Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 14-a după Rusalii)
În ce grea apăsare de nedreptatea care i se făcea se găsea atunci, în faţa fraţilor din Corint, sufletul Sfântului Apostol Pavel, când nimeni altcineva de acolo nu putea sau nu voia să depună o mărturie de apărare a dreptăţii sufletului său, în faţa vinovăţiei de care îl acuzau vrăjmaşii lui care altădată fuseseră fiii săi sufleteşti, cei aduşi chiar de el la Dumnezeu.
Când nimeni nu mai vrea să-ţi recunoască dreptatea ta,
când nimănui nu-i mai pasă de învinuirile nedrepte şi murdare ce ţi se aruncă în faţă cu îndrăzneală şi neruşinare,
când nu ţi se mai ţine seamă de nici o dezvinovăţire sau îndreptăţire pe care le-ai aduce-o tu în sprijinul dreptăţii tale,
ce altă mărturie mai poate avea nevinovatul învinuit, credinciosul insultat, părintele batjocorit, decât mărturia Viului şi Adevăratului Dumnezeu, Care a văzut atât dreptatea Lui încălcată, cât şi învinuirile lor nelegiuite?
Iau martor pe Dumnezeu… Numai El mai vrea să-l apere…
Ce altă mărturie ai putea aduce acum şi tu, suflete al meu, frate al meu, soră a mea, când şi momentele şi stările prin care trebuie să trecem tu şi eu sunt asemenea cu ale acelui sfânt om al lui Dumnezeu?
Fraţii sau surorile în ochii şi în urechile cărora se aruncă murdăria învinuirilor nedrepte contra noastră tac…
Chiar dacă nu cred nimic din cele ce aud spunându-se despre noi, totuşi nu au curajul şi nu au voinţa să apere dreptatea noastră şi să-l înfrunte pe batjocoritor.
Nu au nici cinstea de a apăra dreptatea unui frate batjocorit în lipsa acestuia,
n-au nici bunul simţ – deşi plin de laşitate – de a ieşi măcar afară, ca să arate prin asta că protestează contra nelegiuirii învinuitorului nedrept.
Şi nu au nici ruşine şi nici frică să asculte aceste lucruri neadevărate…
Le sunt total indiferente dreptatea, cât şi nedreptatea. Cinstea, ca şi necinstea. Nevinovăţia, ca şi insulta adusă ei.
Aceasta este o vinovăţie tot aşa de mare în faţa lui Dumnezeu ca şi a celui care a săvârşit în faţa lor păcatul împotriva căruia ei trebuia să se ridice, şi nu s-au ridicat. Trebuia să se împotrivească – şi nu s-au împotrivit. Trebuia să-l împiedice – şi nu l-au împiedicat.
În vremea când Mântuitorul era judecat şi osândit la moarte, nu toţi cei care fuseseră de faţă atunci au strigat: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!“.
Au fost şi mulţi care n-au strigat, care au tăcut…
Care au tăcut vinovat cânt trebuia să strige: Nu! Nu-L răstigni! Nu-i vinovat acest Om de nici una dintre crimele de care este învinuit şi de acuzele ce se aduc împotriva Lui. Toţi aceşti martori mincinoşi şi murdari spun neadevăruri. Omul acesta n-a fost în stare să facă aşa ceva niciodată. Acei care spun despre El aceste calomnii să dovedească, să arate ce spun! Nu osândiţi pe un Nevinovat, căci vă va osândi Dumnezeu!
Dar toţi au tăcut.
Au tăcut orbii cărora El le dăduse vederea…
Au tăcut cei înfometaţi pe care El îi dusese să se ospăteze, care se îngrăşaseră acum, care aveau case la oraş, mobile luxoase, haine la modă, cei care se îmbuibau cu mâncăruri şi băuturi, în timp ce El flămânzea, suferea, plângea, Se ruga şi tăcea…
Au tăcut toţi cei pe care El îi ridicase din mizerie, din neştiinţă, din anonimat.
Acum nu mai aveau nevoie ne El. Ce le păsa lor că au avut cândva? Că El i-a ajutat să ajungă unde au ajuns? Acum erau sătui, acum erau bogaţi, acum erau tari… acum tăceau. Era mai comod să tacă… Vrăjmaşul acesta avea relaţii. Le putea face şi lor rău. E mai „cuminte“ să taci, decât să-l înfrunţi. Te poate ataca şi pe tine…
Aşa se săvârşeşte crima cu ajutorul celor care tac. Cu ajutorul „fraţilor“ înţelepţi, care nu-şi pun ei în primejdie situaţia lor, spre a apăra pe un om chiar nevinovat, dar care acum nu le mai poate procura nici un avantaj direct, însă dacă l-ar apăra le-ar putea pricinui vreo neplăcere.
Că a fost el un binefăcător cândva şi pentru ei, poate. Dar dacă acum nu le mai poate face nimic… „Mai bine să nu ne băgăm. Nu ne mai interesează problema.“
Aceştia sunt martorii nepăsători, martorii vinovaţi, martorii criminali, care, îngăduind nelegiuirea prin tăcerea lor, se fac părtaşi cu făptaşul ei la osânda lui.
Şi să şi fie şi acum şi în vecii vecilor!
Dar Dumnezeul Adevărului, Care cunoaşte nevinovăţia celui care a suferit făcând bine,
lupta celui care nu s-a cruţat pe el şi viaţa lui pentru a-i aduce la Dumnezeu şi la mântuire…
lacrimile şi ostenelile celui care zeci de ani, zi şi noapte, a muncit şi s-a ostenit pentru a le face şi lor binele la care au ajuns,
Dumnezeul Acela Viu şi Prezent e Martorul Adevărat şi Credincios. Şi El, la vremea judecăţii Lui, va apăra pe slujitorul bătrân şi bolnav, sărac şi dispreţuit acum, care peste toate acestea, în loc de recunoştinţă din partea celor ajutaţi de el, trebuie acum să sufere, mai cumplit decât boala şi decât sărăcia sa, insultele nedrepte, învinuirile murdare, batjocurile mincinoase, pe care, în schimbul binefacerilor sale i le aduc acum unii dintre cei ajutaţi şi crescuţi de el.
Iar mărturia Lui va fi adevărată şi dreaptă.
Pe Tine, Dumnezeule Adevărat şi Viu Te iau şi eu Singurul meu martor faţă de toate insultele şi batjocurile pe care mi le aduc şi mie astăzi acei pe care nu i-am lăsat să moară ieri, când erau nişte necunoscuţi becisnici, nişte milogi şi fără nici un nume.