Sfântul Luca al Crimeei

Cu fior în inimă ascultăm înfricoşătoarea istorisire despre felul în care L-a vândut Iuda pe dumnezeiescul Său învăţător. Fireşte, este pe de-a-ntregul de înţeles şi legiuită adâncanemulţumire împotriva celui despre care însuşi Domnul nostru Iisus Hristos le-a zis ucenicilorSăi: Oare nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol (In. 6, 70).
Pesemne că nu o dată v-aţi pus întrebarea: pentru ce Domnul, Dumnezeu Atoateştiutor fiind,l-a ales pe Iuda în numărul celor doisprezece apostoli? Doar El ştia ce fel de om e Iuda, ştia căîl va vinde!

Lucrul pe care l-a făcut Iuda a fost prezis prin prorocul David cu mai bine de o mie deani înaintea Naşterii lui Hristos. El spune din partea Domnului Iisus Hristos: Cel care amâncat pâinea Mea a ridicat împotriva Mea călcâiul (Ps. 40, 9) – iar în psalmul 68 scrie:Facă-se curtea lui pustie şi în locaşurile lui să nu fie locuitor, şi vrednicia lui s-o ia altul (Ps.68, 29).
Tot ce s-a întâmplat în viaţa pământească a Domnului a fost rânduit în SfatulDumnezeiesc încă dinainte de întemeierea lumii: prevăzută a fost căderea lui Adam şi a Evei,prevăzută a fost adânca stricare a neamului omenesc. A fost luată hotărârea ca Cea de-a DouaPersoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu Cuvântul, să Se pogoare pe pământ, să se întrupeze şiprin propovăduirea Sa, prin moartea Sa pe cruce să mântuiască neamul omenesc care pierea.Şi pe noi ne uimeşte adâncul dragostei faţă de omenirea pierdută, adânc ce a născut aceastăhotărâre.

Deci, totul a fost prevăzut şi prevestit prin proroci. Sfântul Proroc Isaia a descrispătimirile lui Hristos atât de viu, atât de puternic, de parcă ar fi fost de faţă la ele, drept careeste şi numit „evanghelistul Vechiului Testament”.
Dar de ce a fost ales Iuda în numărul ucenicilor Domnului? Fiindcă trebuia să seîmplinească cele prevestite prin proroci. Aşa I-a plăcut lui Dumnezeu, aşa a rânduitDumnezeu – deci, aşa trebuia să se întâmple.
Despre Iuda, Domnul a spus la Cina cea de taină un cuvânt înfricoşător: Unul dintrevoi Mă va vinde. Bine era de omul acela dacă nu se năştea (Mt. 26, 21-24) – atât de groaznica fost păcatul lui.

Ca să pricepeţi de ce a fost nevoie de Iuda ca unealtă prin care Domnul a fost dat lamoarte, voi spune că în vechime Dumnezeu a ales nu o dată ca vase ale mâniei Sale oamenicufundaţi în păcate, fără nădejde de mântuire.
Astfel, El a spus poporului israelit prin gura prorocului Isaia: Ce veţi face voi în ziuapedepsirii, când va veni pieire de departe? O, Asirie, varga mâniei Mele şi toiagul urgieiMele! Împotriva Unui neam fără de lege o voi trimite şi împotriva unui popor al urgiei Mele ovoi îndrepta, ca să-l prade şi să-l jefuiască şi să-l calce ca pe tina uliţelor. Dar ea n-areaceeaşi judecată şi inima ei nu simte la fel; să prade este în inima ei şi să nimicească neamurifără număr! Oare securea este ea măreaţă faţă de cel ce o ridică sau fierăstrărul se înalţăîmpotriva celui ce-l mânuieşte? (Is. 10, 3, 5-7, 15).Aşa a fost Faraon, care n-a vrut să dea drumul israeliţilor din Egipt; aşa a fostcumplitul împărat Nabucodonosor. Aşa a fost şi Iuda.

