Vorbirea fratelui Traian Dorz de la nunta de la Cricău – 3 septembrie 1988
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Slăvit să fie Domnul!
A potrivit Domnul şi Dumnezeu nostru, în înţelepciunea şi-n bunătatea dragostei Sale, ca, la vremea sfârşitului acestor ani, să gustăm bucuria petrecerilor noastre duhovniceşti în acest fel biblic şi sfânt, după buna şi străbuna credinţă a părinţilor noştri, precum au început primii noştri părinţi, la naşterea în istoria aceasta a neamului nostru.
Poporul nostru s-a născut creştin – toată istoria lui mărturiseşte acest adevăr. Poporul nostru nu s-a încreştinat după secole de păgânism de la naşterea lui, ca alte popoare. A făcut bunătatea lui Dumnezeu ca poporul nostru, de la naşterea lui, să îmbrăţişeze credinţa şi dragostea în Jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Toate vechile hrisoave ale poporului nostru mărturisesc că primii noştri părinţi s-au născut în credinţa creştină. Ce mare har de la Dumnezeu e acesta! Poate că n-au fost alte popoare în istorie să aibă acest har minunat să se nască şi în istorie, şi în credinţă, prin primii lor părinţi, în această minunată şi sfântă cunoaştere a lui Dumnezeu în care, de la început, ne-au scăldat în lacrimi şi-n rugăciune părinţii, mamele, taţii noştri credincioşi.
Acum, la sfârşitul acesta de veac, noi Îi mulţumim lui Dumnezeu că în poporul nostru a revenit minunata sărbătorire a acestor evenimente însemnate în felul frumos şi sfânt în care şi le petreceau primii noştri părinţi. Numai de-a lungul istoriei de după aceea, când popoare păgâne şi străine ne-au cotropit părinţii noştri şi pământul nostru, s-a încetăţenit obiceiurile păgâneşti peste frumoasele noastre obiceiuri de la început şi în sărbătorile minunate care rămân unice în viaţa unui om, în aceste sărbători minunate pe care, la început, părinţii noştri le sărbătoreau aşa cum le sărbătorim noi acum.
Taina Sfintei Cununii, care este o taină instituită de Cuvântul şi de voinţa lui Dumnezeu, este cea dintâi din istoria omenirii. Prima nuntă, prima cununie, prima taină a nunţii s-a săvârşit în cer. Ce minunat a fost sărbătoarea aceasta în tot cerul! Sărbătoarea facerii, a creării lumii, a fost o nuntă strălucită. Cum au ieşit din mâinile lui Dumnezeu, din voia şi din gândurile lui Dumnezeu perechi de mii de miri în toate creaturile şi-n toată creaţiunea lui Dumnezeu, în anii cei dintâi, în clipele cele dintâi ale Facerii!
Aşa a fost totdeauna nunta: sărbătorită ca un eveniment sfânt şi ceresc. Aşa au început să le sărbătorească strămoşii noştri acum aproape două mii de ani. Numai, cum am apus, prin vitregia istoriei de după aceea, o mie şi mai mult de ani, poporul nostru n-a cunoscut decât stăpâniri străine, care au adus peste noi obiceiuri străine. Nunta, la noi, nu s-a sărbătorit de la început cu beţii, cu jocuri destrăbălate şi cu porniri păgâneşti şi lumeşti. Ci s-a sărbătorit ca acum: sub lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi sub binecuvântarea Bisericii Sale. Ce minunat continuă acum această parte a nunţii începute în partea dintâi cu slujba sfântă, care de fiecare dată se face, la fiecare cununie, în biserică!
A potrivit bunătatea lui Dumnezeu ca sărbătoarea nunţii acesteia să se petreacă în nişte momente când, din Sfânta Evanghelie care trebuie să se citească în fiecare duminică în sfânta biserică, mâine dimineaţă se va citi acea pericopă din Evanghelie care are o aşa de adâncă părtăşie şi asemănare cu sărbătoarea nunţii pe care o sărbătorim noi acum!
Şi poate că mâine nu toţi dintre cei care suntem aici vom asista la Sfânta Liturghie, să ascultăm citirea Sfintei Evanghelii rânduite pentru ziua de mâine. Dorim să citim acum împreună această sfântă Evanghelie, care are o atât de adâncă legătură cu evenimentul pe care-l sărbătorim noi acum şi din care putem trage o sfântă învăţătură fiecare dintre noi.
