Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de botez din Ogeşti – decembrie 1980
„V-a spus vouă cineva de datoria înfrânării şi a ascultării, a zilelor de rugăciune, a vremii de post, a zilelor de sărbătoare?”
… De ce se destramă, se distrug atâtea căsnicii? Fiindcă n-au la temelia lor pe Hristos! Şi tot aşa, dacă nu este Hristos temelia vieţii şi a credinţei, şi a speranţei, şi a iubirii care trebuie să fie între cei doi soţi, care să-i călăuzească şi să-i ducă cu înţelepciune şi curăţie la înfrânare. Ei nu cunosc sărbătoare. Nu cunosc zi de post. Nu cunosc zile de rugăciune. Şi nu se păzesc în înfrânare, în curăţie şi evlavie înaintea lui Dumnezeu. Ci se lasă stăpâniţi de firea pământească şi de jumătatea din jos a trupului lor. Atunci desigur că nu pot fi binecuvântaţi şi nici copiii pe care îi concep în stările acestea.
Este scris în Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă sunteţi necredincioşi, atunci copiii voştri sunt necuraţi”.
Copiii voştri sunt curaţi numai când voi sunteţi sfinţiţi. Când voi trăiţi în curăţie, în evlavie, în respect pentru zilele de post. În respect faţă de zilele de rugăciune. În respect faţă de sărbători. Atunci Dumnezeu vă binecuvântează căsnicia cu copii binecuvântaţi, viaţa voastră este sfântă, curată şi înfrânată. Şi copiii voştri sunt sfinţi.
Şi creşterea lor e sfântă. Şi atunci copiii sunt binecuvântaţi şi cresc spre fericirea părinţilor şi spre slava lui Dumnezeu, şi spre mântuirea altora.
Dar dacă nu este aşa de la începutul conceperii lor, copiii aceştia vor fi necuraţi. Necuraţi vor trăi. Necuraţi vor vorbi. Necuraţi se vor purta. Necuraţi vor umbla. Spre nefericirea lor, spre ocara lui Dumnezeu, spre nenorocirea celor care vor fi cu ei şi spre pierzarea veşnică a celor care i-au conceput în felul acesta.
E nevoie să gândim asupra acestor lucruri, pentru că la foarte puţine dintre fetele care se căsătoresc, mamele lor le dau de grijă lucru acesta.
Prea puţini dintre tinerii care se căsătoresc ştiu acest lucru. De aceea foarte puţine dintre familiile care se întemeiază şi care au copii îi nasc şi îi cresc copii binecuvântaţi, spre slava lui Dumnezeu, spre fericirea lor şi spre mântuirea altora.
Şi prea mulţi sunt acei care, neştiind datoria înfrânării, nasc copii ai lui Cain, care umplu lumea de nenorocire şi în primul rând inima şi viaţa părinţilor care i-au crescut. Spre ruşinea casei care i-a crescut şi spre nefericirea multora dintre cei care au de-a face cu ei în viaţă.
Dragii noştri! Se spun aşa de puţin aceste lucruri, pentru că, dintr-o jenă, dintr-o sfială nelalocul ei, nu se vorbeşte despre ele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu este limpede şi El ne învaţă că noi trebuie să ştim aceste lucruri şi să învăţăm pe copiii noştri adevărul.
Se spune de atâtea ori în Cuvântul lui Dumnezeu: „Părinţilor, învăţaţi pe copiii voştri, creşteţi-i în frica şi-n ascultarea lui Dumnezeu”. Nu vă jenaţi să spuneţi adevărurile acestea din timp copiilor, pentru ca nu cumva ei, aflându-le prea târziu, să li se strepezească dinţii şi să li se amărască gura, când vor zice: „O, dacă mi-ar fi spus mie mama… Dacă mi-ar fi spus mie tata lucrurile acestea atunci când trebuia să mi le spună…”.
Nu de mult am vorbit cu o familie de tineri… tineri căsătoriţi; şi le-am spus: „V-a spus vouă cineva de datoria înfrânării şi a ascultării, a zilelor de rugăciune, a vremii de post, a zilelor de sărbătoare?”… Nu le spusese nimeni!… Şi nu ştiau cum să mulţumească cu lacrimi că a fost cineva care i-a luat deoparte şi le a spus aceste lucruri înainte de a fi prea târziu pentru ei. Repede şi-au pus în rânduială viaţa şi acum sunt fericiţi şi binecuvântaţi, pentru că li s-a atras atenţia la timp asupra unui lucru pe care este foarte mare nevoie să-l cunoască toţi.
Aceasta este condiţia de a naşte copii sfinţi şi binecuvântaţi de Dumnezeu. De ce sunt atâţia copii răi? Se nasc infirmi, schilozi, bolnavi, orbi, muţi. Aceasta este urmarea păcatului, urmarea neînfrânării părinţilor lor care i-au născut.
O astfel de mamă, un astfel de tată, ori de câte ori se va uita la copilul lor nenorocit din naştere, se vor gândi cu amărăciune: „De ce n-am ştiut noi să ne păzim?!… De ce n-am cunoscut noi porunca înfrânării? Rânduiala ascultării şi a curăţiei, ca să trăim în curăţie înaintea lui Dumnezeu, să nu nasc eu un copil care să fie un prilej de amărăciune toată viaţa mea… Ori de câte ori mă voi uita la el, îmi voi aduce aminte de păcatul meu şi voi spune: Acesta poartă urmările păcatului meu, urmările neînfrânării mele, urmările dispreţului meu faţă de rugăciune, faţă de curăţie, faţă de adevăr”.
Cu noi să nu fie aşa!… Noi să nu facem aşa!… Dacă până acum am făcut aşa, să nu mai facem aşa, ci să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să nu uităm nici una din poruncile care şi nouă ne aduc aminte de ascultare, de curăţie, de evlavie, de rugăciune, de înfrânare, de sfinţenie, în zilele rânduite de Dumnezeu pentru aceasta. Căci de ele este legată nu numai binecuvântarea noastră, ci şi a copiilor noştri; şi nu numai a copiilor noştri, ci şi a copiilor copiilor noştri, până cine ştie când. Pentru că un părinte care naşte un copil curat, credincios şi sfânt şi îl învaţă să trăiască în credincioşie, în sfinţenie înaintea lui Dumnezeu, copilul acesta şi el îi va învăţa pe copiii lui la fel. Şi o mamă credincioasă şi binecuvântată care a născut un copil credincios sau doi, sau trei copii credincioşi şi sfinţi va face ca şi ei, la rândul lor, să întemeieze familii binecuvântate, iar ei îi vor creşte pe urmaşii lor la fel cum i-a crescut pe ei mama lor şi tatăl lor credincioşi.
Şi astfel, iată că şi noi, ca şi Avraam, putem fi părinţii unor multe neamuri de credincioşi.