b'LOGOS — Comori Nemuritoare

…Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu ne porunceşte la capitolul 4 din Efeseni, de la versetul 1 la 3, o purtare vrednică de chemarea pe care am primit-o. Iar purtarea aceasta vrednică să se arate în toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare şi îngăduinţă frăţească, în dragoste, căutând şi păstrând unirea duhului. Adică asta înseamnă ascultarea de fraţi prin legătura păcii; iar asta înseamnă: prin ascultarea de învăţătură. În versetul 4 din acelaşi capitol, ni se porunceşte unitatea frăţească a tuturor mădularelor în singurul Duh, prin care am fost chemaţi la singura nădejde, care ne este mântuirea tuturor sufletelor noastre. În versetul 5 ni se spune puternic că, după cum este un singur Domn, Iisus Hristos, tot aşa, pentru noi nu poate fi decât o singură credinţă, aceea pe care am primit-o prin învăţătura pe care ne-au dat-o nouă înaintaşii noştri şi în care ne-am născut noi din nou. Şi un singur botez: acela prin care am fost cufundaţi în Hristos, primind semnul Crucii Lui şi dovada intrării noastre în poporul lui Dumnezeu.
Botezul este, în Noul Testament, ceea ce era tăierea împrejur în Vechiul Testament. Şi după cum, la primirea poruncii tăierii împrejur în Vechiul Testament, toţi au trebuit să primească acest semn în trupul lor, la orice vârstă erau în clipa primirii acelei porunci dumnezeieşti, iar mai târziu s-a statornicit datoria de a primi acest semn la vârsta de opt zile (iată, aşa este scris la Facere 17, 23-27 şi la Luca 2, 21), tot aşa s-a urmat şi cu Botezul Noului Testament. Căci şi cu botezul a fost tot aşa. La intrarea în creştinism, cei de la început au fost botezaţi la orice vârstă erau când auzeau Evanghelia Harului lui Hristos. Dar după aceea, Botezul s-a statornicit, în tot poporul creştin, tot aşa ca tăierea împrejur în poporul evreu: în primele zile după naşterea copilului. Şi după cum ar fi fost o nebunie şi un lucru fără nici o noimă să se facă de către fiecare sectă din iudaism (că şi-n iudaism erau diferite secte), de fiecare dată, o altă tăiere împrejur pe trupul aceluiaşi iudeu care ar fi trecut de la o sectă la alta, tot aşa, nu este oare şi în creştinism acum o astfel de nebunie şi nelegiuire să se facă de către fiecare sectă un alt botez peste trupul aceluiaşi om creştin care a fost o dată botezat în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi care mai este iarăşi, uneori de două sau de trei ori, botezat în tot acelaşi Nume, când trece de la o sectă la alta?…
Aşa, şi faptul că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost botezat la treizeci de ani, în Iordan, de către Ioan, nu are asta nici un fel de legătură cu botezul creştin. Ioan nu boteza cu botezul creştin, în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Botezul lui Ioan nici nu cunoştea aceasta. El era ocazional, făcut numai atunci, ca o dovadă de pregătire în vederea primirii venirii lui Mesia. Iar o dată cu venirea Domnului Iisus, acest botez a încetat. Nimeni şi nicăieri nu se mai practică de-atunci. Cei care fac din vârsta majoratului o obligaţie pentru botez, aceştia răstălmăcesc Scriptura şi păcătuiesc împotriva Adevărului. Mai multe botezuri creştine pentru acelaşi om sunt tot aşa de fără minte cum ar fi fost mai multe tăieri împrejur pentru acelaşi trup sau cum ar fi amânată tăierea împrejur până la vârsta care a avut-o Avram când a primit po-runca acestei tăieri împrejur.
Iată unde se ajunge prin nebunia neascultării! Iată ce fac cei îngâmfaţi şi potrivnici. Iată unde au ajuns şi unii dintre-ai noştri care ascultă de învăţături străine şi răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu – acei de care am pomenit mai sus. Iată unde a şi ajuns Moldoveanu şi unii ca el, care au şi făcut, iară, acest botez la nu ştiu care sectă… Şi iată unde vor ajunge, mai curând sau mai târziu, şi cei care le urmează învăţătura acestora.
Dar nu numai cu botezul a făcut Moldoveanu aşa, ci face şi cu altele, cum este Cina Domnului, pe care el şi ai lui o practică tot în felul cel străin de învăţătura şi de credinţa noastră şi a părinţilor noştri.
De aceea, înştiinţăm încă o dată şi cu toată tăria pe aceia dintre fraţi care mai ţin la aceştia şi la învăţătura lor, că, dacă nu vor să ajungă şi ei tot aşa, în pierzarea acelora care, iată, a şi început să se arate, atunci să o rupă îndată şi pentru totdeauna şi cu învăţătura lor, şi cu învăţătorii, purtătorii acesteia, după cum Cuvântul lui Dumnezeu ne porunceşte tuturor aşa: „Feriţi-vă de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o de la început. Depărtaţi-vă de ei!” (Rom 16, 17 şi I Tim 6, 3).
„Feriţi-vă de cei care nu trăiesc după învăţăturile pe care le-aţi primit de la început. Şi, dacă n-ascultă cineva, să n-aveţi nici un fel de legătură cu el” (II Tes 3, 6-14).
„Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă aducă o evanghelie deosebită de cea pe care am primit-o şi am propovăduit-o noi, anatema să fie” (Gal. 1, 8-9).