În Evanghelia de la Sfântul Matei capitolul 22, începând cu versetul 1, scrie următoarele:
„Iisus a luat cuvântul şi le-a vorbit iarăşi în pilde şi le-a zis: «Împărăţia cerurilor se aseamănă cu un împărat care a făcut nuntă fiului său. A trimis pe robii săi să-i cheme pe cei poftiţi la nuntă. Dar ei n-au vrut să vină. A trimis iarăşi alţi robi şi le-a zis: Spuneţi celor poftiţi: Iată că am gătit tot ospăţul meu. Juncii şi viţelele mele cele îngrăşate au fost tăiate. Toate sunt gata. Veniţi la nuntă! Dar ei, fără să le pese de poftirea lui, au plecat unul la holda lui şi altul la negustoria lui. Ceilalţi au pus mâna pe robi, şi-au bătut joc de ei şi i-au omorât. Când a auzit împăratul, s-a mâniat. A trimis oştile sale, i-a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea. Atunci a zis robilor săi. Nunta este gata, dar cei poftiţi n-au fost vrednici de ea. Duceţi-vă, dar, la răspântiile drumurilor şi-i chemaţi la nuntă pe toţi acei pe care-i veţi găsi. Robii au ieşit la răspântii, i-au strâns pe toţi cei pe care i‑au găsit, şi buni, şi răi, şi odaia ospăţului de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii. Şi a zărit acolo pe un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă. Prietene, i-a zis el, cum ai intrat tu aici fără să ai haină de nuntă? Omul acela a amuţit. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l, şi aruncaţi-l în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Că mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi»”. Amin.
Cât de plină de adevăr este grăirea aceasta a Mântuitorului! Ce minunată grijă a avut împăratul acesta care-L închipuie pe Domnul Dumnezeu, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru! Care, în tot ce a pregătit El pe pământul acesta, nu numai în înfăţişarea trupească, ci mai ales în înfăţişarea cea sufletească, ne-a gătit un ospăţ. Un ospăţ binecuvântat, la care a pregătit cele mai alese şi gustoase daruri şi bunătăţi, trimiţând solii săi să ne cheme cu dragoste şi stăruinţă: „Toate sunt gata. Veniţi şi vă bucuraţi! De-a gata!”. Ce au făcut însă primii chemaţi, cei care au auzit prima dată vestea Evangheliei? Acei care erau cei mai apropiaţi de stăpânul şi împăratul care a pregătit aceasta, cei mai favorizaţi de toate condiţiile posibile? Au refuzat chemarea.
(…) pentru ca robul Său Adam să nu simtă nici o durere când i se face această extracţie din corpul său. Şi când i-a adus soţia, luată de lângă inima lui – nici din picioare, nici din cap, pentru ca ea să nu-i fie nici cap, nici picioare, ci lângă inima lui –, el a zis: „Iată într-adevăr os din oasele mele şi carne din carnea mea”. Ce fericit trebuie să fi fost Adam când şi-a primit această soţie aşteptată atât de îndelung, cerută atât de îndelung, dorită atât de îndelung, când a primit-o aşa cum simţea că trebuie să fie aceea care era lângă inima lui! Ce fericiţi trebuie să fi umblat cei doi, după căsătoria lor, după nunta lor binecuvântată, cu Tatăl prin Eden!
Dar ce s-a întâmplat? Ceea ce a spus un frate mai înainte: că, de multe ori, cei doi uită să mai vorbească unul cu celălalt, să mai meargă unul împreună cu celălalt, să se mai roage unul cu celălalt şi să fie totdeauna împreună. S-a întâmplat că Adam n-a mai fost totdeauna cu soţia lui. Unde a fost Adam când soţia lui a stat singură de vorbă cu şarpele? Adam trebuia să fie acolo! Soţia nu trebuie să vorbească niciodată singură cu un străin. El trebuia să fie totdeauna lângă soţia lui. Şi ea nu trebuia niciodată să stea de vorbă cu un străin fără soţul ei.
Ce învăţătură putem noi trage de aici? Totdeauna când soţia merge şi vorbeşte cu un străin, fără soţul ei, e în pericol să vorbească cu un şarpe. Totdeauna când soţul vorbeşte singur cu o străină, fără soţia lui, e în primejdie să vorbească cu un şarpe. Şi ce urmare aduce vorbirea cu şarpele? Infecţie în familia lor.
