M-apropii de-orice muncă aşa ca de-un altar,
de orice suferinţă, precum de-o rugăciune,
m-apropii de-orice seară aşa ca de-un hotar
la care pot în pace sfârşitul a mi-l pune.
M-apropii de-orice suflet de mamă ca de-un cer
din care numai lacrimi şi dragoste izvoară,
m-apropii cu-nchinare de orişice mister
în care Nepătrunsul Prezenţa şi-o-nfăşoară.
M-apropii de-orice lucru ca de-o fiinţă grea,
de taine şi-nţelesuri atât de minunate,
m-apropii de tăcere, ca de lumina cea
în care-a-nchis Iubirea comorile ei toate.
M-apropii de-orice cruce cu Chipul lui Hristos,
asemeni ca de Crucea pe Golgota nălţată,
mi-apropii de-a Lui rane sărutul dureros
cu-acelaşi sfânt cutremur de fiecare dată.
M-apropii cu sfială de tot ce nu-nţeleg,
m-apropii cu răbdare de orişice durere,
m-apropii cu veghere de tot ce mai culeg
în trecerea grăbită spre moarte şi-nviere.
Că-n toate mă apropii de Tine, Drag Iisus,
îmbrăţişându-Ţi zarea iubirii nearătate,
spre Ziua Nesfârşită în care neapus
îmi va luci-nţeleasă frumseţea pusă-n toate!
Traian DORZ