„…La aceasta ţin să fac o mărturisire – scria el [părintele Iosif TRIFA] în vremea aceea când unii doreau să vină cu anumite schimbări în mersul Oastei; sunt dator faţă de Domnul meu Iisus Hristos să fac o mărturisire:
Din felul cum s-a pornit şi din felul cum s-a dezvoltat mişcarea Oastei Domnului, se vede clar şi lămurit că această Mişcare nu a venit de la oameni, ci a venit de Sus, de la Domnul. Eu n-am fost în această Mişcare decât un vas umil şi slab de care S-a folosit Domnul în Lucrarea Sa. Când s-a început mişcarea Oastei, eu însumi nu-mi dădeam seama despre ce va fi mai departe. Gândul acestei mişcări a venit de sus, într-o noapte de Anul Nou, în clipele unei rugăciuni. În aceste, clipe Duhul Sfânt a plămădit Lucrarea Domnului: a sădit grăunţul de muştar din care urma să iasă pomul cel mare de azi.
Eu însă n-aveam cunoştinţă despre planul acesta. Eu n-aveam nici un plan mai mare, de viitor, cu mişcarea Oastei şi nu făcusem cu nimeni vreun plan pentru mersul acestei mişcări. Pentru mine, Oastea era o mişcare pe care o pornisem la drum într-o clipă de însufleţire venită de Sus… Foto-009La început, această Lucrare era o mică lumină venită de Sus, ce părea gata să se stingă. Un an de zile am stat cu mişcarea Oastei abia având pe lângă mine vreo zece ostaşi… Părea că încercarea se va stinge şi mă rugam Domnului să nu mă lase de ruşine. Dar Domnul a avut grijă de Lucrarea Sa. Mişcarea a început a prinde putere şi eu am început să primesc de Sus foc ceresc cu care să aprind sufletele oamenilor. Şi harul a tot prisosit – până am ajuns aici. Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului şi Conducătorul ei Cel Nevăzut este Domnul, Cel Care a pornit-o la drum.“ (…)

Atenţie, scumpii mei fraţi ostaşi!… Vrăjmaşul cel mare al mântuirii noastre şi al Domnului nostru este un mare şiret. El are o mulţime de slujitori ai lui care umblă mereu cu vicleşug, să ne fure solia cea adevărată ce ni s-a trimis de la început şi să ne facă să ne abatem din drumul mers de „curierul” Domnului, care ne-a adus-o. Atenţie mărită, scumpii mei fraţi ostaşi! Nu-i urmaţi pe cei care vor să vă ducă spre alte „poziţii”, spre alte locuri, spre alte destinaţii! Urmaţi patrula cea adevărată care vă îndrumă să luptaţi şi să apăraţi acolo unde Domnul v-a aşezat de la început.
Începem cu „omul” şi mereu sfârşim cu „Lucrarea”. Pentru că istoria acestui om al lui Dumnezeu s-a contopit deplin cu istoria Lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o prin el. Toată fiinţa şi personalitatea lui s-a întins, s-a lărgit, s-a multiplicat în mii, în zeci de mii, în sute de mii de exemplare duhovniceşti… S-a prefăcut într-o însufleţire, într-o atmosferă, într-un „specific” duhovnicesc şi evanghelic unic, între hotarele căruia se desfăşoară o viaţă şi o mărturie tainică şi binecuvântată. El s-a contopit cu Lucrarea Oastei, ca şi Hristos cu Biserica Sa.

Un foc ceresc încălzeşte această Lucrare tainică. Un vânt ceresc o poartă. O putere cerească o apără şi un destin ceresc o urmăreşte.
Nici un vrăjmaş n-o poate nimici, pentru că ea stă sub binecuvântarea dumnezeiască şi nici un prieten n-o poate scăpa de prigoniri, pentru că ea stă sub o profeţie divină…
Nici un nelegiuit nu-i poate pune cătuşe, pentru că Hristos a făcut-o slobodă. Şi nici un legiuitor nu-i poate da slobozenie lumească, pentru că ea este roabă a lui Hristos.

La temelia Oastei este îngropată – prin Jertfa lui Hristos – jertfa sfântului Său trimis, în toată frumuseţea cerească a dăruirii sale desăvârşite.
Suferinţa şi munca prin care el s-a curăţit, dăruindu-se Domnului şi nouă, i-au înălţat pentru totdeauna, încă de pe când trăia, în sufletele noastre, o statuie mai nemuritoare decât marmura. Şi mai scumpă ca aurul…
Uriaşa lui putere de muncă ne uimeşte şi astăzi. În numai cincisprezece ani a scris peste o mie de numere de gazete, în câte 8-16 pagini. Fiecare astfel de număr era cât o carte. Şi le-a răspândit în peste zece milioane de exemplare.

A scris peste cincizeci de cărţi, răspândindu-le în peste un milion de exemplare.
A umplut ţara cu Biblii şi a întors la Dumnezeu o nenumărată mulţime de suflete, în viaţa cărora s-a făcut o transformare ca de la întuneric la lumină şi ca de la moarte la viaţă.
A străbătut cu lumina Cuvântului Sfânt până în cele mai îndepărtate locuri ale pământului românesc, răzbind numai prin puterea şi voinţa harului din el.

Fiecare cuvânt al lui, scris sau vorbit, era plin de viaţă şi de putere cerească. O putere tainică te învăluia totdeauna lângă el. O strălucire nepământească îi zâmbea totdeauna din ochi şi o blândeţe plină de pace îi lumina faţa. Cuvântul lui avea nişte aşa duioase inflexiuni de bunătate şi iubire, încât totdeauna îţi izvorau lacrimi ascultându-l.

Cu o minte pătrunzătoare el dezlega îndată orice mister şi găsea înţelesul tainic al oricărui lucru sau eveniment.
Din orice întâmplare scotea un adevăr. Din orice faptă trăgea o învăţătură. Din orice nimic scotea un mărgăritar… Acolo unde nimeni nu vedea nimic, ochii lui descopereau comori. Şi unde păreau ziduri de nepătruns, el totdeauna afla o poartă…

Ce minunat om era! Şi ce inimă mare şi bună avea în el!

Traian DORZ, «ISTORIA UNEI  JERTFE»