S-a născut la 8 noiembrie 1932 în localitatea Marginea, judeţul Suceava.
Încă înainte de naştere, vrăjmaşul diavol voia să nimicească pruncul, punându-i mamei un gând negru de a-şi lepăda copilul. Mama sa a mers la baia de abur din Rădăuţi (aceasta era atunci o metodă a femeilor care nu mai voiau copiii), dar nu a mai apucat să facă baie, că a auzit nişte ţipete: „Arde, arde!“. Luase foc baia şi toată clădirea a ars, de-abia au putut scăpa cei ce voiau să facă baie atunci, iar mama fratelui Titus a primit această răsturnare de situaţie ca pe un semn din partea lui Dumnezeu de a păstra pruncul.
Copilul Titus creşte, dar Bucovina fiind o zonă mai puţin industrializată, pleacă în căutare de lucru la Petroşani, unde se angajează la o mină de cărbune în anul 1956. După doi ani de muncă în subteran, vrăjmaşul îi pregăteşte o altă cursă pentru a scăpa de el. În luna mai 1958, după ce coboară în mină, la 1000 m subteran, observă că deasupra unei galerii luase foc nişte cărbune. El fiind mai curajos, ia o rangă şi se urcă pe o scară să scormonească cărbunele aprins care a cazut peste el şi l-a acoperit, arzându-i spatele şi mâinile. Colegii au fugit repede să anunţe că s-a produs o surpare de cărbune. Ca prin minune, scapă cu viaţă şi, după o perioadă de spitalizare, este trimis acasă cu arsuri pe spate, arsuri ce şi-au lăsat adânc amprenta pentru toată viaţa.
În august 1958, cunoaşte o tânără din sat, foarte evlavioasă (sătenii îi spuneau „Veronica cea bisericoasă). Pe 21 august acelaşi an se căsătoreşte cu Veronica. Aceasta i-a fost un real sprijin şi ajutor toată viaţa. La un an după nuntă, simţindu-se vindecat după accidentul de la Petroşani, se angajează la mina Leşul Ursului, de lângă oraşul Gura Humorului – Suceava.
Sărbătorile de iarnă le petrece în sânul familiei cu soţia şi copilul Tuţă de 10 săptămâni.
Pe 7 ianuarie 1960, intră în galeria din mina Leşul Ursului, unde lucra la consolidarea pereţilor, când deodată o stâncă de aproximativ trei tone se desprinde din tavanul galeriei şi îl prinde sub ea, îngropându-l de viu. Acolo, sub stâncă, a stat trei ore, timp în care şi-a văzut toată viaţa petrecută până atunci, iar concluzia la care a ajuns era că îşi va pierde sufletul. Atunci a strigat la Dumnezeu aşa: „Doamne, dacă mă scoţi de aici şi mai trăiesc, vreau să-mi schimb viaţa, ca să-mi mântuiesc sufletul“.
Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi l-a păstrat viu până a venit o echpă de salvare. Oamenii au rămas surprinşi când au văzut pe colegul lor zdobit sub stâncă, dar încă viu. Este transportat la spitalul din Broşteni, apoi la Vatra Dornei, unde este operat şi pus în ghips, deoarece avea fracturi la piciorul drept şi la coapsă. După şaizeci de zile este dus acasă înfăşat în ghips.
În această perioadă îşi începe construcţia unei căsuţe la marginea satului, sub crengile pădurii, unde şi-a aflat liniştea tot restul vieţii sale.
În vara anului 1961, pleacă în Banat să caute de lucru, dar nu găseşte ceva stabil şi se reîntoarce acasă. Era noapte şi zărind lampa aprinsă la noua căsuţă, plânge de bucurie, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru toate.
Din momentul ultimului său accident, nu s-a mai despărţit de Biblie. În fiecare zi, până după miezul nopţii, citea şi scotea notiţe, căutând să cunoască adevărul şi să-şi mântuiască sufletul, aşa cum promisese când era sub stâncă în mina de la Leşul Ursului.
Au început să-i dea târcoale neoprotestanţii. În acest timp, fiind foarte tulburat de atacurile sectare, are un vis în care un bătrân îl avertizează că aceşti sectari care-l vizitează vor să-i sfarme crucea pe care o avea în casă.
De Rusalii 1061 se sfinţeşte catedrala din Rădăuţi, unde participă împreună cu soţia. Apoi, la îndemnul unui frate bătrân, participă la adunarea Oastei Domnului din Rădăuţi, care se ţinea în casa fratelui Scânteie. La terminarea adunării, fratele Titus spuse: „Aici este locul despre care spune Biblia şi pe care îl caut de atâta vreme“.
Apoi fratele Titus studiază scrierile Sfinţilor Părinţi, atingând un înalt nivel de înţelegere a tainelor învăţăturii de credinţă ale Ortodoxiei. A fost de mare folos frăţietăţii, fiind chemat în toate colţurile ţării şi nu numai, pentru a clarifica unele probleme ce apăreau printre fraţi cu privire la dreapta învăţătură.
