Traian DORZ, din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 24-a după Rusalii

Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care îi despărţea (Efeseni 2, 14).

Închipuiţi-vă o mare furtunoasă cu cer întunecat şi cu valuri puternice… Între vânturile furioase şi valurile înspumegate, o corăbioară luptă să răzbească spre ţărmul îndepărtat la un adăpost liniştit. După lupte şi primejdii de neînchipuit, în ultimele clipe şi cu ultimele puteri, iată, în sfârşit, limanul de adă-post.
O, ce negrăită bucurie: Iată salvarea!
Închipuiţi-vă o noapte de iarnă cu viscol şi zăpadă, cu un drum printr-o pădure, cu urlete de lupi şi cu primejdii de moarte în fiecare clipă şi în fiecare fel.
Dar, la capătul puterilor, în ceasul când îngheţul şi frica, fiarele şi foamea erau gata să sfâşie, dintr-o dată, iată casa primitoare, caldă, sigură, fericită!
O, ce dumnezeiască minune: Iată salvarea!…
Şi mai închipuiţi-vă oricâte astfel de stări în care primejdii de moarte ameninţă în cel mai cumplit fel şi – în cel mai scurt timp – dintr-odată, chiar în ceasul cel mai disperat, apar salvatorul şi salvarea!…
Apoi, stând la adăpostul sigur şi liniştit, gândiţi-vă prin ce aţi trecut şi unde aţi ajuns. La starea dinainte şi la cea de acum.
Iată, aceasta a făcut Hristos, Mântuitorul nostru dulce, pentru noi. Aceasta este minunea ce s-a petrecut cu noi.
Eram în groaza morţii şi în ghearele spaimei, şi, dintr-o dată, am ajuns în siguranţa dulce şi caldă a dragostei celei mai fericite.
Ne zbăteam în flăcări, cu casa aprinsă peste noi şi, în clipa când să se prăbuşească, iată Mâna salvatoare…
Eram condamnaţi la moarte şi, în clipa când să fim nimiciţi, iată Preţul salvator al răscumpărării noastre.
Eram în prăpastia fără fund, şi, în clipa când să se prăbuşească peste noi avalanşa, iată Braţul salvator.
Iată, această minune a făcut-o Hristos, Unicul, Scumpul, Dulcele nostru Mântuitor, pentru noi.
Acum, la sânul cel mai drag şi mai puternic, în siguranţa cea mai fericită şi mai tare… în bucuria cea mai înlăcrimată şi mai recunoscătoare – ce putem noi să spunem cu cele mai fericite cuvinte, cu cel mai recunoscător simţământ? Ce-am putea, mai înalt şi mai adevărat, decât acest strălucit strigăt şi cântec biruitor: El este pacea noastră, salvarea noastră, siguranţa noastră, fericirea noastră cea negrăită şi strălucită!… Slavă veşnică Numelui Său!…

O, trecătorule, călătorule, străinule, pribeagule, singuraticule, deznădăjduitule, osânditule om păcătos, oricine te-ai crede tu acum şi oriunde ţi s-ar părea că stai, starea ta adevărată asta este!
Fie că vezi tu acum, fie că nu vrei să vezi, aceasta îţi este starea ta adevărată şi aceasta este primejdia în care eşti.
Singurul tău Mântuitor şi Adăpost sigur este şi poate fi numai Hristos.
Câtă vreme valurile încă nu te-au înghiţit, viscolul nu te-a îngropat, flăcările nu te-au cuprins, osânda nu te-a ajuns şi mormântul încă nu s-a închis pentru tine, vino la Iisus! Chea-mă-L pe Iisus, scapă la Iisus!
Primeşte salvarea Lui! E singura ta salvare.
Primeşte-L acum! Predă-te Lui! Şi rămâi la El pe totdeauna!