Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ
Iisus a răspuns: „V-am spus că Eu sunt. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine, lăsaţi pe aceştia să se ducă“.
Desigur că gloata înarmată cu care venise Iuda era numeroasă.
Sfântul Matei spune că era o gloată mare (Matei 26, 47).
Sfântul Marcu spune că era o mulţime de oameni (Marcu 14, 43).
Aceştia trebuie să-i fi înconjurat dintr-o dată pe Domnul şi pe ucenicii Săi cu strigăte, cu urlete, cu tot felul de zgomote, spre a îngrozi şi a slăbi pe cei urmăriţi.
Venind pe furiş, când au ajuns lângă Domnul şi lângă ai Săi, trebuie să-i fi înconjurat dintr-o dată cu strigăte: Drepţi! Mâinile sus! Predaţi-vă! Nici o mişcare!…
Şi lângă fiecare se vor fi repezit doi sau trei, sărindu-le în spate, prinzându-i de mâini sau de gât, după cum este obiceiul când se întâmplă astfel de lucruri cu făcătorii de fărădelege.
Când li se spune că vinovatul căutat este atât de periculos, când ordinele primite sunt atât de drastice şi când slujbaşii sunt atât de înrăiţi, cum să se petreacă lucrurile altfel?
Ucenicii Domnului, oameni nevinovaţi, cu suflete sincere şi simple, oameni neumblaţi prin astfel de stări şi ne¬cunoscători ai acestor metode, trebuie să se fi înspăimântat de ei, dintr-o dată, ca de năvala neaşteptată a unei haite de lupi turbaţi.
În astfel de împrejurări, nimeni nu-şi poate închipui prin ce stări trece un suflet nevinovat şi neobişnuit cu ele şi cu ei.
Dacă ucenicii Domnului ar fi fost nişte oameni care să mai fi avut de-a face cu slujbaşii legii pentru vreo călcare de lege,
ar fi fost oarecum mai obişnuiţi cu astea şi n-ar fi fost atât de nepregătiţi cum au fost.
Dar, cum ei se ştiau fără nici o vină şi nici nu se gândeau, nici nu se aşteptau la ceva de felul acesta, e uşor să ne închipuim starea sufletească în care se vor fi prăbuşit ei în primul moment al acestei năvăliri sălbatice asupra lor.
Mântuitorul, Care stătea liniştit în toate aceste împrejurări grele, a văzut starea alor Săi.
A avut timp să se uite la fiecare dintre cei din jurul Său cum se prezintă în faţa vrăjmaşului care a dat buzna dintr-o dată peste ei.
Le va fi văzut feţele înspăimântate şi trupul tremurând.
Şi Îl va fi umplut o nespusă milă de starea jalnică a bieţilor Săi ucenici înspăimântaţi.
Desigur, Şi-a adus aminte cu amărăciune de legământul pe care îl făcuseră cu toţii abia cu câteva ceasuri mai înainte, când ziseseră: Chiar dacă ar trebui să murim cu Tine, nu ne vom lepăda de Tine (Matei 26, 35).
Dar, ştiind cât de neaşteptată şi de năucitoare este încercarea aceasta, Domnul Iisus i-a înţeles şi i-a apărat.
Mai înainte, când ei făcuseră acest legământ, Mântuitorul îi înştiinţase, spunându-le că şi-l vor călca, do¬vedindu-se fricoşi şi slabi.
Dar după aceea nu le-a mai spus niciodată că şi l-au călcat.
O, ce bun şi ce înţelegător este Domnul nostru pentru toate stările noastre! Ştie ce gata suntem să ne lăudăm când totul este senin, când pare că nu este nici un pericol apropiat şi ştie şi cât de gata suntem să tremurăm şi să fugim la cea dintâi încercare.
Domnul Iisus ştie slăbiciunile noastre şi are milă de noi atunci când, uitând făgăduinţa Sa, ne lăsăm zdrobiţi de poveri mai mici decât puterile noastre. Ne înţelege şi nu ne judecă, dacă îndată după aceea ne redresăm din căderea noastră.
Iisus le-a zis asupritorilor: Iată-Mă, Eu sunt aici. Ce aveţi, aveţi cu Mine. Pe aceştia lăsaţi-i să se ducă. Cu ei nu aveţi nimic.
