Iuda-Iscarioteanul_sarutul-tradariiPărintele Arsenie Boca, Prislop – vineri, 8.12.1949

Trădătorul…
Omul care a vândut pe Dumnezeu. Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.
Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înșela așteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un „om“ care-l conduce contra intereselor sale.
Au dreptate. Dar atâta dreptate cătă poți da unui om care raționează just pe principii false.
Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.
Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.
S-a prezentat Iuda.
„Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani.“

Pe urmele explicației:
Fariseii, cu gândul ucigaș în inimă, erau deja „fiii diavolului“; le-a spus-o Iisus în Templu(Ioan 8, 44).
Le mai trebuia un „mijlocitor“.
„Și a intrat Satana în Iuda“(Luca 22,3).
Aceasta-i explicația faptului.
De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.

„Marele“ Iuda.
– Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge oameni „mari“.
De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.
Iuda va avea ucenicii lui până la sfârşitul lumii, care, aceeași treabă vor face-o: vânzând, reclamând mincinos stăpâniilor, trădând, dând la moarte: părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți…
Iuda multiplicat vinde pe Iisus mereu.
Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici.
– Și cu prețuri derizorii, fiindcă se îmbie mulți.

Explicația lui Iuda:
Credea în Dumnezeu, dar nu credea în Iisus.
Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus:mântuirea omului. Pe aceasta n-o înțelegea Iuda. Se crampona într-o contradicție surdă cu Iisus.
Nu l-au putut scoate din contradicție nici darurile excepționale pe care li le dase Iisus la toți; nu-l lărgise sufletește nici însăși Iubirea, care strălucea în Iisus. (Tradiția spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus mai mult îl iubește pe Ioan decât pe el.)
Adevărul n-a încăput în Iuda, cum n-a încăput nici în farisei.
Structura lui era o dizarmonie – un haos.
De aceea Satana întru ale sale a intrat.
***
Explicația metafizică: e mai grea. După Scriptură a fost cineva prevăzut cu trădarea. E scris și prețul și ce s-a făcut cu prețul trădării.
Nu e scris ce se va alege cu vânzătorul; – semn că Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui. Deci dacă în planul Providenței era prevăzută „moartea cea de bună voie“ a lui Iisus – fără ca aceasta să fie o sinucidere, ci o jertfă –, mijlocirea lui Iuda nu și-ar fi atras pierderea mântuirii, dacă nu se sinucidea.
Vânzarea și răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care Satana și-a aruncat ucenicul în zbilțul unui ștreang, din care l-a mai aruncat o dată „cu capul în jos de a crăpat în două și i-au ieșit măruntaiele“ (Faptele Apostolilor 1,18).
De atunci e desenat de zugravi pe genunchii și în brațele lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului:„fiul pierzării“.
***
A fost predestinat Iuda?
Putea să fie și altul. El s-a ales: el!
Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.
Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul? Nu i s-a dat ca și celorlalți?
Dumnezeu n-are nici o vină.
O are toată numai Satana?
„Mai bine i-ar fi fost omului aceluia, de nu s-ar fi născut!“
– E misterul fiilor pierzării, în care mârâie un rânjet de drac.
„La semn alerg, dar mă socotesc să fi ajuns“ (Filipeni 3,14):
La starea de a nu mai putea păcătui, a mântuirii.
– Așa își atrăgea aminte Apostolul Neamurilor, care de fapt i-a luat locul între ucenicii lui Iisus.