Ce s-a întâmplat însă? Cine a suferit? Primul copil născut după păcat a fost un criminal: Cain. Al doilea copil născut după păcat a fost o victimă. Nu Cain, nici Abel erau primii vinovaţi. Vinovaţi erau Adam şi Eva, părinţii care n-au ascultat Cuvântul lui Dumnezeu şi care s-au despărţit. Şi cine a suportat? Copiii.
Ce vrem noi să spunem? În veacul de acum, foarte mulţi soţi, fără soţiile lor, vorbesc cu şarpele. Foarte multe soţii, fără soţii lor, vorbesc cu şarpele. Ce se întâmplă? Se nasc copii neascultători. Se nasc din desfrâu. Din lipsă de post, din lipsă de rugăciune, din lipsă de dragoste dintre părinţi. Se nasc copii care poartă pe urmă amprenta, stigmatul păcatului neascultării şi neînfrânării părinţilor. De ce se nasc atâţia copii handicapaţi, atâţia copii derbedei, din care ies criminali, vagabonzi… plagă pentru societate? Pentru că toţi aceştia au fost concepuţi fără post, fără rugăciune şi în vremea când nu trebuia să se facă acest lucru. Şi Dumnezeu i-a pedepsit pe urmaşi din pricina păcatelor părinţilor. Că este scris: „Părinţii mănâncă aguridă, iar copiilor li se strepezesc dinţii”.
Dragi fraţi şi surori, nu păcătuiţi! Uniţi-vă împreună şi rămâneţi. Dumnezeu v-a legat împreună pentru totdeauna. Căsătoria n-are absolut nici un motiv să se despartă. Ci toate poruncile lui Dumnezeu sunt în lumina cuvântului care a zis: „Şi va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi vor alcătui împreună un trup. De aceea, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă”. Ce se întâmplă acum? Din cauza păcatului, din interese familiale, din interese materiale, din interese păcătoase, părinţii despart copiii pe care ei înşişi i-au unit şi cărora ar fi trebuit să le spună numai bine unuia despre celălalt. Sunt atâtea căsnicii nefericite, chiar în timpul actual… Nu de mult au venit la mine doi copii şi au spus: „Părinţii vor să ne despartă. Şi avem o fetiţă…”. Erau slabi şi bolnavi amândoi de durere şi de suferinţa prin care treceau, pentru că părinţii au găsit că sunt alte partide, mai potrivite… Ca oamenii lumeşti… Şi le aranjaseră cu care să se căsătorească şi fiul, şi fiica, după ce vor divorţa. Le-am spus cutremurat şi cu ochii plini de lacrimi: „Nu vă daţi seama ce păcat faceţi împotriva lui Dumnezeu? Ce bine poate să iasă pentru voi şi pentru copiii voştri din această lucrare nelegiuită, din acest rău? Nu-i despărţiţi pe copiii voştri! Dacă v-aţi grăbit să-i uniţi fără să vă gândiţi la absolut toate aspectele pe care trebuia să le aveţi în vedere înainte de unirea lor, gândiţi-vă acuma să nu-i mai despărţiţi niciodată. Nici un păcat şi nici un necaz nu trebuie să-i despartă pe cei doi pe care i-a unit Dumnezeu. Spune undeva, într-un loc: «…afară de adulter». Dar nici adulterul nu justifică divorţul. Pentru că fiecare dintre soţi greşeşte. Iar dacă unul a greşit, celălalt trebuie să-l ierte, să se roage lângă el până se va pocăi. Şi să se refacă iarăşi unitatea lor sufletească. Nici un motiv nu există să îndreptăţească divorţul şi despărţirea celor doi. S-au unit o dată pentru totdeauna. Şi ce a unit Dumnezeu, e poruncă: «nimeni să nu despartă»”.
