Versuri: Traian Dorz
N-am să uit, Iisuse Doamne, niciodată
din ce greu, prin ce minune m-ai scăpat,
n-am să uit iubirea Ta nemăsurată,
bunătatea Ta şi grija-Ţi minunată,
c-am fost mort, şi dintre morţi m-ai înviat!
N-am să uit cum, când durerea era mare,
şi-am strigat să nu mă laşi, că nu mai pot,
n-am să uit cum mi-ai răspuns, cu ce-ndurare,
cum în noaptea cea mai neagră de-ntristare
mi-ai umplut de strălucire cerul tot…
N-am să uit cum ai răspuns Tu rugăciunii,
când credeam că sunt mai singur şi uitat,
când cei dragi nu mai ştiau că sunt, nici unii,
când tânjeam de dorul soarelui şi-al lunii,
n-am să uit, Iisuse Doamne, niciodat’…
Cât aş vrea să-Ţi pot aduce-o mulţumire
mai curată decât roua de pe crin
şi să-Ţi cânt un dulce cântec de iubire,
revărsat în stări de har şi fericire,
din potirul sfânt al rugăciunii plin!
Cât aş vrea să pot să-Ţi cânt ca altădată,
când era senin-senin tot cerul meu,
până nu plânsesem încă niciodată,
până n-aveam inima împovărată, –
recunoscător eu Ţi-aş cânta mereu!
Dar acum, când, după ani de pătimire,
eu îmi reamintesc de bunătatea Ta,
vreau să-Ţi cânt un cântec numai mulţumire,
dar, Iisuse, Te rog iartă că-n neştire
mă trezesc că-mi scaldă lacrimi faţa mea.
O, mai dă-mi, Iisuse Doamne,-o primăvară
fără nori, şi fără plâns, şi fără chin,
şi dă-mi glasul fericit de-odinioară,
să-Ţi aduc întreaga inimii comoară
în potirul sfânt al rugăciunii, plin.
Şi-acest cânt doresc să-Ţi fie-o mărturie
pentru toţi câţi vor mai suferi cândva,
ca să creadă-n Tine, Doamne, cu tărie
şi să strige către Tine din urgie,
ca să-Ţi cânte-apoi ca mine slava Ta.