Traian Dorz

lacramioareDarul care mi L-aţi dat
inimii L-am-credinţat
şi de viaţă L-am legat,
Psalmii leagăn I-am făcut
şi iubirea, aşternut,
şi durerea, dulce scut,
din tăcere, cuib de miere,
căci mi-e singura avere
peste moarte şi-nviere…
L-am scăldat cu drag în voi,
I-am pus viersuri – perne moi,
I-am pus rugăciunea blând
candelă de veghe stând,

I-am pus dragostea dintâi
candelă la căpătâi
şi L-am binecuvântat
cu sărutul împătrat,
în Numele Tatălui,
şi-n Numele Fiului,
şi-n Numele Duhului,
şi în al Aminului
– căci mi-e drag ca nimănui…

Şi-n al dragostei potop
tot mai mult vreau să-L îngrop,
şi-n al vostru vis divin
tot mai dulce vreau să-L ţin,
să-L alint şi să-L dezmierd,
pururea să nu-L mai pierd,
căci mi-e Harfă şi mi-e Steag,
mi-e Condei şi mi-e Toiag
şi mi-e Frate de pribeag,
şi mi-e Dragul cel mai drag…
Lăcrimele, lăcrimioare,
dulci ca razele de soare,
reci ca razele de lună
– mult am mers noi împreună…

Mult am mers noi împreună,
şi pe nor, şi pe furtună,
şi pe zi de vreme bună,
şi pe noapte fără lună,
şi pe zi de sărbătoare,
şi pe zile lucrătoare,
şi pe cald, şi pe răcoare,
surioare, lăcrimioare…

* * *

Voi mi-aţi dat un dar ceresc,
Harul Celui ce-L iubesc,
bucuria că-L simţesc
Prietenul Dumnezeiesc
– dulce Soţ nedespărţit
şi Mântuitor Slăvit,
şi Drag Mire Fericit
pe tot raiul nesfârşit.