În 1984, ajunge în regiunea ocupată – Cernăuţi – unde fraţii erau în primejdie, datorită unor învăţături protestante care bântuiau printre ei, iar poziţia fermă şi conformă cu învăţătura cea dreaptă a Bisericii noastre străbune a adus un mare folos fraţilor de acolo. Însuşi fratele Traian Dorz a recunoscut aceasta şi l-a rugat pe fratele Titus să se ocupe îndeaproape de zona respectivă. Fraţii din Cernăuţi păstrează şi astăzi multe din înregistrările făcute în acea vreme cu fratele Titus. Unii dintre ei, ajungând în casa fratelui Titus, au rămas surprinşi de vasta bibliotecă pe care o deţinea acesta şi pe care, desigur, o studiase.
Nevoile fiind multe aici, în zona Cernăuţi, fratele Titus apelează şi la fratele Culiţă Mihăilă de la Piatra Şoimului, Neamţ, mai ales în privinţa cântării de la Oaste şi a păstrării specificului ei, completându-se astfel unul pe altul în adunările de la Cernăuţi încă din anii 1988.
Fratele Titus a fost foarte exigent în privinţa dreptei învăţături. Pentru unii care, după Revoluţie, se complăceau în amestecături de tot felul de învăţături, fratele Titus era ca o sperietoare. Chiar şi în articolul necrolog, prin care frăţietatea Oastei era anunţată de trecerea sa la cele veşnice se specifică: „De acum nu se mai teme nimeni de el“. Adică de rânduiala şi de ordinea pe care o respecta cu stricteţe fratele Titus, împotriva celor care duceau „crucea unităţii“, cu toate duhurile de învăţături străine, pentru că lupta cu tărie împotriva amestecăturii de orice fel.
Astfel, în 6 martie 2007, participă la întâlnirea de la Suceava unde s-a formulat „Apelul către fraţii din Oastea Domnului“, pe care l-a semnat primul, în fruntea tuturor fraţilor prezenţi acolo. În urma acestui Apel, semnatarii lui au fost marginalizaţi, numiţi „depeşari“… de către cei ce se credeau stăpânii şi oficialii Oastei. Atunci semnatarii Apelului au iniţiat o întâlnire cu bătrânii Oastei, care s-a fixat pe data de 26 aprilie 2007. Cu o zi înainte, l-am sunat şi l-am anunţat că vine şi părintele Mihail Jar de la Mănăstirea Bănceni, Cernăuţi, cu un microbuz şi că trebuie să mergem împreună la Sibiu. Mi-a răspuns că nu se simte prea bine, dar să mergem noi şi să apărăm „ceea ce am primit şi am semnat în Apel“, iar când ne vom întoarce să trecem şi pe la frăţia sa, ca să-i spunem ce părere au bătrânii Oastei despre amestecătura care se strecura în Lucrare. După discuţiile avute la Sibiu, ne-am întors spre casă, însă fratele Titus se stinsese din viaţă aşteptându-l pe părintele Mihail şi pe fraţi cu veşti de la Sibiu, chiar în ziua de 26 aprile 2007.
Am primit vestea când traversam Oituzul, de la Tuţă, fiul fratelui Titus. Părintele Mihail, chiar atunci, a început cântarea „Cu sfinţii odihneşte, Hrisoase…“ Şi toţi fraţii din microbuz am cântat împreună cu părintele cântarea aceasta, după care, preţ de o jumătate de oră, nimeni nu a mai scos vreun cuvânt.
Fraţi şi surori din toată ţara şi din Ucraina l-au privegheat cu lacrimi cele două seri înainte de înmormântare.
În ziua înmormântării, înainte de a-l scoate din casă, cerul a început a plânge cu lacrimi de ploaie, oprindu-se la mormânt, unde fraţii au continuat adunarea până târziu.
Părintele Mihail şi-a început cuvântul din ziua înmormântării, adresându-se aşa: Dragi fraţi orfani…“. Mai târziu s-a dovedit că zona Suceava, fără fratele Titus, chiar a rămas orfană. Cei care tot dădeau târcoale prin zonă ca să-şi propovăduiască învăţătura lor amestecată, acum nemaitemându-se de nimeni, au reuşit, după moartea fratelui Titus, să se infiltreze aproape în toate adunările din zonă…
Aducem cu această ocazie un cald şi duios omagiu celui care a fost pentru noi, ostaşii postdecembrişti, un stâlp al dreptei credinţe. Dumnezeu să-l odihească acolo, în Împărăţia Sa, şi să-i răsplătească, aşa cum numai El ştie, tot ce a suferit aici pe pământ. Iar noi să-i respectăm amintirea, urmând întocmai felul lui de vieţuire.
Slăvit să fie Domnul!
Pîţu Filip, Suceava