1. Întreg Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu este numai înştiinţare pentru fiecare suflet omenesc care a fost adus la harul lui Dumnezeu pe calea mântuirii, ca să se ferească, spre a nu mai păcătui niciodată (I In 2, 1). Dacă totuşi i s-a întâmplat nenorocirea să păcătuiască, să alerge numaidecât la Sângele lui Hristos, spre a-l spăla din nou (I In 2, 1-2).
2. Precum, dintre toate scumpele comori pe care le are omul în chip unic pe acest pământ şi în această viaţă, lumina ochilor este cea mai scumpă pentru el, – aşa trebuie să fie şi învăţătura sfântă. Şi neprihănirea sfântă. Şi ascultarea sfântă.
3. Până ce omul are lumina ochilor curată, oricâte alte neputinţe ar avea, aceasta i le face toate mai uşoare. Binefacerile luminii îl despăgubesc, în mare parte, de toate celelalte neputinţe. Şi i le uşurează.
4. Până ce omul îşi păzeşte lumina ochilor, până şi-o fereşte cu grijă, până şi-o păstrează curată şi şi-o ascultă cu dragoste, – lumina curată a ochilor lui îl înştiinţează de primejdii, îl fereşte de căderi, îl abate de la nenorociri şi de la moarte. Aşa sunt sfintele înştiinţări, pentru inima care le ascultă cu supunere.
5. Când începe să se adune în lumina ochilor sufletului gunoaiele şi infecţiile păcatului, atunci ochii se îmbolnăvesc…
Când nici lacrimile pocăinţei nu mai curăţă ochii şi nici apa vie a Cuvântului Sfânt nu-i mai spală de ceaţă şi gunoaie, atunci lumina ochilor sufleteşti slăbeşte, se întunecă şi se pierde. Iar omul care a avut-o, dar n-o mai are, devine un orb nenorocit, ticălos, sărac şi gol (Apoc 3, 17).
6. O, ce tristă privelişte este un loc de orbi şi ce cutremurătoare privelişte ar fi o casă în care toţi cei ce locuiesc să fie fără lumina ochilor!
Dar ce nenorocire şi mai mare ar fi o ţară de orbi, o lume de orbi! Slavă Domnului că, trupeşte, aşa ceva nu lasă Dumnezeu să fie. Însă ce trist este că, sufleteşte, aceste mari nenorociri se pot vedea pretutindeni!
7. Vai de cel care are sfătuitori răi, călăuzitori răi, îndrumători răi.
Vai de locul acela în care orb pe orb se conduce spre groapă, în care orb pe orb se învaţă spre pierzare
şi orb pe orb se chinuieşte şi se ucide cu ură.
8. Iată, îndrumările înţelepciunii sunt lumina ochilor noştri.
Ele sunt chiar lumina ochilor sufletului nostru, chiar lumina însăşi.
Câtă vreme lumina aceasta ne este îndrumătoarea cărărilor, însoţitoarea faptelor şi stăpâna trăirii, viaţa noastră se desfăşoară în lumină.
Vai de sufletul acela care nu ascultă de înştiinţările ei.
9. Omul trebuie să ceară, ca să capete.
Trebuie să bată, ca să i se deschidă.
Trebuie să caute, ca să găsească.
Dumnezeu ajută celui ce face cât poate, dar nu încurajează lenea şi muţenia.
Nu dă celui ce nu cere.
Nu deschide celui ce nu bate şi nu răspunde celui ce nu întreabă – şi nu-I zice lui Dumnezeu nimic.
10. Lumina este Hristos. Zi-I lui Hristos: Vino în inima mea!
Căci trebuie să-L primeşti strălucit, măreţ, înnoitor, sfinţitor, îndrumător şi Mântuitor pe Hristos. Ca lumina ochilor tăi, – fiindcă altfel nu poţi fi mântuit, fără El.
Numai prin lumina Lui vei vedea lumina, vei umbla în ea. Şi vei străluci prin ea în veci şi în veci.
