Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 august:
„M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri“ (Psalmi 88
, 6).
Dintre toţi psalmii de rugăciune şi de durere, strigaţi către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist şi mai dureros ca acest psalm. Ca Psalmul 88.
În toţi ceilalţi psalmi de durere mai străluceşte, pe ici pe colo, câte o rază de lumină. În fiecare din ei mai este şi câte un luminiş de speranţă în mijlocul marilor încercări şi primejdii,
dar în acest psalm nu este nici una.
Ci, de la începutul şi până la sfârşitul lui, sufletul bântuit de toate puterile întunericului se chinuie fără nici o rază de mângâiere, într-adevăr, în groapa cea mai de jos…
În viaţa sa de pe pământ, fiecare suflet credincios mai poate ajunge
şi mai poate trece
prin multe din stările descrise în psalmi.
Căci, omul lui Dumnezeu prin care s-au scris aceste lucruri, a fost pus în fiecare din aceste stări, anume pentru a fi o călăuză celor ce vor veni după el, pe urmele Domnului, şi o pildă despre felul cum trebuie să ştie ieşi din întuneric acela care ajunge acolo.
Cartea lui Dumnezeu cuprinde îndrumări şi exemple pentru ieşirea din oricare ispită, din orice primejdie sau încurcătură în care ar putea ajunge un om, un neam sau un rând de oameni, în oricare loc sau vârstă din viaţa lor.
Toate fiind scrise pentru ca noi să putem cunoaşte (Luca 1, 4)
şi să putem crede (Ioan 20, 31),
ca să ne putem mântui.
Pentru ca să putem cunoaşte că există şi astfel de stări, de aceea au fost lăsate toate acestea.
Pentru stări decât care nu pot fi altele mai grele, au fost scrise şi cuvintele acestui psalm,
pentru ca noi să putem crede că, prin puterea lui Dumnezeu, există totuşi scăpare până şi din astfel de locuri!…
Citeşte, frate, încă o dată, cu atenţie, fiecare cuvânt al acestui psalm – şi îţi vei da şi mai bine seama cât de adâncă este fiecare durere trăită de sufletul lui Heman Ezrahitul, cel care a compus acest strigăt dureros.
Toată această sfâşietoare strigare către Dumnezeu se petrecea în groapa cea mai de jos, adică în starea cea mai grea cu putinţă în care poate ajunge cineva.
Începe în întuneric şi în chinuri şi sfârşeşte tot aşa…
Ca noaptea Domnului Iisus din Ghetsimani.
Singurul lucru luminos în tot acest strigăt este că el se adresează lui Dumnezeu.
Că sufletul părăsit chiar şi de către cei mai apropiaţi ai săi, a înţeles totuşi că mai rămâne o nădejde pentru el: Dumnezeu, către Care mai poate înălţa un strigăt.
De această unică şi ultimă nădejde se agaţă cu toată puterea, ca un naufragiat pe mare de o stâncă.
O dragă suflete, numai Bunul Dumnezeu te cunoaşte bine prin câte ai trecut şi tu
sau prin ce ai să mai treci încă în viaţa ta!
Dacă ai fost cumva căzut într-o stare asemănătoare cu cea descrisă în acest psalm, ştii că în astfel de cazuri şi de stări numai singură puterea lui Dumnezeu te mai poate însoţi, ajuta şi salva.
Iar dacă te-a ajutat şi salvat Dumnezeu, nu uita niciodată şi nicăieri, până la moartea ta, recunoştinţa şi ascultarea pe care le datorezi lui Dumnezeu pentru salvarea ta.
Dar, dacă încă n-ai trecut, teme-te şi umblă smerit înaintea lui Dumnezeu.
Nu te mândri şi nu te bizui nici pe agilitatea ta, nici pe poziţia ta, nici pe relaţiile tale, nici pe nimic omenesc sau drăcesc –
şi nu face mai departe răul, îndărătnic şi nepăsător.
Căci mânia lui Dumnezeu
– sau bunătatea Lui –
te pot trânti când nici nu gândeşti în groapa cea mai de jos.
Ori ca o pedeapsă pentru trufia ta,
ori ca o încercare pentru cercetarea ta,
ori ca o lecţie pentru alţii.
Oricare ar fi cauza, vei vedea acolo ce cumplit lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului Celui Viu! (Evrei 10, 31).
O Înalt, Slăvit şi Drept Dumnezeu Atotputernic,
din toată inima noastră plină de cutremur şi de teamă înălţăm către Tine rugăciunea noastră.
Cu atât mai sfâşietoare cu cât este mai tăcută…
Pentru toţi acei care, fie pentru pedeapsă, fie pentru curăţire…,
fie pentru mântuirea lor, fie pentru a altora,
i-ai aruncat, pentru o vreme, în groapa aceasta cea mai de jos.
Ai milă nesfârşită de ei, Doamne,
şi grija Ta bună să vegheze neîncetat asupra lor în acest greu loc şi amar timp.