Domnul nu a făcut pe nimeni rău din fire. Oamenii nu se nasc răi. Răii sunt răi fiindcăaleg de bunăvoie calea răului. Ei ar putea să fie buni, ar putea scăpa de înfricoşătorul lordestin, dacă ar vrea. Amintiţi-vă adevărul de temelie, cel mai însemnat dintre adevăruri:Dumnezeu nu trage pe nimeni la Sine cu de-a sila, prin frică şi cutremur nu face pe nimeni săI se supună, îi place numai dragostea liberă şi curată. Supunerea din frică nu are nici un fel devaloare morală.

Să privim totuşi mai adânc în inima lui Iuda, fiindcă astfel vom putea afla o învăţăturăimportantă şi pentru noi înşine.Şi Iuda, dacă ar fi vrut, ar fi putut scăpa de soarta înfricoşătoare a trădării. El a umblattrei ani de zile împreună cu ceilalţi apostoli în urma Domnului Iisus Hristos; trei ani a ascultatdumnezeieştile Lui cuvinte şi-a fost martor al marilor minuni făcute de către El.

Câte lucruri bune şi mari n-a văzut el de la învăţătorul său! Cât de blând S-a purtat cuel Mântuitorul chiar şi în acel ceas înfricoşător al Cinei celei de Taină, când era gata deja, săplece ca să îl dea pe Domnul în mâna arhiereilor. Ar fi putut să-L dea pe Iuda în vileag cuasprime şi cu mânie în faţa tuturor – însă nu face asta, ci cu adâncă întristare le spuneucenicilor că unul dintre ei îl va vinde, fără să-i spună măcar pe nume.

El aşteaptă; nu se va stinge gândul trădării în inima lui Iuda, nu se va pocăi acestapentru fărădelegea pe care o plănuia, nu se va lăsa păgubaş de hotărârea vânzării? Dar răulajunsese în această inimă la o putere atât de uriaşă încât acesta nici nu s-a ruşinat să întrebeîmpreună cu ceilalţi ucenici: Nu cumva sunt eu?

Domnul nu l-a dat nici atunci în vileag pe trădător înaintea tuturor ucenicilor, ci doar arostit lin: Tu ai zis. Aceasta însemna: „Ai recunoscut singur că Mă vei vinde”. Şi i-a datSfânta Pâine. Şi după îmbucătură a intrat atunci satana în el, spune Sfântul Apostol Ioan.Satana şi-a făcut sălaş în inima lui Iuda, la fel cum Duhul Sfânt face sălaş al Său din inimileoamenilor curaţi şi drepţi.

Satana nu se sălăşluieşte dintr-o dată în inima omului – el n-are stăpânire să intre în ea,mai ales dacă această inimă este sfinţită prin marile Taine ale pocăinţei şi împărtăşaniei. El naintrat deodată nici în inima lui Iuda, ci mai întâi l-a smintit, trăgându-l spre rău şi spretrădare vreme îndelungată – pesemne chiar dinainte de apostolia lui, fiindcă ştim dinEvanghelie că era hoţ: deci şi înaintea apostolici era împătimit de bani.

Deci, când a pus satana stăpânire desăvârşită pe inima lui Iuda? Atunci când în acestas-a pârguit deplin hotărârea de a-L trăda pe Mântuitorul şi ca urmare Duhul Sfânt l-a părăsit.Însă nu numai Iuda a fost sălaş al diavolului: mulţi oameni s-au împotmolit în rău,minciună, omoruri, furturi într-o aşa măsură încât în ei s-au sălăşluit duhurile rele. Cu ei s-aîntâmplat lucrul despre care vorbeşte Domnul Iisus Hristos: Când duhul necurat a ieşit dinom, umblă în locuri fără apă, căutând odihnă, şi nu găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce lacasa mea, de unde am ieşit”; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duceşi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, se sălăşluiesc aici, şi se fac cele depe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi (Mt. 12, 43-45).Această grozăvie a sălăşluirii duhului rău ameninţă pe fiecare dintre noi, chiar dacă nerugăm şi ne împărtăşim cu Sfintele Taine, fiindcă Trupul şi Sângele lui Hristos nu sunt untalisman şi nici ceva care apără în mod mecanic de tot răul, de toate năvălirile diavolului şiîngerilor lui. Ele sunt un mare, nemăsurat ajutor al lui Dumnezeu în lupta noastră cu ispitelede la duhurile rele, dacă va fi inima noastră curată, dacă ne vom strădui mereu, zi de zi, să nupăcătuim. Deci, să păzim în inimile noastre cuvântul Mântuitorului: Din zilele lui IoanBotezătorul până acum, împărăţia Cerurilor se ia prin străduinţă, şi cei ce se silesc pun mânape ea (Mt. 11, 12). Să ne luptăm necontenit cu păcatele şi cu patimile şi, aducându-ne amintede greşelile noastre, să nu osândim pe nimeni.