Dar zi-i luminii şi înţelepciunii „mamă”; şi cheam-o.
Altfel nu va veni la tine, – dar dacă îi zici, ea va veni.
11. O, ne prosternăm în faţa luminii şi ne închinăm ei cum fac cei ce locuiesc în ţinuturile nopţilor îndelungate în faţa răsăritului aşteptat îndelung, cu adorare, când le apare soarele dorit şi scump…
Slavă veşnică Ţie, Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor.
Tu eşti lumina ochilor noştri,
strălucirea negrăită şi fericită prin care vedem,
prin care rodim,
prin care cântăm,
prin care strălucim,
prin care devenim nemuritori şi luminoşi.
12. Fiecare om este un singuratic pe acest pământ. Până la urma urmelor, el rămâne singur în faţa tuturor datoriilor şi a răspunderilor sale.
Nimeni nu-l poate înlocui nici în împlinirea datoriilor lui – şi nimeni nu-i poate lua nici osânda sau răsplata sa pentru împlinirea sau neîmplinirea acestora.
13. Lucrând pentru Dumnezeu sau împotriva Lui,
tot ce omul trimite în sus – prin circuitul rânduielilor aşezate de Dumnezeu –
se întoarce înapoi peste capul său. Cu mai multă putere şi greutate.
Lucrând pentru semenii săi sau împotriva lor,
tot ce omul trimite la dreapta sau la stânga sa, prin acelaşi circuit al rânduielii dumnezeieşti, se întoarce iarăşi asupra vieţii sale.
14. Binele sau răul, binecuvântarea sau blestemul, facerea sau nefacerea adusă altora nu sunt adevărate decât pentru acela care le face.
El singur se va bucura sau se va osândi pentru ele. Asupra lui însuşi se vor întoarce mai curând sau mai târziu toate.
Ori pe pământ, ori sub el.
15. Lui Dumnezeu nu-I putem face nici bine, nici rău – El este deasupra binelui şi a răului.
Pe El nu-L putem nici îmbogăţi, nici păgubi – El este Stăpânul tuturor.
Pe El nu-L putem nici mângâia, nici lovi… El este de neatins.
Iar între noi şi semenii noştri este totdeauna Dumnezeu.
Săgeţile trase înspre El se întorc totdeauna şi cad în capul celui ce le-a tras.
16. Dumnezeu veghează totdeauna asupra a tot ce facem noi semenilor noştri.
Dacă noi tragem asupra altora săgeţi arzătoare, El le este acelora un scut puternic, iar săgeţile otrăvitoare trase de noi asupra altuia se vor întoarce totdeauna asupra noastră, a celor ce le-am tras.
17. Dacă vrem să le facem bine, binele, trecând prin Dumnezeu, creşte şi se desparte în două revărsări.
Partea cea mai îmbelşugată se va reîntoarce iarăşi înapoi, spre acela din care a izvorât.
18. Cine binecuvântează pe Dumnezeu, lui însuşi îşi face binele.
Căci binecuvântarea sa se întoarce asupra lui însuşi, îmbogăţită de răsplătirile nemărginite ale lui Dumnezeu.
19. Cine blestemă Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu, el singur face să cadă asupra veşniciei sale toate blestemele aruncate spre cer,
– mai îngreunate încă şi de osânda pe care le-o adună Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu vătămate de cel care a blestemat.
20. Pe fiecare om îl păzeşte Dumnezeu.
Pe cei din lumină şi ascultare îi păzeşte spre viaţă,
iar pe cei din întuneric şi neascultare îi păzeşte spre osândă şi judecată (II Ptr 3, 7).
Fiecare merge inevitabil spre soarta pentru care se pregăteşte.
O, Putere a lui Dumnezeu, ai milă de toţi şi îndrumă-i pe calea mântuirii prin ascultare.
Amin.
Traian Dorz, Săgeţile biruitoare