Hristos Se punea garant pentru ai Lui.
Se dădea pe Sine Însuşi zălog în mâinile lor, a vrăjmaşilor Săi.
Se preda legat pe Sine Însuşi, pentru ca ei să fie lăsaţi dezlegaţi şi liberi.
Hristos garanta că ei nu vor face nimic rău.
Hristos voia ca ucenicii Lui să fie lăsaţi să meargă în toată lumea slobozi, spre a dezlega pe toţi cei care sunt căzuţi în robii nedrepte şi ţinuţi în umiliri dureroase.
Hristos S-a dat pe Sine rob, pentru a ne slobozi pe noi toţi.
El a primit orice suferinţă pentru Sine, dar a scos de sub orice primejdie pe ai Săi.
Hristos nu S-a scos pe Sine, băgând pe alţii, cum fac atât de mulţi oameni, cumpărându-şi libertatea lor cu preţul înrobirii altora.
Hristos S-a dat numai pe Sine.
Pe nimeni altcineva n-a mai dat.
O, de-am gândi şi noi aşa!
Şi cei mulţi, mulţi care dau pe alţii numai ca să se salveze pe ei…
Hristos le-a zis aşa: Lăsaţi-i pe aceştia să se ducă…
Hristos porunceşte şi astăzi tuturor autorităţilor omeneşti: Lăsaţi pe ai Mei să se ducă!
Lăsaţi-i să se ducă să propovăduiască Evanghelia, căci aceasta este şi pentru voi un bine şi va aduce pacea şi bună-voirea între oameni, între ai voştri!
Lăsaţi-i să se ducă să se roage… Aceasta va coborî binecuvântarea peste întreagă ţara voastră.
Lăsaţi-i să se ducă să facă bine; aceasta va fi mângâiere, bucurie, bunăstare, armonie pentru tot poporul şi pentru toată lumea voastră.
Lăsaţi-i să se ducă să propovăduiască îndreptarea, curăţia, lumina, pocăinţa, întoarcerea, cinstea, demnitatea, smerenia. Aceasta va fi un bine pentru toţi locuitorii ţării, vor fi binefaceri sociale pentru toată obştea peste care stăpâniţi voi.
Lăsaţi-i să se ducă să aducă pacea, şi armonia, şi ascultarea, şi binefacerea între oameni. Aceasta va fi un bine pentru chiar societatea voastră.
Nu-i opriţi, căci dacă nu se vor duce ei va veni diavolul, va veni păcatul şi va strica şi va coborî la nimicire, la necinste, la crimă, la tâlhărie, la teroare, la hoţie şi la tot ceea ce este rău în întreaga voastră societate. Şi, când vă veţi da seama de aceasta, poate că va fi prea târziu pentru toţi.
În orice caz, va fi, desigur, pentru foarte mulţi.
Lăsaţi pe ucenicii Mei să se ducă să propovăduiască. Aceasta va fi, în primul rând, pentru propriul vostru folos şi un bine pentru propriul vostru popor. Oprirea lor ar fi, în primul rând, propria voastră nenorocire şi a poporului peste care stăpâniţi.
Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne Iisuse, slavă Ţie!
Îţi mulţumim pentru dragostea şi pentru grija cea mare pe care ai avut-o totdeauna faţă de ai Tăi şi faţă de toţi oamenii.
Îţi mulţumim pentru Preţul cel mare pe care l-ai dat Tu în locul nostru. Şi pentru mila cea mare pe care ai avut o de slăbiciunile noastre.
Te rugăm, ajută-ne şi pe noi să facem asemenea Ţie, ori de câte ori ar fi să ajungem în faţa încercării.
Să ne dăm numai pe noi. Şi nu pe altcineva.
Ajută-ne să nu-i împiedicăm în nici un fel pe ai Tăi să meargă, căci prin ei vine binele şi binecuvântarea nu numai peste noi, ci peste toată lumea care încă îi mai are. Pentru ca ei să poată să se ducă să i caute, să-i mântuiască, să-i întoarcă, să-i smulgă de la diavolul şi să-i aducă la Tine pe cât mai mulţi, spre slava Ta şi spre mântuirea şi fericirea lor şi a tuturor oamenilor.
Amin.