Mame! Nu vă despărţiţi fata de soţul ei! Taţi şi mame, nu vă despărţiţi fiul de soţia lui. Nu le vorbiţi niciodată la copiii voştri rău despre soţul sau soţia lui. Vorbiţi-le bine, chiar dacă ar fi rău. Pentru că interesul lui Dumnezeu este ca ei să fie uniţi şi niciodată [despărţiţi]. Numai diavolul vrea despărţire şi dezbinări. Iubiţi-vă soţiile aşa cum a spus Cuvântul lui Dumnezeu: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit Hristos Biserica şi Şi-a dat viaţa pentru ea… Soţiilor, ascultaţi de soţii voştri cum ascultă Biserica pe Hristos.”. E o aşa de strânsă legătură… Eu, înainte de a citi [din Evanghelie], luasem textul de la Efeseni capitolul 5, din Apostolul care se citeşte totdeauna la Taina sfintei Cununii, la biserică. Şi am vrut să ne reamintim între noi ce adâncă legătură face Cuvântul lui Dumnezeu între Hristos şi Biserică şi între soţ şi soţia lui. Uneori nu ştii despre cine vorbeşte: despre soţ şi soţia lui sau despre Hristos şi Biserică. Pentru că taina aceasta este aşa de mare şi de sfântă rânduită de Dumnezeu şi lui Hristos şi Bisericii, şi soţiei şi soţului.
Dragii mei fraţi şi surori, pentru că ceasul plecării noastre se apropie, eu am dorit din toată inima să memorăm împreună nişte adevăruri cu privire la acest eveniment; cu privire la cele spuse de Mântuitorul în pilda care se va citi mâine la sfânta biserică, cu nunta împăratului şi cu acela care a fost găsit fără haină de nuntă. Acela care venise în sfânta biserică, în sfânta adunare a lui Dumnezeu nepregătit şi neatent. Venise cu gânduri lumeşti, venise cu gânduri să vândă, să mintă, să fure sau să comenteze şi să discrediteze, şi să tulbure sfânta slujbă. Totdeauna când sunteţi la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, în biserică sau în adunare, fiţi cu toată luarea aminte absolut tot timpul acela, pentru că vine Împăratul şi cercetează ce fel de îmbrăcăminte, ce fel de atitudine, ce fel de ascultare, ce fel de comportare avem noi în adunarea lui Dumnezeu. Vi-i foame? Răbdaţi! Vi-i sete? Nu vă mişcaţi după apă încă cinci minute sau zece, cât ţine Cuvântul lui Dumnezeu; sau chiar un ceas… Oboseala trece, dar bucuria rămâne. Şi, dacă noi suntem atenţi la şoapte sau la vorbe, sau la apă, sau la ieşirea afară, când noi auzim aici Cuvântul lui Dumnezeu, noi suntem nevrednici de auzirea lui şi ascultarea noastră, şi timpul petrecut acolo nu ne va folosi la nimic.
Noi mulţumim lui Dumnezeu pentru această sărbătoare. Şi, dintre toate cuvintele pe care le-am auzit şi versetele pe care le-am citit, vă rugăm din toată inima, căutaţi să păstraţi ceea ce este necesar şi folositor atât pentru viaţa noastră duhovnicească, în ascultarea şi trăirea după voia lui Dumnezeu în Biserica şi-n credinţa Lui, cât şi cu privire la viaţa, la căsnicia noastră trupească, la datoria faţă de soţ şi la datoria faţă de Biserică.
S-a spus să iubim soţiile noastre cum Îşi iubeşte Hristos Biserica. El Şi-a dat viaţa pentru ea. Cineva a zis:
– E uşor să iubeşti o soţie frumoasă, harnică, ascultătoare, credincioasă, aşa cum… mai sunt. Dar a mea, care-i şi urâtă, şi rea, şi certăreaţă, şi leneşă şi de multe ori îmi face necaz?
I-am zis:
– Frate, oare Biserica e numai frumoasă şi numai ascultătoare, şi numai credincioasă? În Biserică, Domnul are numai copii credincioşi, care ascultă, care-L iubesc pe Domnul? Nu sunt atâţia neascultători? Noi înşine cât am fost de răi înainte de a-L cunoaşte pe Dumnezeu! Şi Dumnezeu ne-a iubit şi ne-a iubit… şi Tainele date Bisericii Sale le-a împărtăşit şi peste noi; şi harul păstrat celor buni ni l-a dat şi nouă, din pricină că eram în Biserica lui Dumnezeu. Şi El ne-a iubit aşa cum eram, până când vom ajunge să fim aşa cum ne doreşte Dumnezeu.
