Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 august:
„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam“ (Psalmi, 90, 1)
Cine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare-aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor,
asupra întâmplărilor şi a vremilor,
acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic,
fără să înţeleagă nimic
şi fără să înveţe şi să ştie nimic.
Neobişnuindu-se să ia seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei,
el nu va descoperi nimic din profeţii,
nu va înţelege nimic din prezent
şi nu va putea întrezări nimic din viitor.
Va trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu va şti nici unde se află, nici unde se duce.
Dar cine ia seama bine cum citeşte (1 Tim. 4, 13), adică la cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau în întâmplările pământului,
acela va învăţa să desprindă, din toate câte le vede şi le aude, miezul înţelepciunii
şi va putea cunoaşte adevărul.
Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată, înşelat de minciună sau de nimicuri,
ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe încredinţări neclintite.
Astfel, trecutul va deveni pentru el o oglindă, în care va putea vedea limpede tot drumul viitorului său…
Şi nu numai pe al său, ci pe al lumii întregi şi pe al oamenilor ei.
Căci Lumina lui Dumnezeu, dobândită prin har şi prin răbdare, îi arată totul.
Toată cartea istoriei patriei noastre este plină de mângâietorul şi fericitul adevăr: că numai mâna cea puternică a lui Dumnezeu ne-a ocrotit şi ne-a trecut cu viaţă prin atâtea cumplite încăierări cu moartea.
Cine altcineva, decât Domnul şi puterea Lui, ar fi putut salva acest copac atât de izbit de furtuni şi peste care, de-a lungul atâtor veacuri, au trecut şi geruri, şi arşiţe deopotrivă de necruţătoare?
Cine ar fi putut bănui că se va mai reface vreodată acest pământ, zdrobit de atâtea copite năvălitoare,
ale duşmanilor sau „prietenilor“,
la fel de pustiitori,
pârjolit de atâtea flăcări,
sugrumat de atâta silnicie,
– cine ar fi mai putut nădăjdui?
Bietul nostru popor!…, după sute de ani de asupriri nimicitoare…,
după nişte prăpăduri atât de cumplite…
şi după o ură care n-a cruţat nici urmele istoriei sale. Ce altă minune decât puterea lui Dumnezeu l-ar mai fi putut face să supravieţuiască şi să iasă biruitor?
Nici o istorie, a nici unui alt popor, parcă n-a mai fost scrisă aşa, ca istoria poporului nostru,
săpată numai în pietre,
în mânăstiri, în cruci şi în cimitire!…
În rezistenţa cu orice preţ aici, unde a fost adăpostit numai sub scutul singur al credinţei, trăind, muncind şi suferind numai în nădejdea Adevărului şi a Dreptăţii dumnezeieşti, poporul acesta nu L-a avut decât pe Dumnezeu.
Sub scutul rugăciunii, al răbdării şi al speranţei au luptat şi au rezistat părinţii şi înaintaşii noştri, veacuri şi veacuri, copleşiţi de vrăjmaşi din toate părţile şi în număr nesfârşit, singurul lor Aliat fiind numai Dumnezeu!
Singură Puterea dumnezeiască i-a întărit fiinţa şi i-a înviat de fiecare dată speranţa,
după fiecare pustiire trecută,
ajutându-l să reziste totuşi, până când a venit ceasul cel mare şi de neuitat al Eliberării.
O, Marele nostru Dumnezeu Ocrotitor,
Tu Singur ai fost Ocrotitorul neamului nostru şi Tu, Singurul lui loc de adăpost, din an în an şi din generaţie în generaţie, până azi!
Poporul nostru, chiar de la naşterea lui, a fost luminat de cunoaşterea Ta
şi istoria lui s-a născut o dată cu credinţa lui cea dreaptă pe care au mărturisit-o părinţii noştri până astăzi.
Sub Scutul Tău s-au adăpostit în toată crâncena lor istorie, din care cea mai mare parte este îngropată în cel mai nepătruns întuneric.
O Doamne, cât de recunoscător ar trebui să-Ţi fie Ţie tot neamul nostru
şi cât de nedespărţit de Tine ar trebui să fie sufletul lui pe totdeauna!
Căci numai datorită bunătăţii şi grijii Tale, Doamne, pe care Tu i-ai arătat-o în chip cu totul deosebit, a rămas neamul nostru cu viaţă până azi.
Tu, Doamne, ai avut un plan binevoitor şi milostiv cu neamul şi poporul nostru.
De aceea i-ai trimis atâtea înştiinţări şi chemări minunate.
De aceea i-ai trimis şi solia Oastei Tale, spre a-i da astfel un mijloc binecuvântat prin care să Te poată slăvi mai fericit…
O Doamne, ai milă şi nu ne lăsa acum să ne lăsăm de Tine,
ci dăruieşte-i acestui popor o minte sănătoasă, cu care să vină iarăşi într-o şi mai fierbinte dragoste la Tine, pe veci.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
Dă-i cezarului atâta cât este al lui, mereu,
dar, ce Dumnezeu îţi cere, dă-I numai lui Dumnezeu!
Azi, cezarii cer atâta că, dacă le-ai da cât zic,
niciodată n-ar rămâne pentru Dumnezeu nimic…
*
Unii-n cele mai frumoase locuri pun portretul lor,
alţii, casa lor, iar alţii, vreun ţel mai înşelător.
Fericit e cel ce-aşază în al vieţii loc frumos
şi păstrează pe vecie mai comoară pe Hristos!
*
Simte-ţi vina ta şi faţă de greşala viitoare
care o vor face alţii ce privesc a ta purtare!