Pr. Iosif TRIFA
Când s-a născut Moise şi când S-a născut Iisus; satan în luptă cu planurile lui Dumnezeu; diavolul-Irod întreabă şi azi: „Unde s-a născut cineva din nou, ca să-l omor?”
Timp de 12 ani, noi am tâlcuit Naşterea Domnului cu alte şi alte învăţături noi. Cine are colecţia foilor noastre are cele mai minunate predici şi învăţături despre Naşterea Domnului. Anul acesta vom tâlcui fuga la Egipt.
Satan a cunoscut de la început planurile lui Dumnezeu. Iar după răscoala lui – şi a îngerilor lui – el a luptat şi luptă neîncetat împotriva acestor planuri. Oriunde vede satan un plan al lui Dumnezeu, el începe lupta contra lui. Această bătălie se poate vedea pe tot locul prin Biblie şi prin viaţă. Îndeosebi ea se poate vedea la naşterea lui Moise şi la naşterea lui Iisus.
Când s-a născut Moise, satan s-a înfuriat. Ştia că Dumnezeu are un plan mare cu omul acesta. Şi – prin Faraon – a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii israeliteni¬lor, în credinţa că va fi ucis şi Moise. Dar Moise a scăpat.
Când S-a născut Iisus, satan s-a înfuriat şi mai mult. Ştia că în naşterea aceasta se afla planul mântuirii neamului omenesc. De aceea – prin Irod – căuta Pruncul, să-L omoare. Dar Pruncul Iisus a scăpat fugind la Egipt. „Un înger al Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicându-i: «Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt, căci Irod caută Pruncul să-L omoare (Mt 2, 13).
Adică atât la naşterea lui Moise, cât şi la naşterea lui Iisus, s-a dat o luptă între Dumnezeu şi satan. Între planurile lui Dumnezeu şi contrarea lui satan. Şi satan a pierdut această luptă. Este interesantă această luptă şi plină de învăţătură pentru noi.
Întâi îl vedem pe satan că atacă cu o mare furie. Şi la început se pare că biruie. Când s-a început uciderea pruncilor în Egipt şi Vifleem, satan părea că a biruit. Dar tocmai când se credea biruitor – intervine puterea lui Dumnezeu şi satan rămâne bătut şi ruşinat.
Dumnezeu are un plan şi cu noi: planul mântuirii noastre sufleteşti. Iar împotriva acestui plan, satan se luptă cu furie mare. Dar câtă vreme noi suntem copiii lui Dumnezeu şi facem voia Lui – n-avem de ce să ne temem, oricât de furios ar fi atacul lui satan. În lupta aceasta noi nu suntem singuri. Ci alături de noi este Dumnezeu. Îngerul Lui priveghează mereu asupra noastră şi ne scapă la timp.
A doua, vedem că, în lupta cu satan, Dumnezeu nu S-a folosit de lucruri mari. La scăparea lui Moise, Dumnezeu S-a folosit de un mic sicriaş de papură pe care mama lui Moise l-a uns cu păcură şi, punând pruncul în el, l-a slobozit pe apa Nilului (Ieş 2, 1-4).
Sicriaşul era un lucru mic şi slab. Era, aşa-zicând, o copilărie. Cineva ar fi râs, văzând pe mama lui Moise cum încearcă să-şi scape copilul. Şi totuşi, acest sicriaş era foarte tare. Căci el era unealta lui Dumnezeu şi era întărit şi cu credinţa mamei.
Şi aşa e şi cu scăparea pruncului Iisus. Dumnezeu putea face o cerească intervenţie. Putea să-l omoare la minut pe Faraon şi [pe] soldaţii lui. Sau putea trimite o legiune de îngeri care să răpească pe sus Familia Sfântă şi s-o ducă în Egipt. Dar Dumnezeu nu le dă alt ajutor, decât un biet asin şi toiagul unei călătorii lungi şi grele…
Să ne fie de învăţătură şi aceasta. În lupta cu satan, să nu căutăm şi să nu aşteptăm de la Dumnezeu lucruri mari. Să ne încredem în puterea Lui şi în purtarea Lui de grijă. Şi să punem la lucru şi credinţa noastră. Dacă în lupta aceasta Domnul ne întinde uneori numai un pai, noi, prin credinţă, să facem din acest pai un stâlp de fier, aşa cum şi mama lui Moise, din sicriaşul de papură, a făcut un vapor.
