Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 august:
„Frumos este să lăudăm pe Domnul şi să mărim Numele Tău, Preaînalte…“ (Psalmi 92, 1),
Când, după o noapte liniştită pe care am petrecut-o odihnind în aşternutul nostru paşnic şi în mijlocul familiei noastre îndestulate,
ori sub acoperişul nostru binecuvântat,
noi ne trezim sănătoşi, spre bucuria unei noi zile de muncă şi de mulţumiri
– atunci, frumos este să-L lăudăm pe Domnul şi să-I preamărim bunătatea Sa, care ne-a ocrotit odihna, ne-a păstrat viaţa şi ne-a ţinut sub paza Sa tot ce avem.
Când, seara, ne revedem cu toţi cei iubiţi ai noştri,
în căminul mângâierilor noastre
şi în jurul mesei plăcute, după ce o zi întreagă am fost trecuţi cu bine printr-o seamă de primejdii, în care poate că atâţia au pierit sau au fost nenorociţi – cum ar trebui de frumos să-L lăudăm pe Domnul nostru!
După o zi muncită cu spor, după o cale urmată cu bine, după o nouă împlinire a datoriei noastre – cum ar trebui, cu o bucurie mărită în conştiinţa noastră împăcată, să-L lăudăm de frumos pe Domnul, de la Care am avut puterea şi ajutorul pentru toată munca şi lupta rodnică de peste ziua care ne-am împlinit-o!
Să binecuvântăm întotdeauna Numele Domnului Cel Preaînalt, pentru ocrotirea binevoitoare cu care ne-a păzit şi trecut prin toate până azi!
Iar când, din pricina neascultării noastre de Dumnezeu şi drept pedeapsă pentru căderile noastre
sau ca un mijloc pentru curăţirea şi întoarcerea noastră din nou la El,
vine o vreme în care Dumnezeu îngăduie să ajungem în încercarea focului,
chiar şi atunci, frumos ar fi să-L lăudăm pe Domnul. Şi, cu toată căinţa inimii noastre, să căutăm iarăşi împăcarea cu El.
Căci, în tot ce a făcut, a fost numai bunătatea grijii Lui, ca să nu pierim căzuţi în osânda păcatului nostru!
Când, prin Sângele cel scump al Crucii Sale şi prin împărtăşirea cu El,
Domnul Iisus ne iartă păcatele, ne îndepărtează fărădelegile şi ne sfinţeşte fiinţa noastră, frumos este să-L lăudăm pe El!
Când ne primeşte iarăşi în dulcea Lui iubire
şi când ne dăruieşte bucuria sănătăţii,
ori bucuria întoarcerii între cei iubiţi ai noştri,
ori bucuria împlinirii dorinţelor sau a rugăciunilor noastre fierbinţi, cât de frumos trebuie să-L lăudăm noi pe El!
Când Domnul ne arată vădit răspunsuri binefăcătoare şi binevoitoare,
cât de frumos ar fi să-L lăudăm, cu toate lacrimile recunoştinţei noastre, pe Domnul şi să preamărim Numele Lui cel Sfânt, cu toată puterea glasului şi a sufletelor noastre!…
Când privim în urma vieţii noastre
şi ne aducem aminte de toate prin câte ne-a trecut El, din copilăria noastră şi până astăzi, amintindu-ne de toate din câte ne-a izbăvit El prin puterea Sa
şi de toate câte ne-a dăruit El prin bunăvoinţa Sa,
şi de toate câte le-a îndepărtat El de la noi,
şi de toate binefacerile Lui făcute pentru noi,
ori pentru cei apropiaţi ai noştri,
ori pentru întreagă omenirea aceasta
– o, ce frumos ar fi să lăudăm, plini de evlavie, de smerenie şi de mulţumire, Numele Domnului Cel Sfânt,
neuitând niciuna din binefacerile Lui! (Ps. 103, 2).
Când privim cerul înstelat, ori însorit, cu toate înălţimile sale nemărginite, pline de minuni şi de taine deasupra noastră,
când privim măreţia cutremurător de frumoasă a unui răsărit de soare,
sau a unui mereu nou apus,
sau dezlănţuirea înspăimântătoare a furtunii în munţii îm-păduriţi
sau în munţii înspumaţi de valuri din largul mărilor
– cât de fericiţi şi uimiţi ar trebui să-L lăudăm!
Sau când privim la rânduielile desăvârşite ale Vieţii, aşezate de Dumnezeu în toate formele ei văzute de pe pământ şi din el,
sau în cele nevăzute, ci doar bănuite, sau nici atât, în care putem pătrunde numai prin credinţă,
adică în lumea duhovnicească, unde se desfăşoară în faţa ochilor noştri duhovniceşti minuni şi mai strălucite
– o, ce frumos ar fi
şi ce fericit ar fi,
şi ce binecuvântat pe veci ar fi,
dacă, de fiecare dată, cu un duh mişcat şi pătruns de un fior sfânt, am lăuda pe Domnul, Care le-a făcut pe toate acestea şi le înnoieşte zilnic! (Rom. 11, 36) –
şi să nu mai lăudăm niciodată pe nimeni altcineva, decât pe El, pe Dumnezeul nostru Puternic şi Bun!
Slavă şi laudă veşnică Ţie, Dumnezeul şi Domnul nostru, Singurul Căruia I se cuvine lauda pe totdeauna!
Pentru toate cele ce le faci pentru noi, Te lăudăm pe Tine, Doamne.
Pentru tot ce ne dai, sau ne iei, spre binele nostru, Te lăudăm pe Tine, Doamne.
Pentru liniştea noastră,
pentru pâinea noastră zilnică,
pentru lumina Ta şi pentru tot ce ne dai, Te lăudăm pe Tine.
Pentru toate realizările noastre,
pentru toate condiţiile mulţumitoare în care trăim şi muncim, şi umblăm, şi luptăm,
Te lăudăm numai pe Tine, Doamne.
Pentru grija cu care călăuzeşti şi păzeşti în lumină viaţa noastră,
pentru planul minunat pe care îl ai cu Biserica şi cu Lucrarea Ta,
pentru felul cum ştii să le orânduiești pe toate,
să le primeneşti pe toate,
să le judeci pe toate,
ca să le răsplăteşti pe toate,
Te lăudăm pe Tine, Doamne, numai pe Tine!
Şi pentru toată luminoasa nădejde veşnică a mântuirii noastre, pe Tine, Doamne, numai pe Tine Te lăudăm
şi Te vom lăuda în vecii vecilor!
Amin.