„Sunteţi mântuiţi dacă ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o (Evanghelia); altfel degeaba aţi crezut” (I Cor 15, 1-2).
„Să nu mai fiţi copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire. Ci, credincioşi adevărului, rămâneţi tari” (Ef 4, 14).
„După întâia şi a doua mustrare, depărtează-te de cel care face dezbinări” (Tit 3, 10).
„Dacă vine cineva la voi şi nu vă aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: «Bun veni!». Căci cine îi zice: «Bun venit!», se face părtaş păcatelor lui” (II In 10).
Şi-n atâtea alte locuri, asemănătoare cu acestea, ne porunceşte aceasta Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu. Căci Însăşi Mântuitorul nostru a spus: „Să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş cine n-ascultă”. Oare ce alte porunci mai puternice să ne spună nouă Cuvântul lui Dumnezeu, decât acestea? Şi cine le nesocoteşte pe acestea şi pe atâtea altele asemănătoare cu ele nu merită oare să fie pedepsit de Dumnezeu cu primirea acelor credinţe pierzătoare care vor veni de la min¬ciună şi-i vor duce la osândă pe cei care n-au primit dragostea şi n-au păstrat adevărul, după cum este înştiinţarea cea grozavă de la II Tesaloniceni 2, 10-11?
Dar, în legătură cu botezul, de ce se spune de-atâtea ori şi de către atâţia că trebuie mai întâi să crezi şi-apoi să fii botezat? De ce se condiţionează şi se spune că botezul nu are nici un preţ mai înainte de a avea credinţă personal, când nicăieri în Sfânta Scriptură nu este pusă condiţia asta? Ci, dacă este scris în Marcu 16, 16 că mai întâi vine credinţa, iar apoi botezul, aceasta este scris pentru toţi cei care n-au fost botezaţi înainte de a crede. Dar mai întâi a fost scrisă Evanghelia de la Matei. Şi-n această Evanghelie ni se spune: „Duceţi vă, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh; şi apoi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu” (Mt 28, 19-20). Or, dacă credinţa vine în urma învăţăturii, după cum spune Scriptura că: „credinţa vine în urma auzirii şi auzirea este prin Cuvântul lui Dumnezeu”, deci învăţătura, este limpede că ucenicii trebuie să fie întâi botezaţi, apoi învăţaţi să ajungă credincioşi, după cum spune Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos.
De asemenea, şi Sfântul Pavel spune colosenilor acest adevăr, încă şi mai limpede, când zice la Coloseni 2, 12: „Fiind îngropaţi împreună cu Hristos prin botez şi înviaţi împreună cu El prin credinţă”. Deci după cum învierea nu poate veni decât după ce ai fost îngropat şi nicidecum înainte, tot aşa, iată că nici credinţa nu poate veni cu adevărat decât după Botez, şi nu înainte de el.
Dar, pentru că noi n-avem obiceiul certei de vorbe şi nici îngâmfarea neascultării de Cuvânt şi de fraţi, nu punem aceste două locuri unul împotriva celuilalt, cel de la Marcu 16, 16 cu cel de la Matei 28, 19-20. Ci spunem după adevăr: fie una înainte, fie cealaltă, să fie amândouă: şi botezul, şi credinţa. Şi să fie dovedite de naşterea din nou amândouă. Căci fără naşterea din nou, şi aşa, ori una, ori alta, ori amândouă împreună, tot nu ajută la nimic, precum spune Mântuitorul la Ioan 3, 5.
Dar şi condiţia naşterii din nou din apă şi din Duh, despre care scrie Ioan 3, 5, dacă ar fi înţeleasă ca Botezul – şi care înseamnă în realitate: „Apa”, adică Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu; iar „Duhul”, puterea Duhului Sfânt –, chiar luate [acestea] aşa cum e scris acolo şi cum de obicei se întrebuinţează când se vorbeşte despre Botez, tot este vorba mai întâi de apă, adică despre Botez, şi apoi de duh, adică despre credinţă.
Se vede limpede deci de către oricine nu vrea să fie cu voinţa sa un orb, se vede bine în ce rătăcire au căzut cei care au mai făcut încă un Botez sau îl mai cer să le fie făcut.
Îi lăsăm pe cei care nu mai pot fi salvaţi (fiindcă nu mai vor ei să asculte) să facă aceştia ce vor. Boteze-se de câte ori vor!… Şi-aşa, nu numai acest cuvânt al lui Dumnezeu îl calcă şi îl strică ei. Dar îi sfătuim cu stăruitoare iubire pe cei care mai vor să mai ţină seama de adevăr şi de iubire şi mai vor s-asculte de fraţi, adică de învăţătură şi de fraţii lor. Îi înştiinţăm pe toţi s-o rupă cu cei dezbinaţi, pentru a nu ajunge şi ei cu neputinţă de îndreptat, aşa cum au ajuns unii dintre aceştia. Îi rugăm, în Domnul, să ţină seamă de fiecare cuvânt din versetele 11 până la 16 din capitolul 4 de la Efeseni, asupra căruia medităm acum. Fiindcă aici sunt condiţii fără de care nimeni nu poate vieţui în Trupul lui Hristos şi nici ajunge la statura plinătăţii duhovniceşti. Iar fără ajungerea acestora, cum să aibă cineva părtăşie cu Capul, adică cu Hristos?

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la o adunare de Botez