Nu îngădui, Doamne, ca focul să fie prea încins, nici timpul şederii în el prea lung.
Scurtează cât mai mult vremea încercării şi potoleşte cât mai mult focul rugului lor.
Răsai, Doamne, totdeauna o lumină celui care umblă bâjbâind prin bezna aceasta şi prin aceste gropi şi grăbeşte fericita izbăvire, cât mai curând, pentru cine a ajuns acolo.
Ca nimeni să nu piară acolo, Doamne Iisuse, ci să-Ţi slăvească Numele Tău izbăvitor.
Nu mă lăsa, Doamne, să mai cad, nici eu, vreodată de la ascultarea Ta, ca să nu mai cunosc groapa aceasta cumplită.
Amin.
*
* *
„Puterea noastră sufletească se măsoară după cât suntem de «arşi» în cuptorul Duhului Sfânt… Focul Duhului Sfânt e, de multe ori, amestecat cu focul suferinţelor. Şcoala suferinţelor e, de multe ori, şcoala cea mare a Duhului Sfânt. Ferice de suferinţele celui credincios! Cuptorul suferinţelor e un cuptor sfânt care curăţă şi lămureşte aurul sufletului său“ (Preot Iosif Trifa).
*
Pe drumul greu al suferinţei
răbdarea de ţi-o duci cu drag,
cununa scumpă-a biruinţei
o vei primi pe-al morţii prag!
Cântarea Psalmului 88
O cântare, un psalm al fiilor lui Core. De cântat cu flautul.
A lui Heman Ezrahitul.
Partea I
1. Doamne Dumnezeul mântuirii mele,
zi şi noapte strig eu înaintea Ta!
2. Să-mi ajungă ruga, Doamne, pân’ la Tine
şi să iei aminte la strigarea mea!
3. Mi-e sătul, o Doamne, sufletul de rele
şi mi-e-aproape viaţa de-ale morţii porţi.
4. Sunt în rând cu-aceia ce coboară-n groapă
5. şi-s fără putere, stând printre cei morţi,
Stau cum zac ucişii cei puşi în morminte
şi la care, Doamne, nu Te mai gândeşti.
6. M-ai zvârlit în groapa care-i mai adâncă,
7. Cu-ale Tale valuri greu mă năpădeşti.
Oprire
Partea a II-a
8. Ai îndepărtat de mine,
Doamne, toţi prietenii mei
şi-ai făcut să fiu o scârbă
şi-o ruşine pentru ei,
M-ai închis în întuneric,
de nu pot să mai răzbesc.
9. De atâta suferinţă,
Doamne, ochii-mi se topesc.
Zilnic strig spre Tine, Doamne,
din adânc afund Te chem,
mâinile mi-ntind spre Tine,
vezi suspinul meu când gem!…
10. Oare pentru morţi faci, Doamne,
Tu, minuni pe-acest pământ
sau se scoală oare morţii
să Te laude prin cânt?
Oprire
Partea a III-a
11. Se vorbeşte oare de-a Ta bunătate
în mormânt şi-n locul cel de nepătruns
şi credincioşia Ta, Preaîndurate,
cunoscută-i oare în adâncu-ascuns?
12. Cunoscute-s oare lucrurile Tale
minunate-n locul cel întunecat,
în Ţara Uitării oare-a Ta dreptate
cine-o va cunoaşte când e tot uitat?
13. Doamne, eu la Tine cer ajutorare,
dimineaţa ruga-mi către Tine-ndrept.
14. De ce-mi lepezi, Doamne, sufletu-n strâmtoare
şi-Ţi ascunzi Tu Faţa când Te caut şi-aştept?
15. Eu, din tinereţe, plâng şi trag pe moarte
în a Tale spaime nu ştiu ce să fac,
16. Marea Ta mânie trece peste mine,
nimicit de spaime, fără vlagă zac.
17. Spaimele mă-nconjur zilnic, ca nişte-ape,
dintr-o dată-n totul sunt înfăşurat,
18. Depărtaşi de mine prieteni şi tovarăşi,
chiar cei mai de-aproape mi s-au depărtat…
*
* *
„Apele suferinţelor umplu cămările sufletului nostru cu rodul minunat al pocăinţei, fără care, în legea harului, nu este mântuire. Deci, fiind rodul necazurilor şi durerilor, părerea de rău pentru păcat, ar fi tot atât de nefiresc să ne revoltăm contra lor, pe cât ar fi de nefirească revolta agricultorilor contra ploilor, care fac să rodească spicul de aur şi umplu grânarele sale cu bob de aur“ (Sf. Ioan Gură de Aur).
*
Ne-ncetat se varsă lacrimi
şi se fac morminte-n lume,
nu-i pe lume să nu treacă nici un loc
şi nici un nume.
Nu-ţi lega aici nădejdea ca de-o singură comoară,
poate-oricine să se schimbe,
poate orice om să moară!