Fie ca Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos să ne dea ajutorul Său celatotputernic, că a Lui este slava şi stăpânirea, dimpreună cu Părintele Său Cel fără de începutşi cu Preasfântul Duh în veci. Amin.

* * *

Inima curăţită prin dragoste şi pocăinţă

Astăzi am ascultat pericopa evanghelică despre cele petrecute în Miercurea Mare.

Doar vorbind despre cumplita fărădelege ce nu are asemănare în toată istoria lumii şi simt cămă cuprinde tulburarea. Ce ar mai fi de adăugat? Nimic. Vreau doar să vă adun luarea-aminteasupra celor auzite, fiindcă pe acest subiect se poate vorbi la nesfârşit, pătrunzând în fiecarecuvânt al Evangheliei, iar a vă învăţa să faceţi, asta e datoria mea, deoarece cuvintele evanghelice sunt sfinte, mari; cuvinte mai adânci şi mai mari ca ele nu se găsesc în cărţileomeneşti.

Aşadar, înaintea ochilor noştri duhovniceşti s-au înfăţişat nişte suflete omeneşti cutotul deosebite între ele: unele negre, cumplite, altele gingaşe, pline de dragoste.Iată, sub acoperământul nopţii merg, ca nişte lilieci, cărturarii şi fariseii cei răi, „făcând sfat asupra Domnului şi asupra Hristosului Lui”, ca să se împlinească cele spuse prinprorocul David cu o mie de ani înainte: Stătut-au de faţă împăraţii pământului, şi căpeteniile s-au adunat împreună asupra Domnului şi asupra Unsului Lui (Ps. 2, 1). Merg în taină,fiindcă se tem de popor şi de Cel pe Care vor să Îl omoare şi se sfătuiesc cum să-L ucidă; schimbă şoapte cu limbile lor rele, ticăloase, ca să se împlinească prorocia: Asupra meaşopteau toţi vrăjmaşii Mei, asupra Mea gândeau rele Mie. Cuvânt fărădelege au pus asupraMea (Ps. 40, 7-8).

Dar iată că s-au adunat arhiereii, şi cărturarii, şi mai-marii poporului în curtea arhiereului numit Caiafa, făcându-şi în sfatul lor planul de a-L prinde pe Iisus prin viclenie şia-L ucide; însă au spus: Nu în ziua praznicului, ca să nu se facă tulburare în popor (Mt. 26, 5)- căci în adâncul inimilor lor negre simţeau ce fărădelege puseseră la cale, simţeau că Cel peCare voiau să îl omoare era cinstit şi iubit de către popor ca Mare Făcător de Minuni şi cămulţi îl socoteau drept Mesia.