Credinţa n-are lipsă de lucruri mari şi tari. Ea se leagă de lucruri mici. Numai credinţa cea slabă caută lucruri mari. Numai cei puţin credincioşi caută mereu „arătări” şi „minuni”. Credinţa nu caută minuni! Ci ea însăşi face minuni.
Şi apoi, din umbletul lui satan după uciderea lui Moise şi Iisus, să trecem la învăţătura cea de temelie. Diavolul de la început a fost ucigaş de oameni, de suflete. El nu l-a căutat numai pe Moise şi pe Iisus să-I omoare, ci el caută şi azi pe orice suflet să-l omoare.
Şi să luăm aminte. Diavolul-Irod caută şi azi să omoare pe cei născuţi din nou. Oriunde s-a născut un om din nou, acolo aleargă satan să-l ucidă. Ca şi oarecând Irod, diavolul întreabă şi azi: „Unde este cel ce s-a născut din nou? Unde este omul care s-a născut din nou?”.
Diavolul nu întreabă după cei de pe la cârciumi, după cei de prin lume şi păcate. Pe aceştia i-a înjunghiat deja şi nu se mai ocupă cu ei. Diavolul întreabă după omul care s-a născut din nou. Pe acesta umblă el să-l omoare.
Eu mi-l închipui pe satan stând pe tronul lui şi întrebându-şi mereu gloatele: „Hallo, argaţii mei! Unde s-a mai născut vreun om din nou?… Unde s-a mai născut cineva din nou? Alergaţi acolo cu toţii şi daţi năvală asupra lui, şi folosiţi toate mijloacele iadului nostru, ca să-l omorâţi”…
Fraţii mei! „Faraon” şi „Irod” trăiesc şi azi şi umblă cu cuţitul în mână şi azi, şi vor umbla până la sfârşitul veacurilor, căutând să ucidă pe copiii Domnului, cei născuţi din nou. El umblă mereu şi după noi. Din clipa în care ne-am născut din nou, Faraon şi Irod umblă mereu după noi să ne ucidă.
Şi, grijă, fraţii mei! Satan are milioane şi milioane de apucături şi mişelii de a ucide un om născut din nou. Eu am cunoscut un ostaş, un suflet născut din nou, care ardea de râvna de a-i aduce la o viaţă nouă şi pe alţii. Şi ce s-a întâmplat? Satan i-a trimis o femeie din cele „ce s-au abătut după el” (I Tim 5, 15). Şi, cu vorbe viclene, ca oarecând Irod, a început femeia: „Am auzit că aici în casa asta S-a născut Iisus… Am auzit ca L-ai aflat pe Iisus… Ce frumos! Ce minunat!… Vreau să-L aflu şi eu… Vreau să încep o viaţă nouă şi eu…”.
Şi pe urmă ce s-a întâmplat? Ostaşul, nebăgând în seamă ispita, a căzut în cursa lui satan. „Irod”-ul cel viclean a junghiat un copil ce se născuse din nou.
Fraţii mei! E lucru grozav să-i vezi pe cei morţi şi junghiaţi pe la cele cârciumi în păcate. Dar e o durere neasemănat mai mare să vezi omorât un copil al lui Dumnezeu.
Deci grijă, fraţii mei, şi iar grijă. Faraon şi Irod umblă neîncetat după noi. Noi să fugim din calea lor, scăpând la Golgota, locul de scăpare pe care ni l-a lăsat Cel ce ne-a ajutat să ne naştem din nou.
«Isus Biruitorul» nr. 52 / 25 dec. 1935, p. 7