Iubiţi-vă nevestele aşa cum sunt! Iubiţi-vă soţii aşa cum sunt! Şi rugaţi-vă lui Dumnezeu, şi lucraţi din toată inima să ajungă aşa cum trebuie să fim. Pentru ca, într‑adevăr, după şaizeci de ani de căsnicie, să putem spune şi noi ca acel om minunat al lui Dumnezeu: „Ce bine am trăit eu cu soţia mea! Dacă acum, după şaizeci de ani, ar trebui să aleg din nou cu cine să mă căsătoresc în viaţă, tot pe ea aş alege-o!”. Aşa sunt binecuvântate căsniciile care încep cu Dumnezeu şi continuă toată viaţa [cu El]. Aşa să dea Domnul să vă fie binecuvântate căsniciile şi ale voastre, care le aveţi, şi ale celor care se pregătesc de-acum. Cereţi lui Dumnezeu, fraţilor tineri credincioşi, postiţi cu rugăciune şi cereţi-I lui Dumnezeu să vă pregătească El sufletul binecuvântat. Casa şi averea le moştenim de la părinţi; dar o soţie bună e darul lui Dumnezeu. Cereţi-o Domnului şi aşteptaţi-o cu rugăciune, şi nu vă grăbiţi. Spuneţi părinţilor voştri trupeşti şi celor sufleteşti. Cereţi-le sfatul. Şi numai după ce aţi primit încuviinţarea tuturor spuneţi surorii cu care vă veţi uni: „Te iubesc! Doresc să petrecem viaţa împreună”. Şi veţi vedea că în clipa aceea şi ea va simţi că trebuie să răspundă la fel. Cum spune despre Isaac şi despre Rebeca. Nici Isaac n-o cunoscuse, nici Rebeca nu-l ştia; dar din prima lor privire s-au iubit. Aşa e când lucrează Dumnezeu! Cereţi-o Domnului şi Domnul va binecuvânta. Cereţi-l Domnului şi aşteptaţi cu răbdare. Nu vi-l alegeţi cu ochii. Alegeţi-l cu credinţa, cu rugăciunea; şi Dumnezeu va binecuvânta.
Acest lucru îl dorim scumpilor noştri miri şi celor care vor fi împreună cu ei. Şi tuturor celor care vor mai fi pregătiţi pentru aceasta. Domnul să le dăruiască tuturor această lumină.
Vă mulţumim din inimă că aţi ascultat cu atenţie acest Sfânt Cuvânt al lui Dumnezeu. Continuaţi să ascultaţi la fel. La ora douăsprezece, s-a spus, se va încheia prima parte a programului. Atunci va urma o masă binecuvântată de Dumnezeu, aşa cum va fi… Iar după aceea, pentru cei care vor rămâne, va urma partea a doua a programului, [care] va fi plin de nişte lucruri frumoase şi binecuvântate, noi şi plăcute. Căutaţi să fiţi atenţi. Noaptea asta va trece… Să nu treacă degeaba, să treacă cu folos. Că nu ştim… ştie Dumnezeu când se va mai petrece o astfel de noapte şi o astfel de nuntă. Să folosim aceasta. E ca o merinde pe cine ştie cât drum mai avem. Dacă strângem în traistă, nu murim de foame pe drum.
Domnul Iisus să vă ajute la toţi! Vă mulţumim din toată inima.
Iar când se va face chemarea pentru hotărâre, cei care nu v-aţi predat Domnului, care n-aţi îmbrăcat haina de nuntă, îmbrăcaţi-o printr-un legământ sfânt aici, în mijlocul nunţii. Şi Împăratul, când va trece, vă va binecuvânta. Cel care a fost găsit fără haină de nuntă, zice, a amuţit. Dar de ce a amuţit, când el putea să spună: „Împărate, într-adevăr, sunt sărac, n-am îndrăznit să cer haina. Dar te rog acuma, dă-mi şi mie haina, să nu mă scoţi afară”. Dacă el plângea şi cerea, Dumnezeu îl asculta şi-i dădea binecuvântarea. Că [i-ar fi fost] uşor, îl avea la îndemână. Oricine se găseşte nemântuit, neîntors la Domnul, nepredat Domnului, fără haină de nuntă, cereţi-o acum, aici. Împăratul umblă printre noi şi-i gata s-o dea.
Domnul Iisus să fie slăvit! Pentru toate, Numele Lui să fie lăudat, al Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.