Pentru ce vreţi să-L omorâţi, nenorociţilor? Pentru că a învăţat lumea ce este bunătateaşi dreptatea? Pentru că a luminat întunericul lumii cu lumina Duhului Său Celui dumnezeiesc,cu dumnezeiasca lumină a propovăduirii Sale? Pentru că a făcut asemenea mulţime deminuni? Pentru că a vindecat bolnavi, pentru că a înviat morţi? Pentru că a poruncit mării şivânturilor să se potolească şi acelea s-au supus Lui? Da, tocmai pentru aceasta, fiindcă, dupăcum spune evanghelistul Ioan Teologul, arhiereii şi fariseii au adunat sinedriul şi ziceau: „Cefacem, pentru că Omul Acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şivor veni romanii şi ne vor lua şi ţara şi neamul” (In. 11, 47-48).Aşadar, se temeau că din pricina mulţimii minunilor toţi aveau să creadă în El. Aşa şitrebuia să fie, ca toţi să creadă în El din pricina minunilor negrăite, a cuvintelor cum nu maiauzise nicicând lumea, şi ar fi fost după dreptate! S-ar fi cuvenit să se bucure pentru faptul căpoporul credea în Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul său, Mesia! Punând pricină pentru planullor cel nelegiuit izbăvirea de năvălirea romanilor, ei minţeau, fiindcă romanii puseseră dejastăpânire pe Palestina, aceasta se întâmplase mai înainte. Nu cumva pentru romani pretextulde a pustii toată Palestina avea să fie faptul că acolo Se arătase Cel mai mare învăţător alDreptăţii şi binelui? Nu, să nu-i învinuim de asta pe romani; este o clevetire împotriva lor.

Şi totuşi, ce a dus la această înfricoşătoare fărădelege? De ce erau pline cu o asemenearăutate inimile cărturarilor, fariseilor şi arhiereilor? De ce îl urau ei pe Domnul Iisus, Fiul luiDumnezeu, învăţătorul dragostei, Mântuitorul lumii? Tocmai din pricina invidiei josnice,negre – căci înainte de venirea lui Hristos ei erau stăpâni pe minţile şi inimile poporuluiisraelit, erau căpeteniile şi învăţătorii lui; poporul îi socotea drept sfinţi şi drepţi, supunânduseorişicărui cuvânt al lor. Acum însă ei pricepeau că stăpânirea lor, întemeiată pe urâtăfăţărnicie, în care nu era dreptate, nu era putere duhovnicească adevărată, se va surpa înatingere cu adevărul dumnezeieştii stăpâniri a Mântuitorului. Ei vedeau şi simţeau că nimenin-ar fi putut rosti vreodată cuvinte ca ale Lui, şi se temeau că îşi vor pierde autoritatea, că dincăpetenii vor ajunge supuşi – şi dorind să-şi întărească josnica stăpânire, ei năzuiau să curmeviaţa lui Hristos.

Despre faptul că îi călăuzeau invidia şi răutatea josnică şi urâtă dă mărturie Hristosînsuşi, înfierându-i cu asprime în public şi vorbindu-le în faţă aşa cum nimeni n-ar fi cutezatnici măcar să gândească despre ei: Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţiîmpărăţia Cerurilor înaintea oamenilor: că voi nu intraţi şi nici pe cei ce vor să intre nulăsaţi (Mt. 23, 13).

Era vreo fărâmă de curăţie, de sinceritate în inimile lor? Nu: acolo se afla întuneric denepătruns, bezna nestrăbătută a păcatelor, urii şi răutăţii.Iată alt chip, şi mai cumplit: chipul apostolului lui Hristos Iuda, căruia Domnul i-aspălat picioarele, pe care l-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele Său şi care merge să îl vândăpentru treizeci de arginţi.

O, groază! O, negrăită josnicie, ticăloşie neasemuită! El şi-a vândut învăţătorul, de laCare văzuse atâta bine! Dar ce s-a întâmplat în sufletul acestui om nenorocit? El era stăpânitîn întregime de către dracul iubirii de bani; trăia prin iubirea de bani, era un hoţ, cum spuneSfântul Evanghelist Ioan, purta lădiţa cu daniile pentru Mântuitorul şi ucenicii Săi, din carefura bani pentru sine. Iubirea de bani l-a adus în asemenea hal că numele lui a ajuns urât deîntreaga lume: numele de Iuda a devenit sinonim cu trădarea, cu josnicia, cu mişelia.Sfântul Apostol Pavel ne spune că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor (l Tim.6, 10). Oare nu vedem întărirea acestor spuse în Iuda cel necredincios? Care dovadă poate fimai limpede? Nici una, fiindcă orice alt rău este nimic pe lângă acel rău cumplit la care l-aîmpins pe el iubirea banilor. Şi doar era apostol!Evanghelia nu ne înfăţişează însă doar întuneric; ea ne arată şi lumina curată, harică.Iată în faţa noastră chipul curvei pocăite, pe care toţi o dispreţuiau şi o călcau în picioare. Câtde luminos este acest chip! Trebuie amintită aici şi cealaltă curvă, care a spălat cu lacrimipicioarele Mântuitorului, le-a şters cu părul său şi a primit de la Domnul iertarea tuturorpăcatelor (Lc. 7, 38-48). Mânată de aceleaşi simţăminte ale dragostei şi recunoştinţei, s-aapropiat de El o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui pecând şedea la masă. Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: „Pentru ce risipa aceasta?”(Mt. 26, 7) – şi lumea a auzit uluitoarele cuvinte ale Mântuitorului: Pentru ce faceţi supărarefemeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine (Mt. 26, 10).

