Chemarea-Petru-si-AndreiEvanghelia de duminică istoriseşte cum i-a chemat Iisus la apostolie pe patru dintre apostolii Săi; i-a văzut pescuind în marea Galileii, S-a apropiat de ei şi le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de oameni”, iar ei îndată, lăsându-şi mrejele şi corabia, au mers după Domnul… (citiţi pe larg această evanghelie la Matei 4, 17-25).
Evanghelia nu spune ce anume le-a mai vorbit Iisus celor patru pescari când i-a chemat la apostolie. Trebuie însă că le-a spus ceva nou, ceva nespus de măreţ, ceva ce i-a mişcat până în adâncul sufletului lor şi i-a făcut să-şi lase tot ce aveau şi să plece după Dânsul. Nu pentru orice vorbă îşi vor fi lăsat cei patru apostoli bărcile, soţiile, copiii, plecând în lume după un Om ce predica o învăţătură nouă despre împărăţia lui Dumnezeu. Mântuitorul era la începutul lucrării Sale. El a păşit în lume predicând o lume nouă, o învăţătură nouă, o schimbare din temelie a vieţii şi a rosturilor vieţii. Către gloata ce se strânsese la marginea mării să-I asculte cuvântul, Mântuitorul zicea: „Amin, amin zic vouă că rostul acestei vieţi nu stă numai în mâncare şi băutură… nu stă în aceea că mâncaţi şi vă săturaţi din peştii acestei mări… Rostul acestei vieţi este o împărăţie a lui Dumnezeu, care trebuie cucerită… O luptă se dă pentru această împărăţie şi cei ce se luptă pun mâna pe ea (Mt 11, 12)… Căutaţi mai întâi această împărăţie şi toate celelalte lipsuri ale voastre se vor adăuga vouă (Mt 6, 33)…
Celor patru pescari le zicea Iisus: „Voi, pescarilor, credeţi că tot rostul acestei vieţi stă în peştele ce-l prindeţi seara şi dimineaţa din această mare… Dar este o altă mare, mai minunată decât aceasta, şi este o altă pescuire, mai minunată decât aceasta… Eu vă chem în marea cea largă a vieţii, unde veţi pescui suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu… Eu vă chem să scoateţi suflete din adâncul răutăţilor şi din marea păcatelor… Eu vă dau un fel de minunate mreje cu care veţi pescui milioane de suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu… În numele Meu veţi arunca mrejele şi multe suflete veţi scoate din adâncul răutăţilor… Veniţi după Mine şi vă voi face pe voi vânători de suflete pentru împărăţia lui Dumnezeu…
Cei patru pescari au ascultat chemarea Domnului. Mai târziu, Domnul a alăturat la ei încă opt pescuitori de suflete. Minunată pescuire sufletească au făcut aceşti doisprezece „vânători”. În istoria lumii nu se cunoaşte o altă aşa minune, ca doisprezece pescari simpli să cucerească o lume întreagă pentru Evanghelie. Dar taina acestei biruinţe – pe lângă darul lui Dumnezeu – stă şi în aceea că, prin vestirea Evangheliei, apostolii au ridicat în toate părţile alţi şi alţi apostoli mai mici şi secerători în ogorul Domnului. La începutul creştinismului, fiecare creştin era un mic apostol şi vestitor al Evangheliei.
Minunată chemare şi groaznică răspundere au urmaşii apostolilor: episcopii, preoţii, pentru vestirea Evangheliei. Dar vestirea Evangheliei nu aparţine numai urmaşilor apostolilor, ci ea aparţine – în anumite margini – şi tuturor creştinilor.
Fiecare creştin trebuie să fie şi el un vestitor al Evangheliei lui Hristos. Fiecare creştin trebuie să fie şi el un luptător pentru biruinţa împărăţiei lui Dumnezeu. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mic apostol în cercul vieţii în care trăieşti. O, de şi-ar da seama oamenii în câte feluri pot şi ei vesti Evanghelia şi în câte feluri împiedică vestirea ei! Şi tu, dragă cititorule, eşti un predicator; chiar dacă n-ai aminti nici o vorbă despre Hristos, chiar dacă n-ai avea dar să spui ceva frumos despre Evanghelia lui Hristos, tu totuşi predici neîncetat: viaţa ta, purtările tale cele bune, evlavia ta, vorbele tale, blândeţile, smerenia şi faptele tale cele bune sunt o minunată predică şi apostolie pentru Evanghelia lui Hristos. Dar, [pe] de altă parte, purtările tale cele rele, fărădelegile şi păcatele tale sunt o piedică pentru vestirea Evangheliei şi pentru biruinţa împărăţiei lui Dumnezeu.
