ÎNGERII CARE NE ÎNSOŢESC LA ADUNĂRI

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Traian Dorz

… Tot ce au spus buzele Lui sfinte a fost numai adevăr. Buzele noastre mai şi mint uneori; mai spunem lucruri pe care nu le credem sau care nu sunt adevărate. Dar buzele Lui n-au spus decât ceea ce era adevărat. Şi de aceea a zis El: „Cerul şi pământul poate să treacă şi vor şi trece; dar cuvintele Mele nu vor trece”. Pentru că tot ce-a spus El este adevărat.
Aşa că, dacă a spus El: „Când doi sau trei vă veţi aduna, când douăzeci sau treizeci veţi fi adunaţi, când două sau trei sute veţi fi adunaţi, când două sau trei mii veţi fi împreună, Eu voi fi în mijlocul vostru, pentru că voi vă adunaţi în numele Meu”. El este aici. Să ştiţi şi să credeţi: Hristos este aici, în mijlocul nostru. Şi nu numai El, ci mii de duhuri slujitoare binecuvântate sunt. Şi nu numai duhuri bune; sunt şi mii de duhuri rele. Oriunde se adună credincioşii Domnului, acolo-i însoţesc îngerii Domnului, pentru că este scris: „El va porunci îngerilor Săi să te însoţească în toate căile tale”. Mai ales când mergi pe căile lui Dumnezeu, câţi îngeri ai Domnului te însoţesc! De-atâtea ori s-au pus piedici în calea noastră spre adunare, în calea noastră spre fraţi, în calea noastră spre biserică, în calea noastră spre facerea binelui. Cine a înlăturat piedicile? Cine a înlăturat vrăjmaşii? Cine a înlăturat accidentele şi nenorocirile din calea noastră? Acei îngeri binecuvântaţi cărora Domnul le-a poruncit să ne însoţească în toate căile noastre. Ei, acei care ne-au însoţit pe fiecare în calea noastră spre adunare sunt aici lângă noi.
O veche carte sfântă scrie: „Cel puţin doi îngeri însoţeşte totdeauna pe orice suflet care merge la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. Unul stă de-a dreapta lui şi celălalt de-a stânga. Niciodată nu se întoarce un om de la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu cum a fost când s-a dus spre această auzire. Pentru că atunci când te întâlneşti cu Hristos, totdeauna ori te întorci mai bun, ascultând cuvintele Lui, ori te întorci mai rău, neascultându-le. Cine s-a întâlnit cu Dumnezeu nu s-a întors înapoi cum venise când a venit spre Hristos.
Fariseii, spune Cuvântul lui Dumnezeu că stăteau şi ei acolo la masă când Mântuitorul i-a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă”. Şi au început să cârtească între ei: „Cum poate omul acesta să hulească? Cine poate să ierte păcatele, decât numai unul singur, Dumnezeu?”. Stăteau şi ei acolo.
Când erau nişte oameni curioşi care n-auziseră şi nu cunoscuseră Cuvântul lui Dumnezeu, [fariseii], în faţa Domnului, au început să cârtească, să învinovăţească, să judece, să dispreţuiască Cuvântul lui Dumnezeu. Când s-au dus înapoi, ei nu mai erau nevinovaţi; ei erau vinovaţi de neascultarea şi de împotrivirea [faţă de] Cuvântul lui Dumnezeu.
Când am venit la Domnul Iisus, noi eram păcătoşi, e adevărat. Dar nişte păcătoşi care aveam dezvinovăţire înaintea lui Dumnezeu. Nu-L cunoscusem pe Dumnezeu. Păcătuisem în spatele lui Dumnezeu. Păcătuisem în afara lui Dumnezeu; în umbra lui Dumnezeu; în necunoaşterea lui Dumnezeu. Dar după ce am venit la Domnul, am auzit Cuvântul Său cel Sfânt şi poate că ne-am predat şi ne-am hotărât pentru El, şi am trăit ani de zile în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, dar după aceea ne-am întors de la Dumnezeu, atunci n-am mai păcătuit în spatele lui Dumnezeu, în necunoaşterea lui Dumnezeu. Am păcătuit în faţa lui Dumnezeu, în cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi nu ne-am mai întors nevinovaţi, nici dezvinovăţiţi de păcatele noastre, ci învinovăţiţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Iisus a zis: „Dacă aţi fi orbi, n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: «Vedem!», de aceea păcatul vostru rămâne”. Cine păcătuieşte fără să-L fi cunoscut pe Dumnezeu are dezvinovăţire, pentru că este scris: „Dumnezeu nu ţine seama de vremile de neştiinţă”. Dar cine păcătuieşte după ce s-a întors la Dumnezeu nu mai are nici o dezvinovăţire.
