mucenici1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea firii mele omeneşti.

2. Înţelegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înălţimi fără limită, cu felurimi necuprinse de nici un număr – înţelegerea acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dureroase şi îndelungi.

3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate ajunge numai cu preţuri nespus de grele. Numai pe drumurile unor cumplite renunţări sau cerinţe. Numai prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare.

4. Nevoiţi-vă să urcaţi pe calea cea strâmtă – ai zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.
5. Omorâţi mădularele voastre – este porunca Ta, care m-a înspăimântat nu pentru sfinţenia ei, ci pentru mulţimea şi puterea celor condamnate în mine.

6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zilnic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propriei mele însuşiri carnale.

7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere.

8. Ori aceste mădulare îşi ucid sufletul cu care se războiesc – iubirea, curăţia şi neprihănirea lui,

9. ori sufletul, întărit prin harul Tău, ajunge să şi le ucidă el pe ele.

10. Cât de strâmtă este uşa, cât de îngustă este calea şi cât de cumplită este lupta care duce la mântuire!

11. De aceea sunt atât de descurajator de puţini acei care o află, care o câştigă, care o dovedesc.

12. Da, este nebănuit de strâmtă, de îngustă şi de grea,
dar întotdeauna încap pe ea totuşi doi:
Tu, fericit Prieten al fericirii mele
– şi eu.

13. Dintre doi din aceeaşi nenorocire, totdeauna unul o va putea suporta mai greu decât altul.

14. Fiindcă unul poate face orice fel de muncă, pe când altul nu poate face orice.
15. Unul poate îndura orice nedreptate, poate lupta cu orice ispită, poate primi orice veste – pe când altul nu poate chiar orice.

16. De aceea, dintre doi la fel de nenorociţi, ajută-l, Te rog, Preaiubitul meu, mai întâi pe acela care îşi suportă nenorocirea lui cel mai greu.

17. Virtutea poartă un nume feminin.
Poate că şi de aceea îşi îndură lupta sa mai greu şi îşi are calea ei mai anevoioasă.

18. Păcatul are un nume bărbătesc, poate şi pentru că este atât de harnic, de puternic şi de obraznic.

19. Toate virtuţile luptă greu, fiindcă vrăjmaşul fiecăreia este un păcat trupesc.

20. Păcatul trupului şi trupul păcatului ucid împreună, una după alta, rând pe rând, sfintele virtuţi înnăscute în viaţa fiecărui om, în lumina fiecărei inimi.

21. Dar naşterea din cer le aduce la viaţă iarăşi, pe toate deodată.

22. Nimic n-o poate apăra pe iubire atât de puternic ca neprihănirea.

23. Dragostea păzită de neprihănire nu se va usca niciodată, după cum nici neprihănirea, încălzită de dragoste, nu va îngheţa niciodată.
24. Dragostea şi neprihănirea biruie cel mai uşor împreună. Dar sunt biruite cel mai uşor când sunt despărţite.

25. O, Prietenul şi Dumnezeul amândurora, nu mi le lăsa pe una fără cealaltă. Pentru că atunci nu sunt sigur decât de durere.
Şi de lacrimi.
Amin.

Traian Dorz, Prietenul tinereţii  mele, colecţia Cugetări nemuritoare