AVAELIAS
O dispută cu multe reverberaţii se duce în mediul online, dispută care vizează modul de comemorare a Părintelui Iosif Trifa la mormântul său. Concret vorbind, disputa se referă la desfăşurarea ritualului Sfintei Liturghii pe mormântul atât de cinstit de către sfinţii înaintaşi (înainte de anii ’90) încă de la trecerea în veşnicie a întemeietorului Oastei Domnului şi până astăzi de către cei ce se consideră fii duhovniceşti ai Părintelui. Pe vremea fratelui Traian Dorz comemorarea se făcea cu un parastas şi adunarea Oastei, pentru că nimeni dintre cei din conducerea Bisericii nu ar fi îngăduit să se săvârşească Sf. Liturghie, ci doar cu chiu cu vai se găsea câte un preot sau doi, aflaţi la pensie sau în prag de pensionare, să săvârşească slujba parastasului.
După anii ’90, libertatea a făcut ca fraţii ostaşi să se bucure privilegiul pe care l-au avut, în Istoria Bisericii, martirii şi mărturisitorii lui Hristos, ca mormintele lor să devină loc sfânt de rugăciune, pelerinaj şi, cu timpul, chiar pe mormintele lor să se zidească biserici, osemintele lor fiind aşezate în piciorul Sfintei Mese sau în Sfântul Antimis. Această evlavie şi cinstire deosebită au manifestat-o şi fraţii şi surorile din Oastea Domnului faţă de CEL CARE I-A CHEMAT LA IISUS HRISTOS CEL RĂSTIGNIT, prin participarea la săvârşirea Sfintei Liturghii pe mormântul său, fapt pe care nu-l contestăm, deoarece dintotdeauna fraţii ostaşi l-au considerat pe Părintele Iosif Profetul şi Martirul poporului şi al Bisericii noastre bune şi străbune.
Totuşi niciodată, în vremea fratelui Traian şi nici în primii ani ai libertăţii, lucrurile nu s-au petrecut ca astăzi, ca, dintr-un exces de zel şi din motive care nu pot fi descifrate decât prin intuiţie, să se procedeze la confecţionarea unei scene amplasate peste mormântul Părintelui şi astfel preoţii, în timpul slujbei, să umble cu picioarele deasupra mormântului.
Iată că de câţiva ani buni lucrurile au degenerat de aşa manieră, încât diriguitorii de la Sibiu, simţindu-se stăpâni pe situaţie, au trecut la acest soi de profanare, prin gestul nefiresc de a se cocoţa sus pe scena pusă deasupra moaştelor Părintelui. În ciuda apelurilor repetate făcute de sufletele sensibile şi pline de respect faţă de memoria şi osemintele Părintelui Iosif, stările de lucruri continuă procesul de profanare, iar actanţii rămân netulburaţi şi neclintiţi în hotărârea lor. Această inovaţie poate fi un test folosit adesea în tacticile de manipulare a maselor; în acest caz, să se testeze ataşamentul ostaşilor faţă de Părintele lor sufletesc. Şi cum anume? Alternând o acţiune pozitivă cu una negativă: pe faţă, oferindu-li-se fraţilor posibilitatea de a se sluji Sf. Liturghie pe mormântul Părintelui, dar în acelaşi timp, forfota de pe mormânt să constituie în sine o profanare.
În felul acesta este testat discernământul fraţilor de a înţelege că, în fond, se face acolo o batjocorire a memoriei Părintelui lor sufletesc. Concluzia acestui experiment dovedeşte lipsa de reacţie a marii majorităţi a frăţietăţii în faţa unei astfel de blasfemii; ceea ce arată că ataşamentul şi respectul lor faţă de Părintele Iosif trec pe planul al doilea ca importanţă, iar pe primul loc trece ascultarea oarbă faţă de preşedintele instituit al Asociaţiei Oastei şi de aşa-zisul Sfat Frăţesc, care aprobă fără crâcnire propunerile preşedintelui. Astfel cei care, de câţiva ani încoace, sunt interesaţi să facă această verificare observă că rezultatul le este favorabil, este unul pozitiv pentru ei.
Astfel conducerea asociaţiei de la Sibiu a putut şi va putea şi în viitor să vină cu propuneri din ce în ce mai năstruşnice, unul dintre exemplele cele mai elocvente fiind propunerea de a-i investi cu un fel de trimitere oficială pe fraţii vorbitori; sau, ştiindu-se într-o poziţie în care nu li se poate cere socoteală de către nimeni, să ia măsuri ilegale şi abuzive aşa cum au procedat cu fratele Ovidiu Rus atunci când l-au dat afară din sediul central în plină iarnă, pe 8 febr. 2018, fiind nevoit să se aciueze, noaptea, prin gară… iar a doua zi să fie obligat să se prezinte la lucru, ca angajat al Tipografiei Oastea Domnului.
