LUPTA CREŞTINULUI ÎMPOTRIVA LUI SATAN

Ioan Marini

„Adam din rai s-a gonit cu mâncarea împărtăşindu-se, ca un neascultător. Moise văzător de Dumnezeu s-a făcut cu postul, curăţindu-şi ochii sufletului. Pentru aceasta, cei ce poftim să fim locuitorii raiului să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare; şi, dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise, patruzeci de zile. Cu rugăciuni şi cu cereri, străduind din toată inima, să potolim pati¬mile cele sufleteşti, să gonim zburdările cele trupeşti.”

Creştinul este un luptător pentru împărăţia lui Dumnezeu; unul ce dă năvală în fiecare zi, pentru a atinge „ţinta” desăvârşirii la care este chemat (Ef 4, 13-15).
Dar până să ajungi acolo, câte lupte, câte căderi, câte lacrimi şi dureri… Numai cel ce merge pe calea cea „strâmtă şi cu scârbe” ştie…
Dar fie; face să te lupţi, când ştii ce este la capăt. Şi Domnul ne-a dat o pildă, ca să călcăm pe urmele Lui (I Ptr 2, 21). Dar pentru ca să te lupţi îţi trebuie arme. Un luptător pe câmpul de luptă fără arme nici nu ţi-l poţi închipui. Oricine ar spune că este un nesocotit cel ce se încumetă să meargă la război cu mâinile în buzunar.
Dar un creştin, care este un „ostaş al Domnului” (I Tim 2, 2), nu va fi oare doborât în luptă, mergând nepăsător şi neînarmat în lupta aceasta?
Fără îndoială, îi trebuie arme duhovniceşti pentru lupte duhovniceşti.
Căci nu împotriva cărnii şi sângelui avem de luptat, ci împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rău¬ăţii (diavolului), care sunt în locurile cereşti (Ef 6, 12).
Iar pentru a birui, trebuie să te îmbraci cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să te poţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâi în picioare după ce vei fi biruit totul (Ef 6, 15).
Acum, ca în orice război, şi în lupta cea duhovnicească îţi trebuie fel de fel de arme, ca să poţi face faţă la fel de fel de atacuri. Cei ce trăiesc o viaţă duhovnicească ştiu că în unele împrejurări de ispită e de-ajuns o cântare dumnezeiască şi ispita se depărtează. Alteori, o făgăduinţa a Domnului pe care ai citit-o în Sf. Evanghelie îţi întăreşte inima şi te umple de nădejde şi putere. Vrăjmaşul nu mai poate pătrunde.
În alte împrejurări, ascultarea cu credinţă a slujbelor dumnezeieşti şi a predicii şi cercetarea adunărilor religioase ţi-a fortificat sufletul pentru o săptămână întreagă. Ochiul îţi este ager, puterea de veghere şi rugăciune, destul de mare, aşa că trăieşti cu adevărat viaţa de biruitor.
Sunt însă cazuri grele când toate acestea nu mai ajung şi nu sunt destul. E vorba de atacurile mari, de ispitele grele, de aşa zisa „navală” a lui satan, când vrăjmaşul ajunge chiar să „cucerească” oarecare „poziţii” şi nu vrea să se lase cu una, cu două.
Nu pleacă decât dacă este silit să plece. În astfel de împrejurări, trebuie luptă dârză, trebuie armele cele mai „grele” şi mai sigure, trebuie o hotărâre nestrămutată de a lupta şi o voinţa de fier pentru a începe şi a duce lupta în Numele Biruitorului, până când vrăjmaşul se va retrage cu totul. Şi se va retrage înfricoşat, fiindcă de Iisus are o groază nespus de mare, de când l-a pus pe fugă în pustia Carantaniei, în Ghetsimani şi pe Golgota.
Dar trebuie ca şi tu să faci totul, fiindcă ajutorul nu vine decât acolo unde este dorinţa de a lupta.
În astfel de cazuri grele, precum s-a amintit mai nainte, când nu mai ajung mijloacele obicinuite când cel rău nu vrea să cedeze, Mântuitorul ne-a spus ce trebuie să facem ca să-l silim să plece. Acest fel (de demoni) nu ies decât cu post şi rugăciune (Mt 10, 20).
Aceste arme, bine şi înţelept folosite, aduc totdeauna biruinţa.
Ai folosit toate celelalte şi nu te părăseşte patima şi păcatul? Mai ai aici două arme. Foloseşte-le, dragă suflete, şi vei avea izbândă. A spus-o Domnul Iisus. Începe în Numele Lui. Şi vei izbuti.

(Luat din cartea O armă de luptă: postul)
«Viaţa Creştină» nr. 10 / 5 martie 1939 (supl. «M.V.C.» nr. 3), p. 3 şi 5