O, de ar înţelege oamenii că fiecare om este sau un apostol al Domnului, sau un apostol al diavolului. Din două, una; căci la doi domni nimeni nu poate sluji (Mt 6, 24).
Din cei patru pescari de la marea Galileii, Mântuitorul a făcut pescuitori de suflete. Şi tu, dragă cititorule, trebuie să fii un mic pescuitor de suflete. În multe feluri şi chipuri poţi face acest lucru. Amintesc o pildă. Unul dintre cei intraţi în Oastea Domnului, Zaharie Cudlic din Pojorâta (Bucovina), înainte de a se hotărî la o viaţă după Evanghelie, ţinea trafic de tutun şi rachie, adică făcea şi el un fel de apostolie pentru… diavolul. De când a intrat în Oaste, s-a lăsat de acest lucru şi s-a făcut „neguţător” de cărţi religioase. A desfăcut sute de cărţi religioase (Biblii, Psaltiri ş.a…); călătoreşte duminica cu trenul prin sate şi oraşe, silindu-se cu cărţile sale să-i prindă pe oameni în mrejele Evangheliei. Iată, este şi acest lucru o mică apostolie plăcută lui Dumnezeu.
Mai amintesc o pildă. Astă vară m-am întâlnit cu unul care intrase în Oastea Domnului şi era mare meşter de zis în diblă (violină). „Când am intrat în Oaste – zicea el – m-am gândit şi mi-am zis în mine: Până acum eu am pescuit cu dibla asta şi cu meşteşugul ce mi l-a dat Dumnezeu… pentru dracul, căci în toată duminica am zis de joc prin cele crâşme şi i-am aţâţat pe oameni la desfătări în ziua Domnului… De acum trebuie să pun mreaja asta în slujba Domnului”… Împreună cu un alt ostaş am învăţat să cântăm cu gura şi cu dibla o poezie despre Oastea Domnului şi într-o duminică ne-am apropiat de fereastra unei crâşme ce vuia de tămbălăul beţivilor. Începurăm cu violina şi cu gura un dulce cântec de chemare:
Din crâşmă ieşiţi
La Domnul veniţi,
De beţie vă lăsaţi,
în Oastea Domnului intraţi,
Vă cheamă glasul Domnului de sus
Să intraţi în Oastea lui Iisus,
Că-n lume nu-i un nume mai frumos
Decât să fii ostaşul lui Hristos.

Ce s-a întâmplat? Crâşma a început a râde cu hohot de noi. Dar inima unui om s-a agăţat în undiţa noastră. Peste o săptămână, unul din beţivanii satului era în Oastea Domnului. Spunea că cântecul nostru de la fereastra crâşmei l-a rănit în inimă şi l-a urmărit mereu până l-a scos din crâşmă şi l-a adus la Domnul…
Iată, şi aceasta e o pildă minunată despre ce fel de apostolie poate face omul. Fiecare ostaş din Oastea Domnului trebuie să fie un pescuitor de suflete. Fiecare om are de la Dumnezeu un fel de mreajă, un fel de dar deosebit, numai cât omul nu-şi pune mreaja în slujba Domnului, ci în slujba diavolului. Aruncaţi mrejele voastre în numele Domnului şi pentru Domnul. Pândiţi pe tot locul să prindeţi atare suflet în cursa unei cărţi bune, a unei Biblii, a unei foi religioase etc.
O, ce minunată viaţă ar fi pe pământ când fiecare creştin s-ar sili să-l câştige pe fratele său pentru Evanghelia Domnului şi pentru împărăţia lui Dumnezeu! Eşti tu, dragă cititorule, între aceştia?

«Lumina Satelor» nr. 24 / 6 iunie 1926, p. 3