O, sfântă, curată dragoste, pe care a pus atât de mare preţ Domnul Iisus Hristos,dragoste din care noi avem atât de puţin şi căreia suntem datori să îi urmăm! Izbitoare estedeosebirea dintre acele căpetenii (Ps. 2, 2) şi apostolul-trădător – suflete negre,necredincioase, ticăloase – pe de o parte, şi curva dispreţuită de către toţi, dar cu inima curăţităprin dragoste şi prin pocăinţă, pe de alta.

Să urmăm ei şi dragostei ei faţă de Domnul. Oare nu suntem păcătoşi cu toţii? Avemcumva multă dragoste? Şi avem măcar o picătură de pocăinţă adevărată? Este oare plină inimanoastră de dragoste care să stoarcă râuri de lacrimi ori să spargă într-un avânt evlavios vas demult preţ pentru Domnul?Deci, iată cum sunt oamenii care s-au perindat prin faţa ochilor noştri duhovniceşticând s-a citit Evanghelia de acum. Aşa sunt şi oamenii ce se perindă zilnic prin faţa ochilornoştri, adică oamenii care ne înconjoară.

Legiuită este nemulţumirea noastră împotriva cărturarilor şi a fariseilor – dar SfântaScriptură, nu ne arată degeaba chipuri de oameni plini de nedreptate, răutate şi necredinţă, cica pildă a ceea ce nu trebuie să devenim noi înşine.Nu trebuie să ne fie îndeajuns tulburarea şi nemulţumirea, ci trebuie să cugetăm şi lanoi înşine cu adâncă sinceritate: oare nu este şi în noi ticăloşia acestor cărturari, farisei şiarhierei? Domnul Iisus Hristos i-a numit făţarnici, fiindcă făţărnicia şi prefăcătoria erautrăsăturile de căpetenie ale caracterului lor. Iată, se cuvine să ne gândim dacă nu este şi în noiaceastă trăsătură a făţărniciei – după care va trebui să mărturisim că este.

Dacă Domnul le-a spus fariseilor că ei se îndeletnicesc doar cu curăţirea pe dinafară apaharului şi a blidului, în vreme ce pe dinăuntru, sunt plini de răpire şi viclenie, trebuie să negândim şi noi: nu cumva ne prefacem în faţa oamenilor că suntem buni, curaţi, evlaviosi, cumse prefăceau fariseii?

Din păcate, mulţi sunt şi printre noi învăţătorii de lege, fariseii, făţarnicii, care înEvanghelie sunt numiţi pui de vipere (Lc. 3, 7), dar care se bucură de multă cinstire în popor.

Se află şi printre noi unii asemenea cu Iuda, dar alţii sunt asemenea curvei care s-a pocăit, cuinima plină de dragoste pentru Domnul.

Să luăm aminte la inima noastră, să cântărim ce iese din noi şi din gurile noastre, nu ceintră în ele. Să trăim după poruncile sfintei dragoste, fiindcă toată legea lui Hristos secuprinde într-o rostire: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Mt. 22, 39; Mc. 12, 31;Lc. 10, 27). Să ne amintim de lucrul acesta şi atunci Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne vaierta toate păcatele. Amin.