DESPRE POST
Acum duminică avem intrarea în postul cel mare şi sfânt al Învierii. Această intrare trebuie să o facem nu numai cu pregătiri de mâncări şi băuturi, ci şi cu pregătiri sufleteşti, adică cu gândiri despre post. Postul este pus anume pentru sufletul nostru, pentru folosul lui, pentru sănătatea şi mântuirea lui. Dar nu orice post aduce folos sufletului, ci numai cel bun şi adevărat. Cerinţa dintâi a postului este înfrânarea, adică alegerea şi lăsarea unor mâncări grase şi a tuturor băuturilor îmbătătoare, pentru că acelea aţâţă şi întăresc poftele şi păcatele. O altă cerinţă este rugăciunea, adică graiul postului. Prin post trebuie să ne ridicăm apoi la căinţă, adică la părerea de rău pentru păcatele noastre, la hotărârea de a ne lepăda de ele. Şi apoi ne mai trebuie încă ceva ca să postim cu adevărat: fapte bune. De aceea zice Sf. Ioan Gură de Aur: „Posteşti? Arată-mi prin faptele tale… Să postească nu numai gura ta, ci şi ochii, urechile, picioarele şi mâinile tale”; să postească toate membrele corpului tău, ferindu-le de faptele cele rele şi făcând pe cele bune. Avem noi acest post? Creştinilor şi românilor! Să băgăm de seamă că noi de multe ori nu postim bine. De multe ori intrăm în sfântul post, trecem prin el şi ieşim din el fără de nici o schimbare sufletească. Schimbăm numai mâncările, dar purtările ba. De multe ori curăţăm blidele numai pe dinafară sau, cum zice evanghelia de duminică, postim numai oamenilor şi nu lui Dumnezeu şi sufletului.
Într-o carte, un străin scria că doi români ajunseseră odată în temniţă pentru că îl bătuseră până la sânge pe un al treilea. Într-o zi de vineri, temnicerul le-a dat să mănânce pâine cu brânză; cei doi oameni au mâncat pâinea, dar de brânză nu s-au atins. Întrebându-i mirat temnicerul de acest lucru, ei răspund că „e sfânta vineri şi e păcat”. Vedeţi? Prin aceasta, străinul voia să arate cât de rău înţelegem noi, de multe ori, învăţătura despre post. Şi avea dreptate, căci ce folos era că cei doi oameni se speriau în temniţă de brânza întinsă lor spre mâncare, iar în traiul lor nu s-au speriat să-l bată până la sânge pe fratele lor în Hristos? Oamenii aceia vedeau păcatul ascuns în brânză şi nu în sufletul şi faptele lor cele rele. De câte ori şi câţi, în vremea postului, scuipă după muşcătura de frupt ce s-a strecurat din greşeală în gura lor – dar sudalma şi minciuna o lasă cu toată liniştea să iasă din gura lor, uitând ce zice Evanghelia că: „Nu ceea ce intră, ci ceea ce iese din gură spurcă pe om”. Şi iarăşi, unde aţi văzut birturile goale în vremea postului sau mâniile şi certurile oprindu-se în loc? „Nu acest fel de post am ales Eu”, zice Domnul prin Isaia prorocul.
Creştinilor! Stăm în pragul marelui post al Învierii. Acum este vremea ca tot creştinul să-şi facă socoteală cu starea şi cu sănătatea lui sufletească. Nici unul dintre noi nu este deplin sănătos cu sufletul. Pe toţi ne-a rănit păcatul şi toţi avem lipsă de ajutorul şi tămăduirea sufletească ce ne-o dă postul. Să nu uităm însă că numai postul cel bun şi adevărat ne poate ajuta şi tămădui sufletul.
I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 7 / 26 febr. 1922, p. 3