Preot Iosif TRIFA, «Citiri şi tâlcuiri din Biblie»

M-am gândit să dau pentru această zi o citire potrivită din Biblie şi n-am aflat nici una mai potrivită ca cea de mai jos.
Biblia Vechiului Testament ne spune că israeliţii s au stricat după ce au scăpat din robia Egiptului. L-au uitat pe Dumnezeu, dezrobitorul lor; au cârtit împotriva Lui, s-au dat idolilor, desfrânărilor şi păcatelor. Pentru aceasta, Dumnezeu i-a pedepsit să rătăcească patruzeci de ani prin pustia de lipsuri, necazuri şi pedepse. Pentru păcatele lor, israeliţii au murit în pustie înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. „Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: «În pustia aceasta vor cădea oasele voastre… nu veţi intra în pământul pe care l-am făgăduit vouă… pe pruncii voştri îi voi duce în acest pământ… iar oasele voastre vor rămâne în pustia aceasta»“ (Numeri 14, 26-32). Cuvântul Domnului s-a împlinit. Israeliţii au murit în pustie, numai copiii lor au ajuns în Canaan. Nici lui Moise nu i s-a dat să ajungă în Canaan. „Domnul S-a mâniat şi pe mine din pricina voastră – zice Moise – şi a zis: «Nici tu nu vei intra în Canaan»“ (Deut. 1, 37). Înainte de a muri, Moise se sui pe vârful muntelui Nebo de unde Dumnezeu i-a arătat Canaanul, zicându-i: „Acesta este pământul ce-l voi da seminţiei tale; ţi l-am arătat să-l vezi, dar tu nu vei intra într-însul“ (Deut. 34, 4). Imaginea de alături înfăţişează clipa în care Dumnezeu îi arată lui Moise Canaanul, înainte de a muri.

O, ce plină de înţeles şi de învăţătură este pentru noi această istorie din Biblie! În ea parcă-i pusă chiar istoria noastră şi păţaniile noastre. Ca şi odinioară israeliţii, fost am şi noi într-un „Egipt“ de supunere şi de robie străinilor. Când am scăpat din robie, acum opt ani , cântat-am şi jucat-am de bucuria dezrobirii noastre. Dar pe urmă ce s-a întâmplat? Apucat-am şi noi ca israeliţii printr-o pustie de necazuri, de lipsuri şi de greutăţi ce nu se mai gată… De opt ani am scăpat din „Egipt“ şi încă n am ajuns în Canaanul binelui.
Oare de ce? D-apoi de aceea, pentru că şi noi, ca odinioară israeliţii, ne-am stricat după ce am scăpat din robia „Egiptului“ nostru (Ieşire 32, 7). Sculatu-ne-am şi noi să jucăm şi să ne petrecem ca odinioară israeliţii (Ieşire 36). Făcutu-ne-am viţel de aur: banii, plăcerile, beţiile, desfrânările sunt tot atâţia viţei de aur şi idoli ai vremurilor şi oamenilor de azi. Nu ne lipseşte nici „apa Meribei“, apa certei şi a zavistiei de fraţi (Numeri 20, 13).
Pentru toate acestea, Domnul ne ţine şi ne poartă ca odinioară pe israeliţi prin pustia necazurilor şi greutăţilor. În loc să ne îndreptăm, tot mai răi şi mai răi ne facem, de aceea pustia nu se mai gată şi Canaanul binelui nu se mai arată.
Israeliţii au rătăcit patruzeci de ani prin pustie şi toţi – afară de doi – au murit înainte de a ajunge în Canaanul cel făgăduit. Cam aşa ni se arată şi nouă. Vom muri cu toţii înainte de a ajunge binele şi uşurarea pe care le-am aşteptat. Numai copiii şi nepoţii noştri vor ajunge binele… dacă îi vom creşte în cele bune. Ca oarecând lui Moise, Dumnezeu ne-a arătat şi nouă numai din depărtare Canaanul binelui, dar pentru păcatele noastre nu ne lasă să intrăm în el.
Oamenii de azi aşteaptă Canaanul binelui din multe părţi. Unii îl aşteaptă de la oameni, alţii de la politică. Însă binele trebuie aşteptat din altă parte: de la îndreptarea purtărilor noastre. Până când noi suntem răi, în zadar aşteptăm vremuri bune. La congresul din Stocholm, unde trimişii tuturor Bisericilor s-au sfătuit asupra îndreptării relelor din lume, principele Suediei a spus o vorbă foarte cuminte. „Noi, oamenii şi popoarele de azi – a zis principele – trăim vremile ce le merităm“… La aşa oameni, aşa vremuri… la aşa cap, aşa căciulă. Noi căutăm pricinile relelor tot în afară de noi, şi ele sunt în noi.
Şi nu numai noi românii suntem în această stare biblică. Toate popoarele sunt aşa. Când am fost la Ierusalim, am văzut şi Muntele Nebo de unde i-a arătat Dumnezeu lui Moise Canaanul. În vârful muntelui mi se părea că văd toate popoarele şi pe Domnul deasupra lor, arătându-le în zare Canaanul, binele, uşurarea. În acest Canaan, acele neamuri vor intra mai întâi, care vor înţelege mai curând cuvintele Evangheliei: căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). De necazuri, acele neamuri vor scăpa mai întâi, care vor fi mai mult nădăjduind spre Domnul; căci dacă vom fi nădăjduindu-ne spre Dânsul, ne vom mântui printr-Însul (Isaia 1, 27).
În praznicul nostru naţional din 1 Decembrie, să nu uităm acest adevăr.