Dacă ne gândim bine, pe de o parte, aceşti oameni susţin că, din respect pentru Părintele Iosif Trifa, este o cinstire deosebită ca să se săvârşească Sf. Liturghie la mormântul său, şi că îl consideră un sfânt pe Părintele; pe de altă parte, dacă îl socotesc un sfânt, atunci cum de îndrăznesc să profaneze osemintele sfinte? Dacă l-ar considera într-adevăr sfânt, trupul sfânt al Părintelui Iosif devine altar, ţine loc de sfânt Antimis, iar mormântul devine sfânta Masă, astfel că nu ar fi nevoie acolo decât de o simpla masă pe care să se săvârşească Sf. Liturghie; iar preoţii cu nici un chip să nu calce deasupra mormântului, ci să înconjoare mormântul aşa cum fac împrejurul sfintei Mese în sfântul altar, în biserică. Este de neînchipuit să vezi vreodată preoţii, în sf. Altar, care să se urce cu picioarele pe sfânta Masă. În cazul pe care-l discutăm, semnificaţia mormântului Părintelui este de aceeaşi valoare cu sfânta Masă. Această lipsă de înţelegere duhovnicească din partea tuturor celor ce aprobă acest lucru, atât preoţi, cât şi fraţi, arată formalism, rigiditate şi anchilozare duhovnicească. Pe de o parte, preoţii slujitori acolo nu au nici o treabă cu sfinţenia Părintelui Iosif, ci le satisface orgoliul oportunitatea aceasta de a-i privi de sus pe fraţi, iar pe de altă parte, fraţii, în naivitatea lor credulă, se bucură de faptul că Părintele beneficiază de un favor original, ba se laudă că nimeni din ţara noastră nu are parte de aşa ceva. Oprindu-se la ceea ce văd ochii, nu la ceea ce vede duhul, fraţii nu văd profanarea, pe care n-o mai întâlnim în nici un alt caz din ţară…
Iată lucrurile întoarse pe dos, după vorba proorocului. Orbirea formalistă i-a făcut să considere profanarea de a călca cu picioarele peste mormântul sfânt drept cinstire, câtă vreme lucrurile stau exact invers. Ar trebui să ne gândim la vorba poetului: „ce-i mână pe ei în luptă?”, de ce nu vor să dea curs atenţionărilor, criticilor şi opiniilor fraţilor? Soluţii pentru rezolvarea bună a lucrurilor s-ar găsi. Ştiind bine cât de cunoscută este influenţa organizatorilor de la Sibiu pe lângă autorităţi, aceştia ar putea foarte uşor să ceară blocarea întregii alei din faţa mormântului pentru câteva ore, să facă scena în faţa mormântului, iar pe mormânt să pună o masa cu sfântul Antimis. Considerăm că motivele respingerii acestor opinii sunt determinate de spiritul de partidă şi cei cărora li se adresează nu cedează, ca să ducă dezbinarea mai departe, cunoscut fiind faptul că, îndeobşte, criticanţii lor sunt oponenţi din „cealaltă tabără”. Astfel, cei ţinuţi sub jugul „LITEREI”, sub ascultarea oarbă, clericalistă sunt îndrumaţi şi trebuie să facă clar diferenţa între „unii” şi „ceilalţi”. Însă în acelaşi timp, şi cei care vin sâmbăta după-masa şi fac adunare acolo la mormânt procedează la aceeaşi profanare atunci când se ridică la predică pe aceeaşi scenă; ba, mai grav este că şi surorile se urcă deasupra mormântului Părintelui.
Prin această alianţă a răului, fiecare tabără caută să-şi revendice o parte din reverenda sfâşiată de trimişii mitropolitului Bălan la vremea aceea. Dacă atunci reverenda Părintelui a trebuit să fie sfâşiată bucată cu bucată, astăzi cele două tabere caută să obţină cât mai multe bucăţi din haina sa. Oastea Domnului este o Frăţietate strânsă la picioarele Crucii Mântuitorului, unde fraţii se sfătuiesc unii cu alţii. Dacă s-ar respecta acest deziderat sfânt, atunci organizatorii unei adunări de comemorare sau ai oricărui eveniment de manifestare duhovnicească ar trebui să ţină cont de opiniile duhovniceşti sau măcar de cele de bun-simţ ale fraţilor, indiferent cum s-ar numi ei. Dreapta cumpătare să se facă lucrătoare în astfel de cazuri, pentru ca nimeni să nu fie mâhnit, ci bucuria întâlnirilor frăţeşti să fie prezentă pururea, pentru a ajunge cu toţii la scopul final: mântuirea sufletelor şi Slava lui Dumnezeu.
Mă întreb: unde sunt preoţii din întreaga frăţietate care se laudă că sunt ostaşi, la adunări mult trâmbiţate? Oare, din punct de vedere teologic, nici unul dintre aceşti preoţi autointitulaţi ostaşi nu au un cuvânt de spus? Sunt unii dintre aceştia cu masterate, doctorate, funcţii administrative, vicari, protopopi, profesori universitari. Oare de ce nu au curajul şi onestitatea să-şi exprime simţămintele în legătură cu aceasta dispută, pentru a se face lumină şi a înţelege că recunoştinţa şi dragostea faţă de Părintele sufletesc al tuturor ostaşilor nu este negociabilă, nu poate fi exprimată în funcţie de interesele noastre, ale unora care ne temem să nu ne pierdem scaunele. Iată de ce îmi veţi spune: „Cum de te-ai găsit un preot de la capătul ţării să faci lumină?”.
Răspunsul îl aştept din partea preoţilor, al fraţilor cu responsabilitate de adevăraţi ostaşi, al surorilor care vin cu lacrimi de durere şi privesc la o astfel de profanare, dar nimeni nu vede, nimeni nu aude oftatul şi strigătele poporului Oastei Domnului. Poate Bunul Dumnezeu Se va îndura să trimită pe îngerul Său să cureţe aria de pleavă.
15 mai 2018