cu Dumnezeu (Ieşire cap. 32).
Altă dată au strâns toate vasele şi uneltele de aur şi de argint şi Moise a împodobit cu ele „cortul cel sfânt“ (Ieşire cap. 36).
Aşadar, israelitenii au strâns o dată aurul pentru slujba idolilor, adică a dracilor, iar altă dată şi-au pus aurul în slujba şi mărirea lui Dumnezeu. Şi oamenii de astăzi îşi pun banii (aurul) unii în slujba lui Dumnezeu, unii în slujba idolilor şi a diavolilor. Banii cu care se înfrumuseţează biserici, se cumpără cărţi bune, banii care satură pe cei flămânzi, îmbracă pe cei goi şi ajută pe cei lipsiţi sunt banii cei buni, în slujba lui Dumnezeu. Iar banii cei cu care se fac chefuri, beţii, păcate şi destrăbălări sunt banii cei răi, puşi în slujba dracilor.
Cititorule! Banii tăi în a cui slujbă stau?

Banul ca slugă

Banul e bun şi folositor, dar numai până când este sluga noastră, adică face numai ceea ce îi poruncim noi şi ascultă de noi.
Dar îndată ce banul se face el stăpân asupra noastră şi ne porunceşte el, atunci nu mai e bun; a intrat satan în el; s-a făcut unealta diavolului.
Să băgăm de seamă neîncetat ca banii noştri să nu se facă idoli şi unelte ale diavolului.
„Pune-ţi comoara ta întru poruncile Celui Preaînalt, şi mai mult va folosi ţie decât banii“. „Pierde banii pentru cel sărac şi necăjit, ca să nu ruginească sub piatră spre pierzarea ta“… zice înţeleptul Sirah la capitolul 29, versetele 13-14.
„Cel ce iubeşte banii nu se va îndrepta“… „Mulţi au căzut pentru bani şi înaintea lor le-a fost pieirea“. „Privegherea banilor topeşte trupul şi grija lor strică somnul“ (Înţelepciunea lui Sirah 31, 5-6).

De ce s-a spânzurat un zgârcit

O revistă din Anglia scrie că, într-un orăşel de acolo, un faimos zgârcit s-a spânzurat din cauza unui vis: visase că întreaga avere şi-o împărţise săracilor.
Sculându-se buimăcit de grozăvenia acestui vis, a luat un ştreang şi s-a spânzurat.
Iată ce-i în stare să facă diavolul cu ajutorul zgârceniei.
Zgârcenia e un beteşug greu şi de suflet pierzător.

Banca cea mai bună

Într-un loc zice Scriptura că „cel ce miluieşte pe sărac, dă împrumut lui Dumnezeu“ (Pilde 19, 17). Ce vorbă mare este aceasta: a împrumuta pe Dumnezeu, Cel ce toate le are în a Sa mână şi de nimic nu are lipsă! Pentru cei săraci, El însă e gata a lua împrumut banii noştri. Pentru voi, toţi cei ce aveţi acum bani din belşug, iată banca cea mai bună care vă dă camăta cea mai mare: banca milostivirii şi ajutorării celor săraci.

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an