De aceea cine vine în adunare şi-i însoţit de acei doi îngeri, el aude Cuvântul lui Dumnezeu şi este scris. Când se întoarce de la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu, cei doi îngeri îl însoţesc. Şi, dacă omul ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte (mergând de la auzirea lui), şi se întoarce hotărât să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, îngerul din dreapta spune: „Binecuvântat să fii tu, cel care asculţi Cuvântul lui Dumnezeu!”. Şi îngerul din stânga spune: „Amin”.
Dar dacă omul, auzind Cuvântul lui Dumnezeu, se întoarce înapoi neascultând şi neîmplinind cu fapta ceea ce a învăţat şi ceea ce i s-a legat să facă, îngerul din stânga spune: „Osândit să fii tu înaintea lui Dumnezeu”. Şi cel din dreapta zice: „Amin”.
Şi-n Ziua Judecăţii, când faptele noastre vor fi date pe faţă în faţa Tronului mare şi alb, îngerul care a văzut binele pe care l-am făcut va mărturisi înaintea lui Dumnezeu şi celălalt va spune: „Adevărat! Amin”. Iar dacă n-am făcut Cuvântul lui Dumnezeu şi nu l-am împlinit, îngerul din stânga ne va osândi înaintea lui Dumnezeu şi cel din dreapta va spune: „Adevărat! Amin”.
De aceea, să ştim: ori de câte ori ne ducem la biserică, ori de câte ori ne ducem la adunare, ne ducem în prezenţa lui Dumnezeu şi la auzirea cuvintelor Sale şi noi stăm în faţa ochilor Lui. De aceea se zice: „Cu frică de Dumnezeu şi cu credinţă, şi cu dragoste să vă apropiaţi”. Şi oricine se apropie în felul acesta ascultă Cuvântul lui Dumnezeu ca pe Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se mai uită la nimeni ce face şi n-ascultă la nimeni ce vorbeşte. El vede acolo pe Domnul şi ascultă Cuvântul Său. Şi tot timpul ascultându-l, prin harul lui Dumnezeu, el primeşte şi lumina, şi puterea, şi cunoaşterea, şi ajutorul să-l împlinească.
Dar nu numai duhurile bune ne însoţesc pe noi, ci şi duhurile vrăjmaşe vin, în tot felul să-i ispitească pe cei care merg la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu. De ce uneori în adunare sunt stări de apăsare, stări de gheaţă, stări de răceală, de lipsă de putere? Cuvântul n-are putere… rugăciunea n-are putere… cântarea n-are putere… sufletele stau ca de gheaţă unul lângă celălalt şi un duh de apăsare îi chinuie pe toţi. De ce? Pentru că atunci cei mai mulţi care sunt acolo n-au duhul ascultării şi al dragostei de Dumnezeu, ci trăiesc în păcate ascunse şi merg la auzirea Cuvântul lui Dumnezeu fără îndemnul şi dragostea de a-l asculta. Până când Se îndură Domnul, până când sufletele care se roagă… până când puterea lui Dumnezeu vine şi umple un cuvânt, şi umple o cântare de putere. Şi atunci încep lacrimile, şi atunci începe mişcarea sufletească, şi atunci începe adunarea să se ridice pe sus şi puterea lui Dumnezeu umple de bucurie sufletele. Câtă rugăciune ne trebuie nouă atunci!…
Duhurile Domnului sunt acelea care ne insuflă şi insuflă fraţilor Cuvântul care trebuie mărturisit. Că de multe ori te ridici la rugăciune fără să te fi gândit mai dinainte ce cuvinte ai să spui. Şi nici înainte, şi nici după aceea nu-ţi dai seama cum ai spus acele adevăruri care te-au mişcat şi pe tine şi i-au mişcat şi pe ceilalţi. De unde vin acestea? De la harul lui Dumnezeu şi de la Duhul Sfânt, Care îngrijeşte ca toţi cei care se adună acolo să capete lumină şi să capete putere; că de aceea ne adunăm, ca să fim întăriţi şi îmbărbătaţi prin lucrarea lui Dumnezeu.