AVA ELIAS
Sfântul Evanghelist Matei relatează una dintre multele minuni și vindecări săvârșite de către Mântuitorul, de data aceasta ”în cetatea Sa”, în Nazaret, având în fața Sa un om slăbănog adus pe o targă de către prietenii săi. Faptul că evanghelistul Matei specifică locul acestei minuni, adică în cetatea Sa, arată cât de greu este să demonstrezi că ești cu adevărat un om credincios ”în cetatea ta”, în familia ta, între cunoscuții tăi, între prietenii tăi. Acolo dovedești adevărata credință, între cei ce te cunosc îndeaproape, în permanență, în toate stările tale, nu numai în Biserică, în Adunare, nu doar atunci când clamezi credința.
De cele mai multe ori ne plângem că sufletele (slăbănogii) care sunt aduși în Biserică, în Adunare, nu se vindecă sufletește, că nu mai este har în Adunare, că nu mai sunt lacrimi, însă adevărata cauză a acestor stări de lucruri este determinată de ”credința lor”, adică a noastră, a celor ce constituim Biserica, formăm Adunarea, din motivul că Domnul nu mai vede credința noastră, lacrimile noastre, smerenia noastră, trăirea noastră așa cum le vedea la Sfinții Înaintași pe vremuri, când era credința bună, toate aceste virtuți ale lor Îl determinau pe Domnul Iisus să spună: ”Îndrăznește fiule! Păcatele îți sunt iertate”. (vers. 2)
Așa cum Domnul cunoștea gândurile celor din vremea Sa și mai cu seamă gândurile rele din inimă, adică intimitatea noastră pe care căutăm s-o ascundem cel mai mult, tot așa și gândurile noastre, a celor de astăzi le cunoaște și sunt descoperite Domnului. De aceea după ce Domnul descoperă intimitatea inimilor întreabă: ”Ce este mai lesne? A zice: iertate îti sunt păcatele? Sau a zice: scoală-te și umblă.” Mat. 9,5. Cu alte cuvinte Domnul Iisus ne întreabă: ce este mai la îndemâna noastră? A clama credința? în declarații pompoase, a garanta celor ce ne ascultă că sunt iertați, că Domnul vă iartă, că Domnul vă dă în dar iertarea? Sau a zice: ”scoală-te și umblă”, aceasta însemnând a trece la acțiune, a împlini credința cu faptele, a primi iertarea prin căință și schimbarea vieții. Dar pentru ca declarațiile noastre să aibă valoare înaintea Domnului trebuie să aibe acoperire în fapte.
Această acoperire în fapte se împlinește atuncicând ne ridicăm din mocirla păcatului și nu ne mai întoarcem acolo, ci începem să și umblăm, astfel nu mai rămânem în aceeași stare duhovnicească, ci creștem duhovnicește, iar creșterea duhovnicească o realizăm prin umblarea cu Dumnezeu. Știm că Enoh a umblat cu Dumnezeu 300 de ani (Fac. 5, 22) astfel că trebuie să înțelegem că umblarea cu Dumnezeu nu este facultativă, nu este doar în Biserică, doar în Adunare, sau numai uneori Duminica și Sărbătorile, ci această umblare este perpetuă, zi și noapte, în toate căile noastre, ”umblarea cu Dumnezeu” nu are concediu, nu are momente de relaxare, nu presupune momente pentru distracții și prietenii. Această predare totală în umblarea noastră cu Dumnezeu este una dintre condiții ca să putem beneficia de garanția dată de către Domnul Iisus: ”că Fiul Omului are putere pe pamânt să ierte păcatele” (vers. 6) astfel noi dobândim vindecarea sufletească și chiar trupească nu doar clamând credința ci trăind cu fapta și stăruind până la sfârșit în lupta pentru dobândirea mântuirii.
LA DUMINICA SLĂBĂNOGULUI, 08.07.2018