„IA-ŢI PATUL TĂU ŞI UMBLĂ”

38 de ani zăcuse bolnavul din evanghelie. Grozav lucru să pătimeşti 38 de ani, când te gândeşti că după câteva zile de boală ţi se face amară viaţa. Cu mare răbdare şi-a purtat boala bolnavul din evanghelie. 38 de ani de suferinţă n-au putut să-i frângă credinţa, nădejdea tămăduirii. Când Iisus l-a întrebat, după 38 de ani de boală: „Voieşti să fii sănătos?”, el primeşte cu linişte şi cu credinţă întrebarea, se încrede din tot sufletul său în acest Mântuitor şi îndată se ridică de jos şi începe a umbla.
Mare minune! Un om ce zăcuse neputincios 38 de ani odată se ridică de jos şi începe a umbla. Să luăm aminte, această minune se întâmplă şi astăzi. Mulţi se tămăduiesc şi azi de boli vechi prin credinţă tare şi prin dar şi ajutor de la Domnul. Dar minunea aceasta e şi mai mare atunci când se petrece în sufletul omului. Sunt şi boli sufleteşti mai cumplite decât acelea care ologesc picioarele, strică ochii, slăbesc auzul sau pieptul omului: sunt bolile cele sufleteşti. Oare pătimaşul beţiv nu este un olog şi slăbănog ce nu se poate ridica din ticăloşie? Oare desfrânatul, suduitorul, vicleanul şi toţi cei ce trăiesc în patimi şi fărădelegi nu sunt şi ei tot aşa, nişte slăbănogi ce nu se pot ridica din ticăloşie şi nu pot umbla în căile Domnului? Lumea aceasta e cu adevărat un mare spital sufletesc. Fiecare pătimeşte în ceva boală sufletească. Boli sufleteşti sunt şi azi destule şi aceste boli şi tămăduirea lor se poate face şi azi tot aşa – şi numai aşa – cum se făcea pe vremea Mântuitorului. Iisus Mântuitorul este şi azi Doctorul şi Tămăduitorul cel mare al bolilor sufleteşti. Minunea din evanghelia de duminică se întâmplă şi azi. Oameni păcătoşi şi slăbănogiţi de patimi şi păcate dintr-odată se ridică sus şi încep „a umbla” când Îl primesc cu credinţă adevărată pe Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El. Eu am cunoscut un pătimaş beţiv care, după 30 de ani de cumplită pătimire în beţie, dintr-odată a scăpat de ea hotărându-se la o viaţă nouă cu Domnul. Îmi spunea plângând de bucurie ce uşurat se simte, ca născut din nou. Era şi acesta un slăbănog ce începuse să umble. De multe ori cei mai buni creştini se fac din astfel de „slăbănogi” şi bolnavi care au luat iertare şi vindecare de la Iisus Mântuitorul. Dar puţini sunt astfel de tămăduiţi. Cei mai mulţi nici habar n-au de bolile cele sufleteşti şi nu umblă să scape de ele. Bietul slăbănog de la Vitezda se tânguia că n-are om să-l arunce în lacul mântuirii. Azi lacul mântuirii – cel plin cu sângele Domnului – e totdeauna deschis şi glasul Domnului îl întreabă pe fiecare om: „Voieşti să fii sănătos?”. Însă oamenii de azi nu umblă şi nu primesc această însănătoşare sufletească. E plină lumea de fel de fel de slăbănogi cu sufletul, care însă nu vor să ia tămăduire. Oamenilor le place orbia şi robia patimilor şi păcatelor.
Undeva am citit o întâmplare interesantă. Într-un oraş se vestise că atunci şi atunci se vor aduce nişte moaşte făcătoare de minuni şi tămăduitoare de boli. Atunci un orb cu un olog astfel s-au înţeles: „Frate, de noi nu va fi bine cu moaştele alea. Ce ne vom face noi dacă ne tămăduim?… Cine ne mai dă nouă bani?… Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru”… Şi cei doi bolnavi s-au şters repede din oraş, ca nu cumva să-i ajungă tămăduirea.
Cam aşa se întâmplă şi cu oamenii de azi. Nu se îndură să-şi lase plăcerile şi patimile, şi năravurile cele rele ca să ia tămăduire.
Sunt apoi alţii care ar vrea să scape de patimi şi păcate, dar spun că nu pot. „Am încercat, dar nu pot”… „Mi-am pus în gând să mă las de ceea şi ceea, dar n-am putut”… aşa grăiesc foarte mulţi creştini. Aceştia „nu pot” pentru că nu se apropie cu bolile lor de Mântuitorul. Se hotărăsc încrezându-se în puterea lor şi nu în darul şi ajutorul Domnului. Evanghelia de duminică are o taină cu adânc înţeles: numai când îngerul se pogora şi tulbura apa luau bolnavii tămăduire. Aşa e şi azi. Pentru a putea scăpa şi a te putea tămădui de bolile sufleteşti, îţi trebuie o putere, un dar de sus, îţi trebuie harul şi darul Duhului Sfânt să se pogoare în apa vieţii tale. Fără acest dar nu te poţi tămădui şi nu poţi scăpa de bolile cele sufleteşti, iar acest dar îl primeşti când îţi predai viaţa Domnului şi începi o viaţă nouă cu Domnul Iisus Hristos. Cei mai mulţi creştini spun că „nu pot” birui păcatele tocmai pentru că se aruncă singuri într-o hotărâre pe care apoi n-o pot ţine. Cei mai mulţi nu se pot tămădui pentru că n-au „om” şi nu-L primesc pe „Omul” care să-i bage în apa mântuirii; iar acest „Om” este Iisus Mântuitorul şi o viaţă predată Lui şi trăită cu El.
Dragă cititorule! Nimeni dintre noi nu este deplin sănătos cu sufletul. Toţi avem şi suferim de boli sufleteşti mai mici sau mai mari. Să cădem cu ele înaintea Doctorului şi Tămăduitorului trupurilor şi sufletelor şi, prin credinţă tare, să luăm tămăduire.

I. Tâlcuitor, «Lumina Satelor» nr. 20 / 10 mai 1925, p. 3

Leave a Reply


*