Socotiţi neprihăniţi prin credinţă

Traian Dorz, din Hristos – puterea apostoliei

TDorz1În toată această parte a Cuvântului Dumnezeiesc răzbat un suflu fericit şi o puternică lumină biruitoare şi plină de bucurie, pentru orice suflet credincios care a ajuns într-o stare de dulce părtăşie cu Mântuitorul Hristos, prin dragostea la care l-a dus credinţa şi în care îl ţine nădejdea.
Toată această fericită stare însă este numai o făgăduinţă. Şi se întemeiază deocamdată numai pe o nădejde.
Nu suntem încă neprihăniţi, ci numai socotiţi ca neprihăniţi, în nădejdea că vom ajunge odată şi starea când să avem aievea această neprihănire, nu numai prin făgăduinţă, ci în realitate. După cum un fiu este un moştenitor de drept al tatălui său, dar el nu intră şi de fapt în stăpânirea acestei moşteniri decât după ce devine matur şi după ce se dovedeşte vrednic să o păstreze şi să se folosească de ea.

Tot timpul vieţii sale, fiul însă poate fi ameninţat şi de pierderea acestei moşteniri, dacă nu rămâne în ascultarea şi dragostea părintelui său, care l-a făcut moştenitorul lui.
De aceea, bucuria acestei moşteniri este împreunată mereu nu numai cu grija de a nu o pierde, ci şi cu stăruinţa de a se arăta cât mai vrednic de ea, printr-o tot mai frumoasă umblare ascultătoare de toată voia tatălui care i-a făcut făgăduinţa moştenirii sale.

Făgăduinţa neprihănirii prin care am intrat în dreptul de moştenire a Împărăţiei lui Dumnezeu este numai darul răscumpărării aduse de Scumpul nostru Mântuitor Iisus Hristos.
Numai dragostei Lui îi datorăm totul.
El ne-a căutat pe unde zăceam pierduţi fiecare dintre noi şi toţi.
El ne-a salvat pe umerii Săi, ca pe nişte oi pierdute şi agăţate prin spini, sortiţi pierzării veşnice.
El ne-a spălat cu Sângele Lui de toată murdăria păcatelor noastre. El ne-a îmbrăcat cu meritele Lui şi El ne-a înfiat, făcân- du-ne părtaşi cu El la moştenirea slavei Sale, câştigată prin ascultarea Sa de Tatăl.
Conştienţi de toate aceste daruri ale dragostei Lui, să nu uităm niciodată că alegerea noastră pentru moştenirea acestora ne obligă pe noi neîncetat la cea mai mare grijă în toată umblarea şi ascultarea noastră de condiţiile prin care am primit şi prin care putem păstra dreptul acesta, până când vom ajunge să intrăm deplin în stăpânirea sa.
Numai în felul acesta vom putea păstra pacea cu Dumnezeu, pe care ne-a câştigat-o Domnul nostru Iisus Hristos.

Când s-a făcut curăţenie totală într-o casă, datoria cea mare şi permanentă este ca această curăţenie să fie păstrată cu toată grija, pentru ca Stăpânul Adevărat să o poată locui cu plăcere.
Dacă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, să ne dăm toate silinţele să dovedim şi să păstrăm prin fapte această neprihănire.
Dacă am intrat în pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, să căutăm cu toată grija ca să rămânem în această pace printr-o deplină umblare în toate condiţiile Voii Sale, de care depinde pacea Lui cu noi şi în noi.